Proverbe 20 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Vinul batjocură stârnește,

Iar gălăgia o-ntețește –

La un ospăț sau la chef mare –

Doar băutura ce e tare.

Cel ce se-mbată, pot a spune

Că, e lipsit de-nțelepciune.

2Spaima ce este insuflată

De împărat, e-asemănată

Cu răcnetele leului.

Cel care, supărarea lui –

Voit sau nu – o asmuțește,

Să afle că păcătuiește

El singur, împotriva lui,

Și nu a împăratului.

3O cinste e pentru oricine,

Distant de ceartă de se ține;

Nebunul va fi stăpânit

De-aprindere, necontenit.

4În toamnă, leneșul nu ară;

La secerat însă – în vară –

Ar vrea și el roade s-adune,

Dar n-are, mâna, pe ce pune.

5Sfatul care e așezat

În inimă-i asemănat

Cu apele adânci, din care

Cel priceput știință are,

Atunci când vremea o să vină

Să scoată ce-i bun, la lumină.

6Sunt mulți cei care, bunătatea,

Și-o strigă, spre a-i ști cetatea;

Cine, un om, a găsi poate

Care credință, să arate?

7Omul neprihănit, din fire,

Umblă doar în neprihănire:

Ferice de copiii lui!

8Privirea împăratului

Ce șade pe-al dreptății tron,

Va risipi – precum un zvon

Piere-n uitare – orice rău

Se va ivi în jurul său.

9Există, oare, cineva

Cari va putea spune, cândva,

„Eu, inima, mi-am curățat,

Și de păcate, sunt curat”?

10Duble măsuri de vei avea –

Și greutăți asemenea –

Află că rău vor fi văzute

De Domnul, căci nu-I sunt plăcute.

11Copilul – fără îndoială –

Din fapte, scoate la iveală

Purtarea spre care înclină

Când mare are să devină.

12Ochiul cari să privească poate,

Urechea ce aude toate,

Făcute sunt de Dumnezeu.

13Să nu iubești somnul, mereu,

Pentru că el te sărăcește;

Deschide ochii și muncește,

Căci vei fi săturat cu pâine,

Astăzi și-n ziua cea de mâine.

14„Rău!” – cel ce cumpără grăiește,

Însă plecând, se fericește.

15Ai aur, sau mărgăritare;

Însă un preț cu mult mai mare

Decât au ele, dobândesc

Buzele ce-nțelept vorbesc.

16Ia-i haina celui ce-i chezași

Pentru un altul! Să nu-l lași!

Să-l ții zălog – singur s-a dat! –

Până va fi răscumpărat!

17Pâinea minciunii e dulce,

Dar la sfârșit are să-ți fie

Gura, doar cu pietriș umplută,

Căci o minciună nu ajută.

18Planul, prin sfat, se pregătește!

Când faci războiul, chibzuiește!

19Cel care bârfe poartă-n viață,

Lucruri ascunse dă pe față;

De cel ce gura nu-și strunește,

Întotdeauna te ferește!

20Dacă cumva, un om blesteamă

Pe tatăl său și pe-a sa mamă,

Atunci opaițu-i va fi stins,

Fiind de bezna grea, cuprins.

21O moștenire câștigată

Iute, nu-i binecuvântată.

22Nu zice „Rău îți întorc eu!”,

Ci-ncrede-te în Dumnezeu,

Căci El, în sprijin, îți va sta

Și oricând, te va ajuta.

23Lui Dumnezeu Îi sunt urâte

Măsurile ce-s măsluite,

Dar și cântaru-nșelător.

24Domnul, mereu priveghetor,

Îndreaptă pașii omului;

Dar ce va ști, din calea lui,

Să înțeleagă omul, oare?

25E, pentru om, o cursă mare,

Să facă-n pripă – când cuvântă

Grăbit – o juruință sfântă

Și după ce-a făgăduit

Doar, să-și dea seama cea vorbit.

26E înțelept un împărat,

Când pe cei răi i-a vânturat.

27Este suflarea omului

Ca o lumină-a Domnului

Care-și strecoară-a ei văpaie

Până adânc în măruntaie.

28Credincioșia îl păzește,

Iar bunătatea-l ocrotește

Pe împărat și-i întăresc

Într-una scaunul domnesc.

29Tăria-i a tinerilor

Slavă, iar a bătrânilor

Podoabă de înțelepciune

Sunt perii albi, ce-o să-i adune.

30Ca mijloace de vindecare,

Omul cel rău două căi are:

Prima îi sunt bătăile,

Și-a doua vânătăile.