Leviticul 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Legea jertfei pentru vină

1„Iată și legea pentru vină,

Cari trebuie ca să se țină,

Pentru că și ea, pe pământ,

De-asemeni, e lucru prea sfânt.

2În locu-n care-njunghiată

E jertfa care a fost dată

Ca ardere de tot să fie,

Va trebui ca să se vie

Cu dobitocul ce-o să țină

Locul de jertfă pentru vină.

Cu sângele acestui dar,

Să se stropească pe altar,

Precum și împrejurul lui.

3Să se ia partea Domnului:

Grăsimea vitei, coada care

Va fi desprinsă din spinare;

Va trebui să se mai taie

Grăsimea de pe măruntaie,

4Cei doi rărunchi, grăsimea lor,

Apoi grăsimea coapselor

Și prapurul de pe ficat

Care va trebui luat

Cu totul, căci va fi desprins,

De la rărunchi, unde e prins.

5De către preot, pe altar,

Ars o să fie acest dar

Apoi, în fața Domnului,

De către para focului.

Această jertfă mistuită

De către foc este menită

Ca-n fața Domnului să țină

Locul de jertfă pentru vină.

6Carnea, din jertfa ce-a fost dată,

Va trebui, apoi, mâncată,

De toți cei care preoți sânt,

Căci ea, un lucru e, prea sfânt.

Atunci când vor mânca din ea,

Într-un loc sfânt, voiesc să stea.

7Cu jertfa care o să țină

Locul de jertfă pentru vină,

La fel este – să aveți știre –

Ca jertfa pentru ispășire.

Aceiași lege – vă spun vouă –

Că este pentru amândouă:

Vita jertfită, Domnului,

Să fie a preotului,

Cari – potrivit cu-a sa menire –

Are să facă ispășire.

8Acela care a venit,

La preot, și i-a dăruit

O jertfă, pe care-o socot

Că este ardere de tot

Adusă-n fața Domnului,

Va ști că pielea jertfei lui,

De preot, trebuie luată.

9De-asemenea, când va fi dată

Orișice jertfă de mâncare,

Coaptă-n cuptor sau pe grătare,

Sau în tigaie pregătită,

Întreagă fi-va dăruită

La preotul acela care

O duce spre înfățișare

Și-o pune-n fața Domnului;

Jertfa îi va rămâne lui.

10Referitor la orișicare

Din jertfele pentru mâncare –

Cu untdelemn amestecate,

Și care-apoi, au fost uscate –

Sunt ale fiilor, pe care,

Aron, preotul vostru-i are.”

Legea jertfei de mulțumire

11„Iată o lege, cu privire,

La jertfele de mulțumire

Cari sunt aduse Domnului:

12Când cineva – prin voia lui –

Jertfă de laudă, va vrea,

Lui Dumnezeu, ca să Îi dea,

Va trebui să aibă știre,

Că jertfa pentru mulțumire,

De care este însoțită,

Urmează a fi dăruită

Cu niște turte-amestecate

Cu untdelemn și frământate.

Ele să fie nedospite

Și să mai fie însoțite,

Apoi, și de plăcinte care

Vor fi din a făinii floare

Ce, cu ulei, a fost stropită.

Din coca lor – tot nedospită –

Să facă turte, după care,

Stropite fi-vor fiecare,

Cu untdelemn. Pe lângă ele –

13Pe lângă turtele acele –

Va fi și pâine, dăruită.

Aceasta trebuie dospită,

Pentru că pâinea, loc, își are,

În darul său, pentru mâncare

Și însoțește jertfa lui,

De laudă a Domnului

Și jertfa a cărui menire

Este a fi de mulțumire.

14Din toată jertfa ce-a fost dată,

S-aducă numai o bucată;

Bucata care s-a luat,

Va fi ca darul ridicat.

A preotului, vreau să fie

Astă bucată – să se știe –

Pentru că prin a sa menire,

Cu jertfa pentru mulțumire –

Cu al ei sânge – el stropește,

Atunci când slujba-și împlinește.

15Carnea din jertfa dăruită,

Care spre laudă-i menită,

Precum și cea din jertfa care

De mulțumire este, are

A fi mâncată, de îndat’,

În ziua când ele s-au dat –

Nimic, din ea, să nu mai fie,

Atunci când zorii au să vie.

16Dacă aduce cineva,

Un dar, care e dat, cumva,

Spre a-mplini o juruință,

Sau poate-i dat după dorință –

Adică dat e, Domnului,

Prin bunăvoia omului –

De-asemeni, carnea jertfelor,

Pân’ la ivirea zorilor

Va trebui a fi mâncată.

17Dacă rămâne vreo bucată

Din carnea vitei, vreau apoi,

A treia zi, s-o ardeți voi.

18Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Ca să mănânce cineva,

A treia zi, din jertfa lui,

Pe care-a dat-o Domnului,

Ca jertfă pentru mulțumire,

Omul acel, să aibă știre,

Că jertfa nu-i va fi primită

Și nici dorința împlinită;

Căci ceea ce înfăptuiește,

O urâciune se vădește.

Oricine va mânca, din ea,

De-asemeni, vină, va avea.

19Carnea ce s-a atins, cumva –

Din întâmplare – de ceva

Ce se vădește necurat,

Nu mai e bună de mâncat.

Carnea aceasta, necurată,

În foc trebuie aruncată.

Carne-a mânca, este lăsat

Doar omul care e curat.

