Isaia 60 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ierusalimul zidit din nou

1Te scoală și te-mbărbătează!

Te scoală și te luminează!

A ta lumină, iată, vine

Și răsări-va peste tine –

De-ndată – slava Domnului.

2Căci toată a pământului

Întindere-i acoperită

De negura înstăpânită,

Iar întunericul cel mare

Cuprinde ale lui popoare.

Dar iată că al tău Domn vine.

Slava-I răsare peste tine.

3Neamuri, la tine, au să vină

Să meargă în a ta lumină,

Iar împărații vor căta

Să umble-n strălucirea ta.

4Ridică-ți ochii! Te rotește

Și împrejurul tău privește!

Toți se adună – cum vezi bine –

Și-apoi se-ndreaptă către tine!

Feciorii tăi, în graba mare,

La tine vin, din depărtare.

Fiicele tale-s ajutate

Căci sunt, pe brațe-apoi, purtate.

5Când vei vedea că se-mplinesc

Lucrările ce se vestesc,

Cuprins vei fi de veselie

Și-ai să tresalți de bucurie.

Inima îți va bate tare,

Lărgindu-se, fără-ncetare,

Căci ale mării bogății,

La tine vor veni, să știi,

Iar visteriile-adunate

De neamuri, ție-ți vor fi date.

6Mulțime de cămile, iată,

Te vor acoperi de-ndată.

Și dromadere se adună,

Din Madian, ca împreună

Cu cele cari din Efa sânt,

Să vină pe al tău pământ.

Toți cei din Seba au să vie

Aducând aur și tămâie,

Vestind lauda Domnului.

7Și turmele Chedarului,

La tine, au să se adune.

În a ta slujbă își vor pune

Berbecii, cei din Nebaiot.

Ei Îmi vor fi arderi de tot:

Se vor sui pe-al Meu altar,

Căci jertfe Îmi vor fi, în dar,

Așa precum au fost cerute

Spre a putea a-Mi fi plăcute,

Făcând ca slava casei Mele

Și mai slăvită-a fi, prin ele.

8Cine sunt cei cari, bunăoară,

Asemenea norilor zboară,

Asemeni porumbeilor

Grăbiți spre porumbarul lor?

9Sunt așteptat, cu nerăbdare,

De-ostroavele aflate-n mare.

Corăbiile care sânt

Din Tarsis – de pe-al său pământ –

În frunte stau, gata apoi

Ca să-i aducă înapoi,

De pe îndepărtate căi,

Pe cei cari sunt copii ai tăi.

Argint și aur vor avea

Să mai aducă, să le dea

Pentru Numele Domnului,

Pentru Numele Sfântului

Pe cari Îl are Israel.

El este Domnul tău, e Cel

Care pe tine te iubește.

El e Cel cari te proslăvește.

10Ziduri, străini-au să-ți zidească,

Iar împărați-au să-ți slujească.

M-am mâniat și te-am lovit,

Însă cu milă te-am primit.

11Porțile tale au să fie

Deschise, pentru veșnicie.

Ziua și noaptea vor ședea

Deschise, pentru a putea,

A neamurilor bogăție,

Mereu, la tine, ca să vie,

Cu șirul împăraților

Și cu întreg alaiul lor.

12Un neam sau o împărăție,

Dacă n-au să-ți slujească ție,

Cu moartea fi-vor pedepsite

Și au să fie nimicite.

13Slava cari în Liban e-aflată,

Ție are să-ți fie dată.

Veni-vor ai lui chiparoși,

Precum și ulmii cei frumoși,

Cu merișorul negreșit

(Cari „cimișir” mai e numit),

Căci împreună-au să voiască,

Al Meu loc să-l împodobească,

Pentru că Eu Îmi proslăvesc

Locul în care-Mi odihnesc

14Picioarele. Fiii pe care

Asupritorul tău îi are,

Spre tine fi-vor îndreptați

Și-n față îți vor sta plecați.

Cei care te-au disprețuit

Spre tine se vor fi grăbit.

‘Nainte-ți se vor aduna

Și-n față-ți se vor închina.

Vei fi, în gura orișicui,

Drept o „Cetate-a Domnului”,

„Sionul Sfântului pe care

Neamul lui Israel Îl are”.

15Chiar dacă fost-ai părăsită,

Urâtă și disprețuită –

Astfel încât nu mai trecea

Prin a ta poartă nimenea –

Te fac, podoabă, ca să fii,

O pricină de bucurii

Pentru al oamenilor ram,

În veșnicii, din neam în neam.

16Laptele împăraților,

Precum și al neamurilor,

Ai să îl bei. Vei ști că Eu

Sunt al tău Domn și Dumnezeu.

Eu sunt al tău Mântuitor.

Eu îți sunt Răscumpărător.

Eu sunt Puternicul pe care,

Drept ajutor, Iacov îl are.

17În urmă, în loc de aramă,

Aur aduc, de bună seamă.

Doar cu argint înlocuiesc

Fierul, așa precum doresc.

Apoi, în locul lemnului,

Voiesc arama să o pui

Și-n loc de pietre am să cer

Ca așezat să fie fier.

Iată, în vremea care vine,

Fac astfel încât, peste tine,

Dreptatea numai să domnească

Și pacea doar să stăpânească.

18Nici vorbă nu o să mai fie,

În țara ta, de silnicie.

Nici pustiire, nici prăpăd –

La tine – nu o să mai văd.

Căci nu va mai fi nici un rău,

Atuncea, în ținutul tău.

Drept „Mântuire”, Eu numesc

Zidul cu cari te-mprejmuiesc,

Iar a ta poartă minunată,

Drept „Laudă” va fi chemată.

19Cel care te va lumina

Nu va fi soarele. Luna

Nu-ți va mai da a ei lumină

Căci Domnul Însuși o să vină

Și El, Lumină, o să-ți fie

Și slavă, pentru veșnicie.

20Soarele o să-ți strălucească

Și-n veci n-o să-ți mai asfințească:

La fel și luna: niciodată

Nu-ți va mai fi întunecată.

Cel care te va lumina

Nu va fi soarele. Luna

Nu-ți va mai da a ei lumină

Căci Domnul Însuși o să vină

Și El, Lumină, o să-ți fie

Și slavă, pentru veșnicie.

21În neamul tău, vor fi găsiți

Doar oamenii neprihăniți.

Stăpâni, în țară, au să fie

Oameni-acești, pentru vecie,

Ca o odraslă pregătită,

Care de Mine-a fost sădită,

În slujbă să Îmi fie ea,

Necontenit, spre slava Mea.

22Cel cari mai mic are să fie

În număr, va ajunge-o mie,

Iar cel ce-nsemnătate n-are

Va fi un neam puternic, mare.

Eu, Domnul, am să Mă-ngrijesc,

Pe toate să le împlinesc,

Mereu, de-a lungul vremilor

Când va sosi și timpul lor.”