Osea 3 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Domnul, din nou, a cuvântat

Și-a poruncit: „Pleacă de-ndat’,

Și cată o femeie care

Vei ști că un ibovnic are

Și că-i prea curvă! S-o găsești,

Căci trebuie să o iubești,

Precum fii lui Israel,

De Domnul sunt iubiți la fel,

Atunci când s-au îndepărtat

Și-alți dumnezei au căutat,

Căci turtele le sunt plăcute

Cari cu stafide sunt umplute!”

2Atunci, în grabă am plecat

Și-o curvă eu am cumpărat.

Sicli de-argint, eu am plătit

Cari cincisprezece s-au vădit.

Și un omer de orz i-am dat

Și tot din orz am mai luat

Și un letec, de le-am dat ei.

3Eu zis-am, acelei femei:

„Rămâi cu mine, căci aș vrea

Să fii, de-acum, numai a mea.

Cată dar, să nu mai curvești

Și alt bărbat să nu iubești.

Atunci, are să-ți meargă bine

Căci eu, la fel, voi fi cu tine!”

4„Iată, copiii cei pe care

Neamul lui Israel îi are,

Vor sta, mult timp, fără-mpărat.

De-asemeni, nu vor fi aflat

Nici căpetenie să vie

Și-n fruntea lor, apoi, să fie.

Nici chip de idol n-or avea,

Nici terafimi de-asemenea

Și nici efod măcar. Apoi,

5Se vor întoarce înapoi,

Să-L cate pe Cel cari, mereu,

E al lor Domn și Dumnezeu,

Precum și pe-al lor împărat

Care, drept David, e chemat.

Vor tresări-n vremea din urmă,

Când timpu-aproape că se curmă,

Privind la Fața Domnului

Și-apoi la bunătatea Lui.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help