Ieremia 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Domnul a zis în acest fel:

„Când va veni timpul acel,

Au să se scoată, din morminte,

Toate acele oseminte

Ce sunt ale-mpăraților

Din Iuda și-ale tuturor

Preoților și-a celor cari

S-au dovedit a fi mai mari

Și ale celor ce vădeau

Că în Ierusalim ședeau.

2Oasele lor vor fi luate

Și au să fie așezate

În fața lunii, soarelui

Și a oștirii cerului,

În fața căror au slujit,

Pe care mult le-au îndrăgit

Și-apoi pe care le-au urmat

Și căror li s-au închinat.

N-au să mai fie adunate

Oasele lor, nici îngropate,

Fiind lăsate precum sânt,

Gunoi s-ajungă, pe pământ.

3Cei care vor mai rămânea

Din neamu-acesta rău, vor vrea

Să moară, decât să trăiască

Unde are să-i izgonească

Cel ce e Domn al oștilor.”

4„Spune-le astfel, tuturor:

„Domnul a zis: „Dar cine pică

Și-n urmă nu se mai ridică?”

Cine se-abate, iar apoi

Nu se întoarce înapoi?”

5Cei ce-n Ierusalim au casă,

Oare de ce, mereu, se lasă –

Purtați numai de a lor fire –

În necurmată rătăcire?”

„De ce stăruie fiecare,

În înșelătorie, oare?”

„De ce nu vor ca înapoi,

La Dumnezeu, să vină-apoi?”

6Căci Eu sunt cu luare-aminte

Și-aud dar, ale lor cuvinte.

Cum trebuie, ei nu vorbesc,

Iar când fac rău, nu se căiesc.

Nimănui, rău, nu i-a părut

Și nu se-ntreabă: „Ce-am făcut?”

Nu sunt, deloc, neliniștiți,

Ci își încep, nestingheriți,

Necontenita alergare,

Asemenea calului care

Se-aruncă-n luptă, ne-ncetat.

7Și cocostârcu-a arătat

Că își cunoaște vremea lui,

Privind la fața cerului.

La fel este cu turtureaua,

Cocorul și cu rânduneaua,

Căci își păzesc, stăruitor –

Mereu – vremea venirii lor.

Numai poporul Domnului

Nu vrea să știe Legea Lui!”

8„Cum de puteți să ziceți voi,

„E Legea Domnului cu noi

Și înțelepți ne-am arătat!”?”

„De-aceea, cu adevărat,

‘Geaba la lucru o să iasă

Pana aceea mincinoasă,

A cărturarilor deștepți.

9Sunt rușinați cei înțelepți

Și se arată-adânc uimiți

Pentru că-s prinși și umiliți.

Ei au nesocotit, mereu,

Cuvintele lui Dumnezeu.

Și-atunci, ce fel de-nțelepciune

Au izbutit ca să adune?

10De-aceea, le voi da de veste,

Precum că ale lor neveste –

În urmă – le vor fi luate

Și altora le vor fi date.

Ogorul ce al lor era

Dat o să fie, altora.

De la cel mic, pân’ la cel mare,

Lacom se-arată fiecare.

De la proroc – fără-ndoială –

Și pân’ la preot, toți înșeală!

11Chip ușuratic dovedesc

Atunci când ei se îngrijesc

De rana fiicei cea pe care

Sărmanul Meu popor o are,

Zicând mereu: „Pace se face!”

Și totuși, nu e nici o pace.

12Sunt rușinați și nu sunt buni

Căci săvârșesc doar urâciuni.

Cu toate-acestea, nu e cine

Ca să roșească de rușine.

De-aceea are să se vadă

Precum că ei toți au să cadă,

Cu cei ce cad și răsturnați –

Curând – vor fi acei bărbați,

Căci Domnul are să-i lovească

Atunci când o să-i pedepsească.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit.”

13Domnul, despre oameni-acei,

A zis: „Voi isprăvi cu ei!

Nu vor mai fi struguri în vie

Și nici smochine n-au să fie.

Frunzele se vor gălbeji

Apoi, și se vor veșteji.

Voi dărui fructele-acele,

Celui ce trece peste ele.”

14„De ce stăm jos? Hai să plecăm

Și în cetăți să ne-așezăm.

Acolo să ne-adăpostim

Ca în ăst fel să nu murim,

Căci Dumnezeu ne osândește

Și-acum la moarte ne sortește.

Iată că apa otrăvită

Ne este nouă rânduită,

Pentru că am păcătuit

Față de Domnul, negreșit.

15Așteptam pace să ne dea,

Dar iată că nu vine ea.

Nimic bun nu ne mai apare.

O vreme pentru vindecare,

Necontenit am așteptat,

Însă doar groază-am căpătat!”

16„Doar sforăitul cailor

Se-aude amenințător,

De către Dan și ne-ncetat

Răsună al lor nechezat.

Întreaga țară se arată

De spaimă-a fi cutremurată.

Iată că vin aceia care,

Țara o-nghit cu tot ce are.

Cetățile le înghițesc,

Cu toți cei ce le locuiesc.”

17„Iată, trimit șerpi către voi

Și niște basilici apoi,

În contra căror nu găsiți

Descântece, ca să-i opriți,

Și-oricât de mult o să-ncercați,

De-aceștia o să fiți mușcați.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit.”

18„Durerea, vreau să mi-o alin,

Dar inima-mi geme de chin.

19Strigătul fiicei cea pe care

Sărmanul meu popor o are,

Abia mai poate să răzbată,

Căci e-ntr-o țară-ndepărtată.”

„Nu se mai află în Sion,

Domnul, șezând pe al Său tron?”

Nu mai e nici un împărat

Cari în Sion este aflat?”

„De ce-au stârnit a Mea mânie,

Cu lucruri care nu-Mi plac Mie?

De ce și-au făcut chip cioplit?

Idoli străini, de ce-au slujit?”

20„Iată că vară s-a făcut

Și secerișul a trecut.

Dar noi suntem tot necăjiți,

Căci n-am fost, încă, izbăviți!”

21„Iată că fiica cea pe care

Sărmanul meu popor o are

E-n suferință, negreșit.

De-a ei durere sunt zdrobit

Și sunt de groază apucat.

22Nu este nimenea aflat

În Galaad, cunoscător

Al unui leac alinător?

Nu știe, oare, cineva,

Dacă un doctor e, cumva?

Dar a poporului mei fată

De ce nu este vindecată?