Exodul 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Broaștele

1Domnul, pe Moise, l-a trimis

La Faraon și-astfel i-a zis:

„Vorbește-i Faraonului:

„Ascultă vorba Domnului:

„Pe-al Meu popor, acum, îl lasă,

Din a ta țară ca să iasă

Și să se ducă în pustie,

Unde să Îmi slujească Mie!

2Dacă nu faci precum voiesc,

Cu broaște-am să te potopesc.

3Apa, din râuri, va fi plină

De broaște. Ele au să vină

Și au să intre-n casa ta.

În patul tău, ele vor sta,

Chiar în odaia-ți de dormit.

Și tot așa vor fi pățit

Și toți ai tăi. La fel ca voi,

Va pătimi poporu-apoi,

Căci broaștele au să pătrundă

În case și au să se-ascundă –

În urmă – chiar și în cuptoare

Și în postăvile în care

Vă faceți pâinea. Iar apoi,

4Ele se vor urca pe voi:

Pe tine, pe al tău popor,

Și pe oricare slujitor.”

5Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Du-te și, ce ți-am poruncit

Acuma, lui Aron să-i spui,

Ca să-și ridice brațul lui,

Asupra apelor ce sânt

Pe al Egiptului pământ:

„Întinde-ți mâna peste râu

Și iazuri, peste-orice pârâu,

Și scoate broaștele afară

S-acopere această țară.”

6Atunci, Aron mâna și-a-ntins,

Iar al Egiptului cuprins,

De broaște s-a acoperit.

7Dar vrăjitorii au venit

Și prin puterea vrăjilor

Au scos și ei, la rândul lor,

Broaște-n Egipt. Când Faraon

8Chemă pe Moise și Aron,

Le-a spus: „Rugați, pe Dumnezeu,

Să ia, de pe poporul meu,

Aceste broaște, căci voiesc,

Pe-al Său popor, să-l slobozesc,

Să meargă după voia Lui,

S-aducă jertfe Domnului.”

9Moise a zis: „Să stabilești

Ziua în care te gândești

Că aș putea ca să plec eu,

Spre a-L ruga pe Dumnezeu

Să depărteze mai apoi,

Valul de broaște, de la voi.

Ele au să vă părăsească

Și nu au să se mai găsească

Decât în râu. Acum, să-mi spui:

Când să mă rog eu, Domnului?”

10„Mâine” – răspunse el îndată.

„Așa va fi – cum vrei – căci iată,

Ai să cunoști că nimenea

N-a fost și nu-i asemenea

Cu Domnul, Dumnezeul nostru” –

11Moise a zis. „Ținutul vostru,

Mâine, de broaște, e scăpat.

Ele se vor fi depărtat

De tine și de-al tău popor,

Și doar în râu, de-atunci, fi-vor.”

12Apoi, Moise și cu Aron

L-au părăsit pe Faraon.

Moise, în urmă, a strigat

La Dumnezeu și L-a rugat

Să împlinească ce-a vorbit

Cu Faraon. A împlinit

13Prea Sfântul, rugămintea lui

Și, în țara Egiptului,

Broaștele toate au pierit,

Oriunde ele s-au găsit:

În casele oamenilor,

În curți, sau pe ogorul lor.

14Le-au strâns grămezi, le-au stivuit

Și toată țara s-a-mpuțit.

15Văzându-se eliberat,

Simțind că timp a căpătat

Ca să răsufle, Faraon

N-a vrut – de Moise și Aron –

S-asculte, ci și-a împietrit

Inima iar, și-a împlinit

Atuncea – prin purtarea lui –

Întocmai, spusa Domnului.

Păduchii

16Domnul, pe Moise, l-a chemat

Și-n acest fel a cuvântat:

„Mergi la Aron acum, și-i spui:

„Lovește a pământului

Țărână, cu toiagul tău,

Și vei vedea cum lutul său

Se va preface în țânțari –

Sau în păduchi, spus altfel – cari

Vor prinde sub puterea lor

Ținutul Egiptenilor.”

17Așa a fost, cum a vorbit:

Aron, țărâna, a lovit

Cu-al său toiag și imediat,

Ea, în păduchi, s-a preschimbat,

În țara Egiptenilor.

Ei, pe oricari locuitor

Al țări-apoi, s-au așezat.

De răul lor, nu au scăpat

Nici dobitoacele – și ele

Răbdară zilele acele.

18La fel și vrăjitori-au vrut

Să facă, însă n-au putut,

Cu toată străduința lor.

Erau păduchii, pe popor,

Pe dobitoace, peste tot.

