1„Pavel – cel care-a fost chemat,
A fi apostol, așezat,
Nu printr-un om, ci prin Iisus,
Prin Dumnezeu, Tatăl de Sus,
Cari, pe Hristos, L-a înviat,
Când, dintre morți, L-a ridicat –
2Și frații, care se adună,
Aici, cu mine, împreună,
Către Bisericile care,
Galatia, acum, le are:
3Pace și har, s-aveți, mereu,
De la al nostru Dumnezeu,
Cari este Tatăl Cel de Sus,
Și-apoi, de la Hristos Iisus!
4Pe Sine însuși, El S-a dat,
Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat,
Ca, din acest veac rău – pe noi –
El să ne poată smulge-apoi,
Prin voia Celui care, iată,
Ne este Dumnezeu și Tată.
5În veacurile care vin,
Slavă să aibă El! Amin.”
Nestatornicia Galatenilor6„Mă mir, cum știți să treceți voi,
Așa de repede apoi,
De la Cel care v-a chemat,
Prin harul, în Hristos, lăsat,
La altă Evanghelie-acum.
7Nu este vorba, nicidecum,
De-o Evanghelie oarecare,
Ci și de niște oameni care
Vă tulbură, dorind apoi
De a schimba totul, în voi,
Ca Evanghelia lui Hristos
Să o răstoarne, ne-ndoios.
8Și chiar dacă veni-vom noi –
Sau îngerii din cer – la voi,
Dorind, o Evanghelie nouă,
Să vă împărtășească vouă,
Și care e deosebită
De-aceea propovăduită
De către noi, vreau ca să știți –
Oricine-ar fi – să-l socotiți
Drept anatema, negreșit!
9Așa precum am mai vorbit,
Vă spun din nou: când cineva
Vine, spre-a vă vesti, cumva,
O Evanghelie osebită
De cea care va fost vestită,
Să fie-ndată socotit
Drept anatema, negreșit!
10Caut bunăvoință, eu,
La oameni, sau la Dumnezeu?
Sau caut, oare – fraților –
A fi pe plac, oamenilor?
Când, pe al oamenilor plac,
Aș căuta, mereu, să fac,
Atunci, să știți că, ne-ndoios,
N-aș mai fi rob, al lui Hristos.”
Evanghelia lui Pavel11„Iată că vă mărturisesc,
Că Evanghelia ce-o vestesc,
Nu-i de origine-omenească,
Ci-i de obârșie cerească.
12Căci nu mi-a dat-o cineva
Și nici n-am învățat, ceva,
Din ceea ce am auzit,
De la vreun om; tot ce-am primit,
Se află mai presus de fire,
Căci vine prin descoperire –
Chiar de la Tatăl Cel de Sus –
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
13Ați auzit, cu-adevărat,
De felu-n care m-am purtat
Eu, altă dată, când urmam
Religia ce o aveam,
Adică a Iudeilor.
Voi știți, prea bine, fraților,
Precum că, prigonit-am eu,
Biserica lui Dumnezeu,
Făcând prăpăd, neîncetat.
14Eram mult mai înaintat,
Decât Iudeii – pot a spune –
Eu, în a mea religiune.
Mulți, dintre cei care erau
De-aceeași vârstă, nu puteau
Ca să se pună-atunci, cu mine.
O râvnă mare-aveam în vine,
Care mă-nsuflețea, mereu,
În datina neamului meu.
15Însă, când Tatăl Cel de Sus –
Cari m-a ales și-apoi, m-a pus
Deoparte, spre a fi chemat,
Prin harul Său cel minunat,
Pe când nici nu m-am fost născut,
Ci doar în pântec m-a avut
Măicuța mea – găsi că-i bine,
16De a-L descoperi, în mine,
Pe singurul Său Fiu ceresc,
Ca, între Neamuri, să-L vestesc,
N-am întrebat pe nimeni, iată.
17Nici la Ierusalim, îndată,
N-am alergat, spre a-i vedea,
Pe cei cari, înaintea mea,
Au fost apostoli, ci – v-am spus –
Că, în Arabia, m-am dus.
De-acolo, în Damasc, apoi,
Făcut-am calea, înapoi.
18La rând, trei ani s-au perindat,
Și-abia în urmă, am plecat,
Către Ierusalim, căci eu,
Pe Chifa, am dorit, mereu,
Ca să-l cunosc. Când am sosit
Eu, cinșpe zile-am poposit
19La el. În timpul petrecut,
Nici un apostol, n-am văzut,
Afar’ de Iacov, cel pe care,
Drept frate, Domnul nost’ îl are.
20Nu mint, în ceea ce scriu eu,
Martor îmi este Dumnezeu.
21Spre Siria, m-am îndreptat
Și-apoi, în urmă, am plecat
Către-al Ciliciei ținut.
22Încă, eram necunoscut,
Pentru Bisericile care,
Domnul Iisus Hristos le are –
Și se găseau, în vremea ‘ceea,
Împrăștiate, prin Iudeea.
Spun că, eram necunoscut,
Căci fața, nu mi-au fost văzut.
23În schimb, toate au auzit,
Cuvintele ce s-au rostit,
Mereu, atunci, pe seama mea:
„Acel care ne prigonea,
Înverșunat, odinioară,
Iată-l acuma, bunăoară,
Mergând să propovăduiască,
Ceea ce-a vrut să nimicească,
Fiindcă, astăzi, se zvonește,
Că el, credința, o vestește.”
24De-aceea, ele, tot mereu,
Slavă-I dădeau, lui Dumnezeu.”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
