1Doamne, să nu mă pedepsești –
Când voi greși – cu-a Ta mânie.
Doamne, să nu mă mai lovești,
Mustrându-mă cu-a Ta urgie.
2Ai milă, căci mă ofilesc
Și-mi tremură oasele-n mine.
Mă vindecă Tată ceresc,
Căci aștept milă de la Tine.
3Sufletul meu e îngrozit
Și mă întreb, cu disperare,
Cât timp vei mai fi zăbovit
Până-mi areți a Ta-ndurare?
4Întoarce-Te, o Domnul meu,
Și sufletul mi-l izbăvește.
Pentru a Ta-ndurare, eu,
Doamne, te rog, mă mântuiește!
5Căci cel ce moare e pierit
Și nu-și va aminti de Tine.
De cine ai să fii slăvit
Printre cei morți, Doamne? De cine?
6De gemete, mă simt secat
Și nu mai pot! Să plâng îmi vine!
Tot așternutul mi-e udat,
Căci nopțile-s de lacrimi pline.
7Chipul mi-e supt și-mbătrânesc
De-atât de multă întristare,
Din pricină că mă simțesc
Că-s prigonit fără-ncetare.
8Voi, cei cari rele săvârșiți,
Îndepărtați-vă de mine,
Căci Domnul meu mi-a auzit
Plânsul și-n ajutor, îmi vine.
9Domnul, mereu, m-a ascultat:
Ce I-am cerut, îmi dăruiește,
Iar rugile ce le-am ‘nălțat,
El ne-ncetat mi le-mplinește.
10Nici unul din vrăjmașii mei,
În fața mea, piept, nu pot ține.
Cuprinși de spaimă fi-vor ei,
Dând înapoi, plini de rușine.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
