Daniel 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„În vremea ‘ceea, va apare

Al vostru voievod, cel care,

Drept Mihail, este chemat.

Atunci, el se va fi-nălțat,

Căci el, pentru al tău popor,

Se-arată-a fi ocrotitor.

Va fi un timp de strâmtorare.

Necazul fi-va foarte mare,

Precum n-a mai fost de când sânt

Neamuri aflate pe pământ.

Dar mântuit are să fie

Poporul tău, când o să vie

Vremea aceea. Negreșit,

Are să fie mântuit

Atunci, numai acela care,

În carte, scris, numele-și are.

2Mulți dintre-aceia care sânt

Adormiți – astăzi – în pământ,

Se vor trezi. Uni-au să vie

Ca să trăiască-n veșnicie,

În timp ce alții vor obține

Numai ocară și rușine

Cari veșnice se dovedesc.

3Dar înțelepții strălucesc,

Cu strălucirea cea pe care

Doar cerul necuprins o are.

Aceia cari vor da povețe

Și cari pe mulți o să-i învețe

Să umble în neprihănire,

Vor dobândi o strălucire

Asemeni stelelor și deci,

Vor străluci în veci de veci.

4Tu, Daniele, ia aminte

Și-ascunde-apoi, aste cuvinte!

Pecetluiește cartea-ndată,

Până la vremea arătată

Că este timpul de sfârșit.

Atuncea, o vor fi citit

Mulți oameni, iar a lor știință –

Și-asemeni a lor cunoștință –

În ăst fel o să se vădească

Precum că au ca să sporească.”

5Eu, Daniel, am ridicat

Ochii și-atunci când m-am uitat,

Pe doi bărbați eu i-am văzut

Cum în picioare au șezut:

Unul pe-un mal al râului

Și-altul pe cel’lalt mal al lui.

6Unul din ei a cuvântat

Și-a zis către cel îmbrăcat

În strai de in și se vădea

Deasupra apei că ședea:

„Spune-mi oare, cât timp mai este,

Până, minunile aceste

Au să ajungă la sfârșit?”

7Atuncea, eu l-am auzit

Pe omul cel înveșmântat

În strai de in, care a stat,

Deasupra apei râului.

Către înaltul cerului,

El, brațele, și-a ridicat

Și-n urmă, omul a jurat

Pe-Acela care Se vădește

Precum că veșnic viețuiește,

Că „timpurile arătate

Vor fi trei vremi și jumătate

Iar toate lucrurile-aceste –

De care voi ați prins de veste –

Se vor sfârși când, negreșit,

Poprorul sfânt va fi zdrobit

Și-a lui putere, nimicită.”

8Am auzit vorba rostită,

Însă n-am înțeles nimic.

Aatunci am îndrăznit să zic:

„Care-i sfârșitul, domnul meu,

Al ăstor lucruri, te-ntreb eu?”

9El mi-a răspuns în acest fel:

„Acuma, du-te Daniel!

Ascunse și pecetluite,

Vor fi cuvintele rostite,

Pe care tu le-ai auzit,

Până la vremea de sfârșit.

10Mulți au să fie curățiți,

Albiți, precum și lămuriți.

Cei răi, rău, au să săvârșească,

Pentru că n-au să izbutească

Să înțeleagă chiar nimic.

Cei pricepuți, însă, îți zic,

Înțelepciune vor avea

Și să-nțeleagă, vor putea.

11De când n-o să mai fie dată

Jertfa ce este necurmată,

De când se-așează peste fire

A urâciunii pustiire,

Pe-al timpului răboj, trecute

Mai sunt o mie două sute

Și nouăzeci de zile. Iată,

12Ferice de cei ce așteaptă

Ca să ajungă astfel, deci,

O mie trei sute treizeci

Și cinci de zile! Iar acum,

13Tu pregătește-te de drum.

Du-te să dobândești hodină,

Până sfârșitul o să vină.

Atunci iarăși, te vei sălta

Șezând în moștenirea ta,

La încheierea vremilor

Și la sfârșitul zilelor.”