Cântarea cântărilor 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Eu intru în grădina mea,

Soro mireaso și din ea,

Smirna o voi culege, care

Multe miresme în ea are.

Am să mănânc, după plăcere,

Și fagurele meu de miere.

Apoi, așa precum vreau eu,

Beau vinul și laptele meu…”

„Haideți prieteni și mâncați!

Cu dragoste vă îmbătați!”

2„Am adormit, însă veghea,

Neobosit, inima mea…

Atuncea, auzit-am eu

Cum bate prea iubitul meu

Și-atuncea doar – în acel ceas –

Am auzit eu, al său glas:

„Deschide-mi, soră prea iubită,

Tu scumpă și neprihănită,

Tu porumbițo. Iată, vin!

De rouă-mi este capul plin,

Și simt cum cârlionții mei –

De-ai nopții picuri – îmi sunt grei.”

3„Dar eu mi-am scos haina, aseară.

Să mă îmbrac acuma, iară?

Picioarele mi-am spălat dar.

Le murdăresc acuma, iar?”

4Atuncea când am văzut eu

Că la zăvor, iubitul meu

Și-a vârât mâna, înadins,

O milă mare m-a cuprins.

5În mare grabă, m-am sculat

Și să-i deschid, am alergat.

Smirnă, pe mâna mea era

Și pe zăvor îmi picura.

6Iute, pentru iubitul meu,

Dezăvorât-am ușa eu,

Dar între timp a dispărut

Și astfel nu l-am mai văzut.

Când îmi vorbea, eu mă simțeam

Slăbită, parcă-nebuneam.

Atunci, să-l caut, am fugit,

Dar nicăieri, nu l-am găsit.

În disperare, l-am strigat,

Dar n-a răspuns. Nu l-am aflat.

7Pe uliță, m-au întâlnit

Cei cari cetatea au păzit.

Aceștia, de cum m-au văzut,

S-au repezit și m-au bătut

Și-am fost rănită; iar cei care,

Cetatea, drept străjeri, îi are –

Și cari pe ziduri s-au aflat –

Mi-au smuls marama, de îndat’.

8Vă rog, pe voi – fiice pe care

Ierusalimul meu le are –

Găsindu-l pe iubitul meu,

Ce-i spuneți?… Spuneți-i că eu,

De dragostea ce m-a pătruns –

Iată – bolnavă am ajuns!”

9„Ne spune-acum tu, dacă vrei –

Cea mai frumoasă din femei –

Cu ce e mai deosebit

Față de alți-al tău iubit?

Deci ce are mai mult el, oare,

Încât ne rogi tu, cu ardoare?”

10„Iubitul meu, alb, se vădește

Și rumen; se deosebește

De alții – dacă vrei să știi –

Chiar dacă sunt ei zece mii!

11Capul iubitului arată

Ca o cunună ce-i lucrată

Din aurul cel mai curat.

Părul, în valuri, e lăsat

Să-i cadă, iar culoarea lui

Neagră-i, ca pana corbului.

12Iar ochii lui… ochii acei

Îmi par că sunt doi porumbei

Șezând pe margini de izvoare.

Scăldați în lapte fiecare,

Se odihnesc pe fața-i plină,

Înseninată de lumină.

13Strat de miresme, mie-mi par

Obrajii lui, din cari răsar

Saduri frumos mirositoare.

Sunt crini buzele lui, din care

Cea mai aleasă smirnă, eu

Știu că se scurge, tot mereu.

14Mâinile lui, niște inele

Din aur sunt, având pe ele,

Ferecături de hrisolit.

Un chip de fildeș, lustruit,

E trupul său, având un șir

Format din pietre de safir,

Cu care este-nconjurat.

15Picioarele s-au arătat

Drept stâlpi de marmură ce sânt

Albi la culoare. Pe pământ,

Pe temelii s-au așezat,

Făcute din aur curat.

Toată înfățișarea lui

E-asemenea Libanului.

Tânăr ales e, la privit.

Cu cedrii e asemuit.

16Dulceață-n cerul gurii are,

Iar din ființa lui răsare

Un farmec, nemaiîntâlnit.

Așa este al meu iubit.

Și tot așa am să-l văd eu,

Neîncetat, pe scumpul meu,

Vouă vă spun, fiice pe care

Ierusalimul meu le are!”