Faptele apostolilor 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Întoarcerea lui Saul

1Saul sufla amenințare

Și moarte, peste fiecare

Din ucenicii Domnului.

2El a cerut, preotului

Cel mare, sprijin și-ntărire,

Scrisori de împuternicire

Spre sinagogile aflate,

Atuncea, la Damasc, ca toate

Să îl ajute, să-i găsească

Și-apoi să îi înlănțuiască,

De câte ori e cu putință,

Pe cei ce umblă în credință –

Atât femei, cât și bărbați –

Și să-i trimită-apoi legați,

Către Ierusalim. Astfel,

3Saul porni la drum. Când el,

Lângă Damasc, a poposit,

În jurul său a strălucit,

Puternic, o lumină, care

Venea din ceruri. Speriat tare,

4El, la pământ, s-a prăbușit

Și-apoi, un glas, a auzit:

„Saul, de ce Mă prigonești?”

5„Doamne, îmi spune, cine ești?”,

Întrebă Saul. Domnu-a spus:

„Cel prigonit sunt Eu, Iisus.

S-arunci piciorul, înapoi –

Într-un țepuș – ți-e greu.” Apoi,

6Plin de fiori și-nspăimântat,

Saul, pe Domnul, L-a-ntrebat:

„Doamne, ce vrei să fac, acum?”

„Te scoală, pleacă iar, la drum,

Și intră în cetatea ‘ceea” –

Îi zise El. „După aceea,

Afla-vei, ce ai de făcut.”

7Nimica, însă, n-au văzut

Acei care l-au însoțit,

Pe Saul. Ei au auzit,

Vorbele spuse, de-acel glas,

Și-nmărmuriți, toți, au rămas.

8Saul, de jos, s-a ridicat

Și a privit înspăimântat,

În jur. Cu toate că-și ținea

Ochii deschiși, el nu vedea.

Însoțitorii îl luară,

Atunci, de mâini, și-l ajutară

S-ajungă în Damasc. A stat,

9Trei zile-așa. Nici n-a mâncat

În acest timp, nici n-a băut,

Și nici vedere n-a avut.

10Un ucenic al Domnului,

Se-afla-n Damasc. Numele lui

Fusese Anania. El

Avu un vis, în timpu-acel,

Prin care Domnul i-a vorbit.

11„Te duci, îndată, negreșit,

Pe ulița cetății, care

Se cheamă „Dreaptă”, unde-și are

Iuda, sălașul; iar la el,

Saul din Tars e. Omu-acel

12Se roagă-acum, căci a avut,

Un vis, în care, a văzut

Că Anania a intrat

Și mâinile și-a așezat

Asupra lui, iar el, apoi,

Primit-a văzul, înapoi.”

13„Doamne, mult rău a făptuit

Omul acesta” – a-ndrăznit

A spune Anania. „Știm

Că sfinții din Ierusalim

Multe-au avut de îndurat,

Din partea lui, și-am mai aflat

14Cum că, aici, este venit,

Fiind, de preoți, întărit

Ca să lucreze, fără teamă,

Legând pe toți cei care cheamă

Numele Tău.” Domnul i-a spus:

15„Fă ce ți-am zis, căci l-am adus

Să-Mi fie vas. L-am ales Eu,

Să ducă-apoi, Numele Meu,

În fața împăraților,

Precum și a Neamurilor.

De-asemeni, îl va duce el,

Și fiilor lui Israel.

16Am să-i arăt, pentru-al Meu Nume,

Ce trebuie-a-ndura, în lume.”

17Când Ananie-a auzit

Aceste vorbe, a pornit,

De-ndată, unde-a fost trimis.

Intrând în casă, el a zis,

După ce mâinile și-a pus,

Pe Saul: „Azi, Domnul Iisus,

Cel care ți S-a arătat,

Pe drum – când tu te-ai îndreptat

Încoace – m-a trimis, pe mine,

Să îmi pun mâna, peste tine

Să-ți capeți văzul înapoi

Și să primești Duh Sfânt apoi.”

18Din ochi, îndată, i-au căzut

Un fel de solzi, și a văzut

Din nou. Apoi, s-a ridicat,

De jos, și fost-a botezat.

19După aceea, a primit

Mâncare și s-a întărit.

Câteva zile, a mai stat

El, la Damasc, înconjurat

De ucenici. Plecă apoi,

20Și – plin de simțăminte noi –

În sinagogi, el a vestit,

La toți, și-a propovăduit

Despre Iisus, spunând mereu,

Că Îi e Fiu, lui Dumnezeu.

21Toți cei care îl ascultau,

Plini de uimire, se-ntrebau:

„Nu-i el, cel ce-n Ierusalim

Făcea prăpăd, așa cum știm,

În rândul celor ce-au chemat

Numele-Acesta? N-a cătat –

Aici, la noi – să-i ia legați

Pe toți – femei, copii, bărbați –

Învinuiți de crezul lor,

Și să-i predea preoților?”

