Psalmii 89 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Psalmul acesta-i o cântare,A lui Heman, acela care –Așa după cum s-a vădit –Este din neamul Ezrahit

1Eu voi cânta, fără-ncetare,

A Domnului meu îndurare.

Din neam în neam, vreau să se știe

Despre a Lui credincioșie.

2„Veșnică temelie are

A Domnului nost’ îndurare!

Credincioșia Domnului

Tare-i, asemeni cerului!”

3Domnul a zis: „Am încheiat

Un legământ și i-am jurat,

Lui David – care-i rob al meu –

4Spunând: „Îți întăresc, mereu,

Sămânța ca în veci să fie

Urmași ai Tăi puși la domnie.”

5Minunile-Ți sunt lăudate,

Doamne, de cerurile toate!

Laudă sfinți-n adunare,

Credincioșia Ta cea mare!

6În ceruri, cine va putea,

Cu Domnu-a fi, asemenea?

Dar cine e ca Tine, oare,

Printre feciorii cei pe care

Îi are Domnul? Ne-ncetat,

7Domnul Se-arată-nfricoșat,

În adunarea sfinților.

Pentru întregul lor sobor,

Temut se află Dumnezeu.

8Cine-i ca Tine, Domnul meu,

Puternic și-nfricoăștor,

O, Doamne al oștirilor!

Credincioșia, ne-ncetat,

Pe Tine te-a înconjurat.

9Tu îmblânzești mânia mării.

Când își ridică-n largul zării

Valuri furioase, Tu vorbești

Cu ele și le potolești.

10Întreg Egiptul l-ai zdrobit –

Ca pe un hoit – și-ai risipit

Vrăjmașii prin puterea care

Este în brațul Tău cel tare.

11Cerul întreg și-acest pământ,

Doar ale Tale, Doamne, sânt.

Lumea și tot ce e aflat

În ea, Tu le-ai întemeiat.

12Tu, miazăzi, ai rânduit

Și miazănoapte-ai întocmit.

De al Tău Nume minunat,

Taborul tot s-a bucurat.

S-a bucurat, apoi, la fel,

Hermonu-alăturea de el.

13Puternic, al Tău braț se-arată.

Dreapta Îți este înălțată,

Iar mâna Ta e întărită.

14Apoi, dreptatea Ta vestită –

Și judecata – temelie

Sunt pentru-al Tău jilț de domnie.

Mereu, la Tine sunt aflate

Credincioșie, bunătate.

15Ferice de poporul care

Cunoaște glasul ce îl are

Trâmbița Ta, iar pe-a lui cale,

Este lumina Feței Tale!

16Acel popor s-a bucurat

De al Tău Nume, ne-ncetat,

Iar cu dreptatea Ta cea mare,

El s-a fălit fără-ncetare.

17Tu ești fala poporului.

Tu ești fala puterii lui.

Prin îndurarea-Ți arătată,

Puterea noastră-i ridicată,

18Căci Dumnezeu – cum e știut –

Este mereu al nostru scut,

Iar Împărat ne e Acel

Cari Sfânt îi e, lui Israel.

19Celui ce-Ți este preaiubit,

Prin vis, în urmă, i-ai vorbit

Zicându-i: „Ajutor am dat

Și-un tânăr Eu am ridicat.

20El este David, robul Meu,

Pe care-n urmă l-am uns Eu,

Cu untdelemnul Meu cel sfânt.

21Iată că al lui sprijin sânt:

Cu mâna Mea îl întăresc

Și cu-al Meu braț îl ocrotesc.

22Vrăjmași-n pace-l vor lăsa,

Iar cel rău nu-l va apăsa.

23Din fața lui, am să-i zdrobesc

Pe cei care îl dușmănesc.

Loviți au să se pomenească

Aceia cari au să-l urască.

24Astfel, a Mea credincioșie,

Cu el – mereu – are să fie,

Iar bunătatea Mea cea mare

Va fi cu el, fără-ncetare.

A lui tărie, tot mereu,

Spori-va prin Numele Meu.

25Marea și râurile toate

În stăpânire-i vor fi date.