19Când au văzut că ei nu pot

Păduchi a scoate, au venit

La Faraon și i-au vorbit:

„Noi, vrăjitorii, nu putem

Scoate păduchi. Acum vedem

Că ăsta e un lucru greu.

E degetul lui Dumnezeu

Aici, acuma, negreșit.”

Dar inima și-a împietrit,

Din nou, măritul Faraon.

N-a vrut, de Moise și Aron,

S-asculte. Prin purtarea lui,

A-mplinit spusa Domnului.

Musca câinească

20Domnul, pe Moise, l-a chemat

Și-n acest fel a cuvântat:

„Te scoală, dis de dimineață,

Și-i ieși lui Faraon în față.

Când va veni la apă el,

Îi vei vorbi în acest fel:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„Să-l lași tu, pe poporul Meu,

Acum, să plece, în pustie,

Unde să Îmi slujească Mie.

21De nu-l lași pe poporul Meu

Să plece, voi trimite Eu,

În contra ta, muște câinești.

Și n-ai să poți să te ferești,

Nici tu și nici al tău popor,

Cu nici un chip, din calea lor;

Căci ele, împotriva ta

Și-a slugilor tale, vor sta.

Poporul tot o să simțească

Ce este musca cea câinească.

În case, ele vor pătrunde,

Și nimeni nu se poate-ascunde,

Din calea lor, căci Eu socot

Să împânzesc Egiptul tot,

Cu muștele ce le trimit.

22În acea zi, va fi ferit

Doar al Gosenului ținut,

Căci în acel loc, am văzut

Că locuiește-al Meu popor.

Voi da poruncă muștelor,

Să nu pătrundă-n locu-acel,

Pentru că vreau, în acest fel,

Ai Mei să fie ocrotiți

Și totodată, voi să știți

Că Eu, Domnul, azi am șezut

În mijlocul ăstui ținut.

23Iată dar că ți-am dat de știre,

Că am să fac deosebire –

Atunci – între al Meu popor,

Și cel al Egiptenilor.

Semnul acesta – să se știe! –

Mâine, în zori, are să fie.”

24Domnul, apoi, a împlinit

Totul, așa cum a vorbit.

Un roi de muște-a atacat

Pe Faraon și a intrat

În casele împărătești

Și-ale slujbașilor domnești.

Aceste muște-au năvălit

Și-ntreg Egiptu-au pustiit.

25Atuncea, Moise și Aron,

Chemați au fost, de Faraon:

„În mare grabă, să vă duceți,

Și jertfe, Domnului, s-aduceți

Aici, în țară” – le-a spus El.

26Moise răspunse-n acest fel:

„Locul nu este potrivit

Să facem cum ai poruncit,

Căci urâciune-s pentru voi,

Ceea ce vom aduce noi,

Ca jertfă, pentru Dumnezeu.

Și-atuncea dar, mă întreb eu,

Pentru ceea ce noi jertfim,

Oare, uciși, nu o să fim?

Căci înc-odată vreau ați spune,

Că pentru voi sunt urâciune

Jertfele noastre. După mine,

27Aș zice că e mult mai bine,

Să ne îngădui să plecăm

Și, un loc bun, să căutăm.

Trei zile trebuie să ție,

A noastră cale, în pustie.

Acolo, vom aduce noi,

Jertfe lui Dumnezeu apoi,

Precum, de El, vom fi-nvățați.”

28„Am să vă las ca să plecați,

Să părăsiți ținutul nostru,

S-aduceți, pentru Domnul vostru

Jertfe, așa cum a dorit” –

Răspunse Faraon, grăbit.

„Prea mult, să nu vă-ndepărtați!

De-asemenea, să vă rugați –

Lui Dumnezeu – și pentru mine.”

29Moise a zis: „Ies de la tine,

Și-ndată mă voi duce eu,

Ca să mă rog lui Dumnezeu,

Iar mâine, va îndepărta

Muștele, de pe țara ta.

Ascultă Faraoane dar:

Să nu-ncerci să ne înșeli iar,

Nevrând să lași acest popor

S-aducă, pentru Domnul lor,

Jertfe, așa cum a dorit.”

30De-ndată, Moise a ieșit

Ca să se roage, Domnului.

31Domnul făcu pe voia lui,

Iar muștele s-au depărtat

De Faraon și i-au lăsat,

În pace, pe-ai săi slujitori

Și pe ceilalți locuitori

Ai țării. Dar s-a dovedit

32Că Faraon și-a împietrit

Inima iar, și n-a făcut

Așa precum i s-a cerut:

N-a-ngăduit poporului,

Să părăsească țara lui.