20Acela care o să fie

În stare de necurăție –

Și va mânca, cu bună știre,

Din jertfa pentru mulțumire

Ce-a fost adusă Domnului –

Din mijlocul poporului,

Voiesc să fie nimicit!

21De-asemeni, dacă a-ndrăznit

Ca să mănânce cineva,

Din jertfa Domnului, cumva,

După ce, mâna, își va pune –

Fără să vrea – pe-o spurcăciune,

Cari omenească se vădește;

Sau de cumva, se nimerește

A fi într-un anume loc

Și va atinge-un dobitoc

Pe care necurat îl știe;

Sau de atins are să fie

De orice altă spurcăciune

Și vine-apoi, pentru a pune

Mâna, pe darul Domnului,

Pentru-a mânca din jertfa Lui

Cari pentru mulțumire-i dată,

Să fie nimicit îndată,

Pentru fărădelegea lui,

Din mijlocul poporului!”

Să nu mănânce grăsimea și sângele

22Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

23„Copiilor lui Israel,

Să le vorbești, în acest fel:

„Grăsime, voi să nu mâncați,

Căci n-aveți voie să gustați

Grăsimile, de orice fel:

De bou, de capră, sau de miel.

24Din dobitocul ce-a murit,

Din vita care a pierit

Fiind de fiare sfâșiată,

E-ngăduit a fi luată

Grăsimea și s-o folosiți

În orice fel. Precum voiți,

Puteți a-i da-ntrebuințare,

Afară numai de mâncare.

25Dacă va îndrăzni, cumva,

Ca să mănânce cineva,

Grăsimea dobitocului

Adus de jertfă Domnului –

Ca dar de flăcări mistuit –

Acela fi-va nimicit.

26În orice loc aveți să stați,

Voi, sângele, să nu-l mâncați!

Dacă, de vită, este el,

De păsări sau de orice fel,

Veți ști că voi sunteți opriți,

Ca sângele să-l folosiți

27Pentru mâncare. Nimicit,

Să fie cel ce a-ndrăznit

Să-ncerce gustul sângelui,

Din mijlocul poporului!”

Darul de mulțumire

28Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

29„Copiilor lui Israel,

Să le vorbești, în acest fel:

„Din jertfa pentru mulțumire –

Cu toții, vreau să aveți știre –

Că trebuie ca să luați,

Un dar, pe care-apoi să-l dați,

Cu jertfa voastră, Domnului.

30Omul va da cu mâna lui,

Ceea ce este pregătit

A fi de flăcări mistuit:

Grăsimea dobitocului

Și-asemenea și pieptul lui;

Pieptul să fie legănat

Atunci când are a fi dat,

Căci legănat e darul lui,

Adus în fața Domnului.

31Grăsimea jertfei dată-n dar,

Să fie arsă, pe altar,

De preot. Pieptul să-l luați

Apoi, și lui Aron să-l dați,

Căci drept, asupra pieptului,

Are doar el și fiii lui.

32Din jertfele date de voi

Drept mulțumire, mai apoi,

Spata din dreapta s-o luați

Și preotului să o dați,

Pentru că ea menire are

De dar, luat prin ridicare.

33Spata din dreapta, să se știe

Că dată trebuie să fie

La unul din fiii pe care,

Aron preotul vostru-i are.

Acelui care se va duce,

Grăsimi și sânge, a aduce,

Din vita ce a fost jertfită

Spre mulțumire, dăruită

Spata va trebui să-i fie –

34Pentru că Eu am să-Mi iau Mie,

Din jertfele oamenilor

Din al lui Israel popor

Aduse-n față-Mi cu menire

De jertfe pentru mulțumire,

Doar pieptul, drept dar legănat

Și spata, ca dar ridicat.

Aceste părți, am să le iau,

Pentru ca-n urmă să le dau

Eu, lui Aron – preotului –

Și-asemeni și fiilor lui.

Faptul acesta să vă fie

O lege, pentru veșnicie

Pe care Israel, mereu,

O va păzi, cum am spus Eu.

35Dreptul de care v-am vorbit,

Prin ungere l-au dobândit

Aron și cu feciorii lui.

Peste jertfele Domnului –

Cari pentru El au fost jertfite

Și sunt de flăcări mistuite –

Aron și fiii – fiecare –

Au acest drept, din ziua-n care

Au să Îmi fie-nfățișați

Și-n slujbă-Mi, preoți, așezați.

36Deci iată-ntreg Israel știe

Ce-a poruncit Domnul să fie –

Din jertfe – dat preoților,

Din ziua când ungerea lor

Cea sfântă, va fi fost făcută.

Veșnic va trebui ținută

Această lege-n Israel:

Voi și urmașii voști’, la fel.

37Această lege, o socot

A fi a arderii de tot,

Apoi a darului pe care

Îl dați ca dar pentru mâncare,

A jertfei pentru ispășire,

A jertfei pentru mulțumire,

A jertfei care a fost dată

Spre-a șterge vina căpătată

Și-a închinării omului

Ales, în slujba Domnului.”

38Această lege i s-a dat

Lui Moise-atunci când a urcat,

Sus, pe Sinai – pe creasta lui –

Ca să-I vorbească Domnului –

În ziua-n care-a poruncit

Ca tot poporul, negreșit,

Cu ale lui daruri, să vie,

În a Sinaiului pustie

Și fiecare, darul lui,

Să-l pună-n fața Domnului.