22Saul, mereu, se întărea

Și, de rușine, îi făcea,

Pe ai Damascului Iudei,

Căci dovedise – printre ei –

Cum că Iisus Cel răstignit

Este Hristosul, negreșit.

Iudeii caută să omoare pe Saul

23N-a trecut mult timp, după care,

Iudei-au vrut să îl omoare;

24Însă, de astă uneltire,

Lui Saul, i s-a dat de știre.

Spre-a-l prinde, paznici se aflau,

La porți și, ne-ncetat, vegheau

Noapte și zi. Însă, odată,

25Fiind o noapte-ntunecată,

Toți ucenicii au venit,

O coșniță au pregătit,

Și-apoi, prin zid, jos, l-au lăsat.

Saul a fost, astfel, salvat

26Și, la Ierusalim, plecă.

Ajuns acolo, încercă,

Pe lângă ucenici, să stea.

Dar fiecare se temea,

De el, căci nimeni n-a crezut,

Că ucenic, s-ar fi făcut.

27Atunci, Barnaba l-a luat,

Cu el și l-a înfățișat

Apostolilor, de le-a spus

Cum la-ntâlnit el, pe Iisus,

Cum Domnul Însuși i-a vorbit,

Și cum a propovăduit

Saul, apoi, cu îndrăzneală,

Chiar în Damasc, fără sfială,

În Sfântul Nume-al lui Iisus.

28De-atunci, Saul mereu s-a dus

Cu-apostolii, și îl găsim,

Cu ei stând, la Ierusalim,

29Vestind Numele Domnului.

Astfel, printre dușmanii lui,

Și mulți Evrei se numărau,

Din cei ce greaca o vorbeau.

Ei, să-l omoare-au încercat,

30Însă, când frații au aflat

Lucrul acesta, îl luară

Și, spre Cezaria, plecară.

Acolo, nu au zăbovit,

Ci către Tars, ei l-au pornit.

Vindecarea lui Enea

31Biserica se bucura,

Căci pace, peste tot, era:

Liniștea se-ntindea-n Iudeea,

Samaria și Galileea.

Biserica, astfel, creștea

Și, sufletește, se-ntărea,

Umblând în frica Domnului.

Cu ajutorul Duhului

Cel Sfânt, în număr, se sporise,

Căci, în scurt timp, se înmulțise.

32În ăst timp, Petru dus era

Și pe la sfinți cutreiera.

S-a pogorât și pe la cei

Din Lidia, găsind la ei

33Un biet olog, care avea

Opt ani, de când, în pat, zăcea.

Enea, era omul, numit.

34Atuncea, când l-a întâlnit,

Petru privindu-l țintă-a spus:

„Enea, acum, Hristos Iisus

Te vindecă, de a ta boală!

Lasă-ți dar patul, și te scoală!”

Enea, pe loc, s-a ridicat,

Își strânse patul și-a umblat.

35Locuitorii Lidiei,

Precum și cei ai Saronei,

Când au văzut ce s-a-ntâmplat –

Cum omul fost-a vindecat,

După ce, ani, bolise greu –

Se-ntoarseră, la Dumnezeu.

Învierea Tabitei

36La Iope-n acel timp ședea

O uceniță. Se numea

Tabita – Dorca i se spune,

În tălmăcire. Fapte bune

Și milostenii, a făcut.

37Tocmai atuncea, a căzut

Bolnavă greu și a murit.

Au plâns-o toți, iar la sfârșit,

A fost scăldată și-apoi dusă

Și, sus, într-o odaie, pusă.

38Pentru că Iope se găsea

Aproape – lângă Lidia –

Toți ucenicii s-au gândit,

Atuncea când au auzit

Că Petru-acolo se găsește,

Ca iute să îi dea de veste,

De ceea ce s-a întâmplat.

Grabnic, doi oameni au plecat,

La el, ca să îl roage-apoi:

„Nu pregeta, să vii la noi!”

39Petru, spre Iope, a pornit,

Iar când – acolo – a sosit,

De văduve, fu-nconjurat,

Care, plângând, i-au arătat

Ce haine și cămăși făcea

Dorca, pe vremea când trăia.

40Petru ceru a fi lăsat

Singur; apoi, a-ngenunchiat,

Ca să se roage, Domnului.

Sfârșind, s-a-ntors și, trupului,

I-a poruncit, cu îndrăzneală:

„Tabita, chiar acum, te scoală!”

41Petru, de mână, a luat-o

Și-apoi, în sus, a ridicat-o.

Pe sfinți și văduve-a chemat,

Iar când aceștia au intrat,

În odăiță, au văzut

Minunea care s-a făcut.

Petru, pe Dorca, a luat-o

Și-n grija lor, a-ncredințat-o.

42Minunea care-a fost făcută,

Ajunse a fi cunoscută

De cei ce-n Iope locuiau,

Și mulți, la Domnul, se-ntorceau.

43Iar după cele întâmplate,

Petru rămase, în cetate,

Mai multe zile, găzduit

De-un tăbăcar, Simon numit.