Ieremia 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„El zice: „Dacă, un bărbat

Își lasă soața și-a plecat

Și-n urmă va ajunge ea,

A fi nevasta altuia,

Va mai veni oare-napoi

Primul ei soț, la ea, apoi?

Atuncea, însăși țara toată

Nu va ajunge necurată?

Iată că și tu, negreșit,

Cu mulți ibovnici ai curvit

Și-acum găsești că este bine,

Ca să te-ntorci din nou, la Mine?”

2„Saltă-ți privirea! Te rotește

Și către înălțimi privește!

Le vezi pe toate, negreșit.

Să-Mi spui dar, unde n-ai curvit?

Știu că la drumuri te țineai

Și că asemenea erai

Ca și Arabul, în pustie.

Iată că prin a ta curvie –

Prin răutatea arătată –

Întreaga țară-a fost spurcată.

3Măcar că ploile, menite

Pământului, au fost oprite,

Iar ploaia cea de primăvară

Lipsă a fost din a ta țară,

Nepăsătoare ți-ai păstrat

Fruntea de curvă, ne-ncetat,

Și n-ai vrut a avea rușine!

4Și-acuma, ce faci? Strigi la Mine:

„Tată! Ai fost, din tinerețe,

Prietenul ce-mi da povețe!”

5„Dar oare, El, a Lui mânie,

Are s-o țină pe vecie?

Mă va lovi cu ea, într-una,

Păstrând-o pentru totdeauna?”

Deși în ăst fel ai vorbit,

Nelegiuiri ai săvârșit.

Aceste lucruri l-ai făcut,

Mereu, atât cât ai putut!”

Îndemnuri la pocăință

6„Domnul la mine a venit

Și-n felu-acesta mi-a vorbit,

Pe vremea-n care împărat

Iosia fost-a-nscăunat:

„Spune-Mi, văzut-ai în ce fel,

Necredincioasa Israel

Știut-a să se poarte, oare?

S-a dus pe orice munte mare,

Sub orice pom ce-a înverzit

Și-apoi acolo, a curvit.

7Cu toate că Eu am văzut,

Ce fel de lucruri a făcut,

Totuși, Mi-am zis că, mai apoi,

Se va întoarce înapoi,

La Mine, dar M-am înșelat,

Căci ea nu M-a mai căutat.

Și sora ei, de-asemenea –

Cea care, Iuda, se numea –

Martoră, la a ei curvie,

A stat, plină de viclenie.

8Deși-a văzut că, negreșit,

De sora ei M-am despărțit,

Vicleana Iuda, tot la fel,

Făcut-a ca și Israel,

Ținându-se de-a ei curvie.

9Prin marea ei necurăție,

Israelul Mi-a întinat

Țara întreagă, ne-ncetat,

Căci ea, cu lemnul, a curvit

Și-apoi cu piatra, negreșit.

10Vicleana Iuda a văzut

Ce fel de lucruri a făcut

Sora pe care o avea

Și cari, Israel, se numea,

Dar n-a gândit că este bine

Ca să se-ntoarcă, iar, la Mine –

Din toată inima – căci ea,

Doar prefăcută se vădea.”

11Domnul mi-a zis, în acest fel:

„Necredincioasa Israel,

Pe lângă a ei soră – iată –

Pare a fi nevinovată.

12Spre miazănoapte te pornește

Și-aste cuvinte le rostește:

„Necredincioaso Israel

Întoarce-te dar, la Acel

Care îți este Domn, mereu.”

Domnul a zis: „Iată că Eu

Sunt milostiv și-a Mea mânie

Nu o să țină pe vecie.

13Să recunoști că ai greșit,

Că te-ai purtat nelegiuit,

Că necredință-ai arătat

Atuncea când ai alergat

Să îți găsești alți dumnezei –

Deși străini îți erau ei –

Și că nu ai voit, mereu,

Ca să asculți de glasul Meu.

14Fii răzvrătiți, acuma, voi

Veniți degrabă înapoi,

La Dumnezeul vostru Sfânt,

Căci numai Eu, Stăpân, vă sânt.

Eu sunt Acela care vreau,

Pe unul dintre, voi să-l iau,

Dintr-o cetate; pe alți doi

Dintr-o familie-i iau apoi

Și după ce am să v-adun

Iar, în Sion am să vă pun.

15Păstori, după inima Mea,

În vremea ‘ceea, veți avea,

Căci peste voi, Eu îi voi pune.

Pricepere și-nțelepciune,

Am să le dau și-au să vădească

Precum că știu să păstorească.

16Când vă veți înmulți, în țară,

Și când veți crește-n număr iară,

Nu se va spune un cuvânt

Despre chivot, de legământ,

Căci nimeni n-o să se gândească

La el, ca să îl pomenească.

N-o să se simtă lipsa lui,

Iar alt chivot al Domnului

Nu va mai fi făcut vreodată.

17În vremea ‘ceea minunată,

Ierusalimul o să fie

Al Domnului jilț de domnie,

Iar neamurile – câte sânt

Pe fața-ntregului pământ –

Au să se-adune-n sânul lui,

În Sfântul Nume-al Domnului,

Și nu se vor lăsa purtate

De-ndemnurile rele-aflate

În inimile lor. Astfel,

18Iuda va fi cu Israel

Și împreună vor veni,

Din nord, pentru a stăpâni

Țara care fusese dată

Pentru ai lor părinți, odată.

19În gânduri adâncit eram

Și în a Mea sine ziceam:

„Cum să te pun printre acei

Cari se vădesc aleși ai Mei

Și să te trec la moștenire,

Ca să poți pune stăpânire

Pe țara ‘ceea minunată

Care-i podoabă nestemată –

Podoabă a podoabelor –

A tuturor neamurilor?

Credeam că Îmi vei spune „Tată!”

Și n-ai să te abați, vreodată,

Din calea Mea și-al Meu cuvânt.

20Dar cum necredincioase sânt

Femeile, iubitului,

La fel I-ați fost voi, Domnului,

Pentru că te-ai purtat la fel,

Tu, casă a lui Israel!”

21„Un vuiet mare se pornește,

De pe-nălțimi și se-ntețește.

Sunt plânsete și rugi pe care,

Le-nalță spre a lor iertare,

Toți fiii cei din Israel,

Pentru că au uitat de Cel

Care le este Dumnezeu

Și ajutor le-a fost, mereu.

22„Fii răzvrătiți, acuma, voi

Veniți degrabă înapoi,

Căci am să iert al vost’ păcat!”

„Primește-ne Doamne, de-ndat’,

Căci Tu ai fost și ești, mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu!”

23Într-adevăr, e în zadar

S-aștepți ca mântuire-n dar

Să-ți dea mulțimea munților,

Precum și a dealurilor.

Într-adevăr, în Dumnezeu

E mântuirea, tot mereu,

Căci mântuire dă doar Cel

Cari îi e Domn, lui Israel.

24Idolii, însă, au mâncat

Tot ce-au muncit și-au adunat

Părinții noști’: au mâncat boi,

Au mâncat turmele de oi,

Au mâncat floarea fiilor

Precum și a fiicelor lor.

25Acum, nouă ni se cuvine

Să ne culcăm doar în rușine,

Să ne-nvelim doar cu ocară,

Căci am păcătuit, în țară,

Față de Cel care, mereu,

Ne este Domn și Dumnezeu.

Părinții au păcătuit

Și-n urma lor, noi – negreșit –

Din anii cei de tinerețe

Și până azi, la bătrânețe,

Pentru că nu am căutat,

Al Său glas, să-l fi ascultat.”