1Tot Israelul a trimis,
Soli, la Hebron, care i-au zis
Lui David: „Uită-te la noi,
Și ai să înțelegi apoi,
Că os din osul tău suntem,
Carne din carnea ta, și-avem
Același sânge. Bunăoară,
2Când împărat, odinioară,
Saul fusese, tu erai
Acela care îl duceai
Și-l aduceai pe Israel.
De-aceea, ție-atunci, astfel
Ți-a vorbit Domnul Dumnezeu:
„Tu ai să paști poporul Meu,
Și căpetenie ai să fii,
Peste-ai lui Israel copii.”
3Bătrânii toți, din Israel,
Veniră la Hebron, la el,
Și-un legământ au încheiat
Ungându-l ca și împărat
Apoi, în fața Domnului,
Precum cerea cuvântul Lui,
Pe care îl spusese El,
Prin robul Său, prin Samuel.
4David, cu tot poporul lui,
Spre a Ierusalimului
Cetate-n urmă a pornit,
S-alunge neamul Iebusit
Care în țară locuia.
Ierusalimul se numea,
„Iebus”, în vremi îndepărtate.
5Lui David, toți, cei din cetate,
Îi ziseră: „Nu vei putea,
Nicicând, ca să pătrunzi, în ea!”
David și oștile-i armate,
În a Sionului cetate,
Intrară și au cucerit-o,
Iar de atunci, toți au numit-o
Drept cetățuia cea pe care,
David în stăpânire-o are.
6David, când spre Sion, s-a dus,
Către ai săi, astfel, a spus:
„Acela care o să-i bată,
Pe Iebusiți, acela – iată –
Drept căpetenie-o să fie
Și domn! Așa vreau să se știe!”
Atunci Ioab, acela care,
Drept al Țeruei fiu apare
Întâiul, la război s-a dus
Și căpetenie-a fost pus.
7David și oștile-i armate,
În a Sionului cetate,
Intrară și au cucerit-o,
Iar de atunci, toți au numit-o
Drept cetățuia cea pe care
David în stăpânire-o are.
8El, cetățuia, a-ntărit-o:
Cu ziduri a împrejmuit-o,
Cari, de la Milo, începeau
Și-n jurul ei se întindeau.
Cealaltă parte de cetate,
Avea spărturi, cari, reparate,
Sunt de Ioab. Precum se știe,
9David a început să fie,
Apoi, din ce în ce mai mare,
Iar brațul cel puternic, tare,
Al Domnului oștirilor,
I-a fost, mereu, în ajutor.
Vitejii lui David10Iată-i pe cei cari îl slujeau,
Pe David și viteji erau,
Și care-apoi l-au ajutat
Ca să ajungă împărat,
După cuvântul Domnului,
Rostit despre poporul Lui.
11Iată vitejii care-au stat
Cu David și l-au ajutat:
Ioșobeam – acela care
Părinte, pe Hacmoni-l are –
Fruntaș fiind al oștilor,
În rândul căpitanilor.
Trei sute-au fost cei ce-au pierit,
Când sulița și-a învârtit.
12Urmează Eleazar – cel care,
Pe Dodo, drept părinte-l are,
Pe Ahohitul. El a stat
Alăturea de împărat,
Fiind în rândul celor trei
13Oșteni ai săi. David, cu ei,
Să țină piept, a reușit –
La Pas-Damim – când potopit
De Filisteni – într-un război –
Fost-a poporul, dând ‘napoi.
Un câmp, acolo, se vădea,
Pe cari un lan de orz creștea.
Întreg poporul, îngrozit,
Spriat de moarte, a fugit,
Din calea Filistenilor.
14Viteji-atuncea, în ogor,
Intrară și s-au așezat
Drept scut, în jur, la împărat.
Pe Filisteni, ei i-au bătut,
Pentru că Domnul a făcut
Să vină-o mare izbăvire
Peste popor și peste fire.
15Trei dintre cei treizeci, pe care,
David, drept căpitani îi are,
La peștera care-i aflată
În Adulam, s-au dus, căci – iată –
Mulți Filisteni s-au adunat
Și-n valea Refaim, au stat.
16David – pe-atunci – în cetățuie,
A trebuit ca să se suie.
La Betleem, fusese pusă
O ceată, de dușmani adusă.
17David găsi de cuviință,
Ca să își spună o dorință.
„Cine-mi va da, apă, să beau?” –
A-ntrebat el. „Dar apă vreau,
Doar din acea fântână, care,
La Betleem e, la intrare.”
18Atunci, cei trei bărbați s-au dus
Și-n grabă, apă, i-au adus.
Prin tabăra de Filisteni,
Trecuseră cei trei oșteni.
Dar împăratul n-a băut,
Din apă, ci toți au văzut
Că a vărsat-o pe pământ,
În fața Domnului Cel Sfânt.
19„Să mă ferească Dumnezeu,
Să fac, astfel de lucru, eu!
Nu gust din apă, căci nu vreau,
Din al lor sânge, ca să beau.
Căci oamenii acești s-au dus
Și, în joc, viața, ei și-au pus,
Ca să-mi aducă apă, mie!
Cum să fac astă mârșăvie?”
Iată ce lucruri au putut,
Acei viteji, să fi făcut.
20Peste cei trei, pus cel mai mare,
Fusese Abișai, cel care,
Fiu al Țeruiei, se vădea,
Iar pe Ioab, frate-l avea.
El, sulița, și-a învârtit
Și-atunci trei sute au pierit,
Dintre vrăjmași. În acest fel,
E cunoscut în Israel,
Iar dintre cei trei, s-a vădit
A fi apoi, cel mai vestit.