26El zice: „Tu ești Tatăl meu.

Stâncă îmi ești și Dumnezeu!

Tu Doamne, pe cuprinsul firii,

Stâncă îmi ești, a mântuirii!”

27Atunci, Eu îl voi fi făcut

Să fie cel dintâi născut,

Mai ‘nalt decât toți cei ce sânt

Drept împărați pe-acest pământ,

28Iar bunătatea Mea cea mare

Îl va-nsoți fără-ncetare.

Față de el, păstra-voi Eu,

Întocmai, legământul Meu.

29Sămânța lui are să fie,

În veci, pe jilțul de domnie.

30Dacă ai lui fii părăsesc

Legea și nu Îmi împlinesc

Poruncile ce le-am lăsat,

31Și dacă ei vor fi călcat

Orânduirile lăsate

Care de Mine au fost date,

32Atuncea am să-i pedepsesc

Și cu nuiele-am să-i lovesc.

33Dar nu Mă voi îndepărta,

Iar bunătatea Mea va sta,

Mereu, cu ei, ca să nu fie –

Cumva, a Mea credincioșie

Ajunsă de minciună. Iată,

34Eu – legământul – niciodată,

Nu-l voi călca căci, negreșit,

Nu voi schimba ce am rostit.

35Atuncea când l-am încheiat,

Pe-a Mea sfințenie am jurat.

Cum aș putea să îl mint Eu,

Pe David, care-i rob al Meu?

36Sămânța lui, pentru vecie,

Va dăinui. A lui domnie

Va fi mereu ‘naintea Mea,

Ca soarele; de-asemenea,

37Ca luna ea are să fie,

Să dăinuie în veșnicie,

Ca martorul acel pe care,

Cerul, drept credincios, îl are.

38Totuși, Tu l-ai îndepărtat,

Căci pe-al Tău uns Te-ai mâniat.

39În urmă, ai nesocotit

Chiar legământul, negreșit,

Pe care, Tu l-ai încheiat

Cu al Tău rob. Ai aruncat

Cununa lui și-ai pângărit-o,

Când la pământ Tu ai trântit-o.

40Ale lui zile le-ai scurtat.

Cetățile le-ai dărâmat.

41Vecinii îl batjocoresc,

Iar trecători-l jefuiesc.

42Ai săi dușmani sunt întăriți;

Vrăjmașii sunt înveseliți,

43Că Tu făcut-ai ca apoi

Sabia lui să dea-napoi,

Pentru că sprijin nu i-ai dat

Când el în luptă s-a aflat.

44Tu, strălucirea ce-o avea,

Ai stins-o și de-asemenea

Trântit făcut-ai ca să fie

Scaunul său, cel de domnie.

45I-ai scurtat anii cei pe care

Vremea de tinerețe-i are

Și cu rușine, negreșit,

Acuma l-ai acoperit.

46Dar Dumnezeule, cât oare,

Te mai ascunzi fără-ncetare?

Oare cât timp, a Ta mânie,

Ca focul, are să mai fie?

47Doamne, Te rog, aminte ia,

Cât e de scurtă viața mea.

Aminte să-Ți aduci – îți zic –

De-asemeni, pentru ce nimic

Ai făcut fiii omului.

48Căci nici un om, în lume, nu-i,

Care să poată să trăiască,

Fără ca moartea să-și găsească.

Din rândul morților, cumva,

Sufletu-și scapă cineva?

49Dar unde oare-a dispărut

A Ta-ndurare de-nceput,

Pe care ai jurat – odată –

Că îi va fi lui David dată?

50Adu-Ți aminte, Domnul meu,

De cei care-Ți sunt robi, mereu!

Aminte ia că port, sub soare,

Ocările multor popoare!

51Adu-Ți aminte de cei răi,

De-ocara vrăjmașilor Tăi!

Aminte ia, căci îl urăsc

Pe al Tău uns și-l ocărăsc!

52Să fie binecuvântat

Al nostru Domn – neîncetat –

Acum, în anii care vin

Și-n veci de veci! Amin! Amin!