2 Corinteni 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Urare

1„Pavel, chemat spre a fi pus,

Apostol, în Hristos Iisus –

Precum voit-a Dumnezeu –

Și Timotei, fratele meu,

Către Biserica pe care,

Al nostru Dumnezeu o are

Pe al Corintului pământ,

Și către sfinții care sânt,

Pe-acel meleag îndepărtat,

Care, Ahaia, e chemat:

2Harul și pacea, tot mereu,

Să vi-o dea Tatăl, Dumnezeu,

Și-al nostru Domn, Hristos Iisus,

Care se află-n ceruri, sus!”

Mângâierile apostolului

3„Vreau, Dumnezeu, pentru vecie,

Ca, binecuvântat, să fie –

El, Tatăl Domnului Iisus,

El, Dumnezeul Cel de Sus,

Părinte-al îndurărilor

Și Domn al mângâierilor,

4Cel care mângâie, mereu,

Când, în necaz, ne este greu,

Pentru ca să putem și noi,

Să-i mângâiem pe alți-apoi,

Precum și El ne-a mângâiat,

Când, în nevoie, ne-am aflat;

5Căci după cum, neîndoios,

De suferința lui Hristos,

Parte avem, din belșug, noi,

Tot prin Hristos, avem apoi,

Parte, de multă mângâiere

Și alinare, în durere.

6Dacă-n necaz suntem aflați

Noi, astăzi – dragii noștri frați –

Suntem, pentru ca voi să fiți

Și mângâiați, și mântuiți.

Când mângâiați suntem apoi –

Să știți că suntem pentru voi –

Ca să puteți fi mângâiați,

Că suferiți și că răbdați,

Aceleași rele, ca și noi.

7Nădejdea noastră – pentru voi –

E neclintită. Am văzut,

Precum că, parte, ați avut,

De suferințe și durere;

De-aceea, și de mângâiere –

Iată – suntem încredințați,

Că parte-aveți și voi, dragi frați.

8Într-adevăr dar – fraților –

Vă spunem vouă, tuturor,

Căci nu dorim ca să nu știți,

Că-n Asia, am fost loviți,

De un necaz atât de mare,

Care ne-a apăsat mai tare

Decât puteam noi să răbdăm,

Încât, nădejde să scăpăm

Cu viață, nu am mai avut.

9Ba mai mult, încă, am crezut

Că este timpul să murim.

Pentru că trebuia să știm,

Încredere, s-avem apoi,

În Dumnezeu, și nu în noi,

Căci El are, în mână, sorții

Și poate să-nvieze morții.

10Iată că El ne-a izbăvit,

Iar moartea nu ne-a mai lovit;

Și-avem nădejde că, de-acum,

Încă un timp, pe-al vieții drum,

De noi, are să se-ngrijească

Și are să ne izbăvească.

11Voi înșivă puteți apoi,

Ca să ne ajutați, pe noi,

Cu rugăciunile – dragi frați –

Pe care o să le-nălțați,

Căci noi primit-am îndurare,

Prin rugile acelea care,

De cei mai mulți, au fost făcute,

Spre a fi ele prefăcute

Într-un prilej, prin cari, voim,

Lui Dumnezeu, să-I mulțumim.”

Mărturia cugetului apostolului

12„Lauda noastră este dată,

De mărturia arătată,

De-al nostru cuget, ne-ncetat,

Pentru că-n lume, ne-am purtat –

Și mai ales, față de voi –

Cu o sfințenie care-apoi,

Vine din inimi ce-s curate

Și cari, de Dumnezeu, sunt date,

Pentru că nu ne-am bizuit

Pe-nțelepciunea ce-a venit

Din lume, ci pe harul care,

Al nostru Dumnezeu îl are.

13Nu v-am scris, altceva, nimic,

Afară doar de ce, eu zic,

Că voi cunoașteți și citiți –

Și trag nădejdea ca să știți,

Pân’ la sfârșit. Ați și văzut –

14Și-n parte, chiar ați cunoscut –

Căci laudă, vă suntem noi,

Precum o să ne fiți și voi

Motiv de laudă, nespus,

În ziua Domnului Iisus.

15În astă-ncredințare-am vrut,

Să vin, ca voi să fi avut,

În felu-acesta, așadar –

Atuncea – un al doilea har.

16Dacă, la voi, aș fi venit –

În urmă – cred că, negreșit,

Spre Macedonia, porneam,

Iar de acolo, mă-ntorceam,

Iarăși, la voi, ca după-aceea,

Să mă conduceți, spre Iudeea.

17Când am luat, în gândul meu,

Această hotărâre, eu,

Credeți că nu am cugetat-o

Și ușuratic am luat-o?

Sau hotărârile pe care

Le iau mereu, credeți voi, oare,

Că-n felul lumii, le-am luat,

Doar pentru a se fi aflat

Atât „Da, da”, în vorba mea,

Cât și, „Nu, nu”, de-asemenea?

18Dar, credincios e Dumnezeu

Și martor îmi este, mereu,

Cum că vorbirea noastră-apoi,

Ce-am folosit-o pentru voi,

Nu a cuprins, nicicând, în ea,

Și „Da” și „Nu”, de-asemenea.

19Căci Fiul Tatălui de Sus –

Al nostru Domn, Hristos Iisus –

Cari fost-a propovăduit,

În al vost’ mijloc, negreșit

Prin mine și prin Timotei

Și prin Silvan deci – dragii mei –

N-a fost și „da” și „nu”, vreodat’,

Ci El, doar „da”, S-a arătat.

20Iată căci ceea ce, mereu,

Făgăduit-a Dumnezeu,

Făgăduințele acele –

Oricât de multe ar fi ele –

În El sunt „da”, necontenit.

Astfel, și „Aminul” rostit,

De noi, prin El, e spus, mereu,

Spre a-L slăvi, pe Dumnezeu.

21Acela care ne adună

Și ne-ntărește împreună,

Ca să ne ungă în Hristos,

E Dumnezeu, neîndoios.

22El este Cel ce ne-a iubit

Și-n urmă, ne-a pecetluit,

Punând, în inima oricui,

Apoi, arvuna Duhului.”

Pricina amânării venirii

23„Martor, Îl iau, pe Dumnezeu,

În fața sufletului meu,

Că, la Corint, nu am venit,

Căci să vă cruț, eu am dorit.

24Nu vreau să creadă cineva,

Că, stăpânire, am avea –

Peste credința voastră – noi.

Dar, împreună, vrem apoi,

Ca să lucrăm, fără-ncetare,

La bucuria voastră mare,

Pentru că voi – dragii mei frați –

Tari, în credință, știți să stați.”