21Fiind de vază între ei,
El a ajuns, peste cei trei –
Care erau în rândul doi,
Atunci când se purta război –
Mai mare, de-a fi așezat,
Însă nicicând, nu s-a-nălțat
Precum au fost cei trei pe care,
Mai înaintea sa, îi are.
22De-un alt bărbat a fost urmat,
Care, Benaia, s-a chemat.
Benaia este-acela care,
Pe Iehoiada, tată-l are
Și se trăgea din Cabțeel.
Un om de preț fusese el,
Căci îi ucise pe cei doi
Lei ai Moabului apoi.
Pe când ningea, el a văzut
Cum un leu mare a căzut
În groapa cari a fost săpată
Spre a fi apa adunată.
Iute, în ea, s-a pogorât,
Unde, pe leu, l-a omorât.
23A mai ucis și un oștean
Care fusese Egiptean.
Cinci coți în înălțime-avuse,
Și-o suliță, în mâini, ținuse.
Aceasta mare se vădea
Și sul de țesător părea.
Groaznic era la-nfățișare,
Când îți rotea sulița-i mare.
Benaia, un toiag avuse,
Pe care-n mână îl ținuse.
Grăbit, la Egiptean, s-a dus,
L-a trântit jos și l-a răpus.
Cu sulița, el îl străpunse,
După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
24Faptele ce le-a săvârșit
Făcutu-l-au a fi vestit
Printre cei trei viteji, pe care,
Neamul lui Israel îi are.
25Din cei treizeci, cel mai vestit,
Benaia fost-a socotit.
Cu toate-acestea, niciodat’,
Benaia nu s-a ridicat
Spre-a fi precum cei trei pe care
Mai înaintea sa îi are.
David, un loc, i-a dăruit
În sfatul său și-a devenit
Unul din cei ce s-au aflat,
Apropiați, de împărat.
26Apoi urmat-a Asael;
Al lui Ioab, frate, e el.
Altul e Elhanan, cel care
Pe Dodo, drept părinte-l are
Și de la Betleem venea.
27Șamot, cel care se trăgea
De la Haror, apoi, urmează.
Heleț se mai aliniează,
Cel care este dovedit
Că din Palon era ieșit.
28Cel care Ira se numea
Și din Tecoa se trăgea
Urma apoi, cu-acela care,
Pe Icheș, drept părinte-l are.
Abiezer a mai urmat –
Care, în Anatot, a stat –
29Și Hușatitul Sibecai.
Din Ahoah, era Ilai.
30Și Maharai a mai urmat,
Cari din Netofa, e plecat.
Cel care-n urmă-i a venit,
Tot din Netofa, a ieșit;
El se numea Heled, cel care,
Pe Bana, drept părinte-l are.
31La rând, venea – apoi – Itai,
Din Ghibea, fiul lui Ribai.
Toți cei care din Ghibea vin,
Sunt ramura lui Beniamin.
Benaia se aliniează,
32Din Piraton. Hurai urmează,
De la Nahale-Gaș sosit.
Și Abiel a mai venit
Care-i din Arba, de ținut.
33Din Baharum, a apărut
Și Azmavet. Lui i-a urmat
Și Eliahba, cel ce-a stat
În Șaalbon. A mai venit
34Bene-Hașem, către sfârșit,
Și Ionatan, acela care,
Pe Șaghe, drept părinte-l are;
35Ca Ahiam al lui Sacar,
Și el se trage din Harar.
Urmează Elifal, cel care –
Iată – pe Ur, părinte-l are.
36Hefer, la rând, a mai urmat,
Cari, din Mechera, e plecat.
Apoi de la Palon venea
Cel ce se cheamă Ahia.
37Hețro venit-a după el,
Care se trage din Carmel.
În urma lui e Naarai,
Cari, fiu, îi este lui Ezbai.
38Fratele lui Natan, Ioel,
Se-aliniază, după el.
Fiul lui Hagri vine dar,
Cel care e chemat Mibhar.
39După aceea a urmat
Țelec – de prin Amon plecat;
Nahrai, de la Berot, apoi
A mai venit. El – la război –
Dusese armele pe care
Stăpânul său, Ioab, le are.
40Cei cari de la Ieter veniră,
Gareb și Ira se numiră;
41În urma lor, a mai venit
Și Urie, de neam Hetit.
Zabad e cel cari mai apare;
El, pe Ahlai, părinte-l are.
42Adina-i cel care venea,
Din Ruben. Șiza, se numea
Al său părinte. Negreșit,
Treizeci de inși l-au însoțit,
Din neamul Rubeniților,
El fiind căpitanul lor.
43Hanan, apoi, a mai urmat,
Fiul lui Maca. Iosafat,
Din Mitni, l-a mai însoțit.
44Din Aștarot, a mai venit
Și Ozia, iar după el
Șama era și Iehiel.
Ultimii doi se dovedeau
Că fii, ai lui Hotam, erau,
Iar locu-n care s-au născut
E-al Aroerului ținut.
45Iediael a mai venit –
Fiul lui Șimri – însoțit
De Ioha, care mai venea
Cu frate’său, ce se vădea
Tițit a fi; iar după el,
46A apărut și Eliel,
Din Mahavim. De-asemenea,
A mai venit Ioșavia,
Cu Ieribai. Ei se vădeau
Că fii ai lui Elnam erau.
Itma, apoi, a apărut,
Din al Moabului ținut.
47Cel care s-a mai arătat,
Fusese Eliel chemat.
Obed venit-a după el,
Urmat fiind de Iaasiel,
Cari, Mețobaia, se mai cheamă,
Și-i ultimul, de bună seamă.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
