2 Corinteni 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Noi știm, și-astfel, suntem pe pace,

Cum că atunci când se desface

Cortul acesta, pământesc –

Adică straiul cel trupesc –

Avem, în cer, drept moștenire,

Mereu, o altfel de clădire,

Ce, veșnică, este durată

Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată,

Căci nu-i, de mână omenească,

Zidită, ci este cerească.

2În cortul nostru, fiecare

Gemem, având o arzătoare

Dorință, ca să încercăm,

Peste acest trup, să purtăm –

Pentru că este pământesc –

Locașul nostru, cel ceresc.

3Lucrul acesta, negreșit,

Are să fie-nfăptuit,

Dacă, atunci când, îmbrăcați,

Urmăm a fi – dragii mei frați –

N-avem ca, dezbrăcați apoi,

Să fim găsiți, de-acest trup, noi.

4Chiar dacă gemem, apăsați,

În cortu-acesta, dezbrăcați,

Nu vrem să fim, de el apoi,

Ci, îmbrăcați, voim ca noi

Să fim, cu trupul cel ceresc,

Peste cel care-i pământesc,

Spre-a fi, de viață, înghițit

Tot ce e-n noi, morții, sortit.

5Iar Dumnezeu este Cel care,

Pe noi, pe toți – pe fiecare –

Pentru aceasta ne-a creat

Și-arvuna Duhului, ne-a dat.

6Plini de încredere apoi,

Întotdeauna, suntem noi;

Dacă acasă ne găsim

În trup, departe pribegim,

De Domnul – pentru că-ncercăm,

7Doar prin credință, să umblăm,

Așa după cum ni se cere

Și, nicidecum, după vedere.

8Deci, plini de-ncredere, trăim,

Și-am vrea, mai mult, să părăsim

Trupul acesta, ca apoi,

La Domnu-acasă, să fim noi.

9De-aceea, noi ne și silim

Ca ne-ncetat, plăcuți să-I fim,

Și să putem rămâne-acasă,

Departe, când suntem, de casă.

10Căci trebuie ca toți – odată –

La scaunul de judecată,

Al lui Hristos, să ne-adunăm,

Și-n fața Lui, să așteptăm

Răsplata, bine meritată,

Ce are să ne fie dată,

Pentru tot binele-mplint,

Sau pentru răul săvârșit,

Pe vremea-n care ne găseam

În trup și, pe pământ, trăiam.”

Făptura cea nouă

11„Ca unii care, bine știm

Frica de Domnul, noi dorim,

Pe oameni, ca să căutăm,

Mereu, să îi încredințăm;

Dar Dumnezeu este Cel care

Ne-a cunoscut, pe fiecare,

Și am nădejde că și voi –

În cugete – ne știți, pe noi.

12Cu-aceasta, nu ne lăudăm

Singuri, ci vrem ca să vă dăm –

În ce-i referitor la noi –

Temei de laudă, ca voi

Să le răspundeți celor care

Văd laude-n înfățișare

Și nu în ceea ce – firește –

Numai în inimi, se găsește.

13Într-adevăr dar, dacă noi,

Din minți, părem ieșiți apoi,

Să știți că, pentru Dumnezeu,

Din minți, suntem ieșiți, mereu.

Dar dacă minți întregi avem,

Întregi, doar pentru voi, suntem.

14Pe toți ne strânge – ne-ndoios –

Mereu, iubirea lui Hristos.

În felul nostru, noi gândim

Și, de aceea, socotim

Că dacă Unul a murit

Pentru toți ceilalți, negreșit,

Și ceilalți au pierit apoi.

15El a murit dar, pentru noi,

Ca toți cei care se găsesc,

Pe astă lume – și trăiesc –

De-acum, să nu mai trebuiască,

Doar pentru ei, ca să trăiască,

Ci să trăiască, pentru El –

Adică, doar pentru Acel

Cari, pentru ei, S-a arătat

Și a murit și-a înviat.

16Astfel, de-acum în colo, noi

N-avem a mai cunoaște-apoi,

În felul lumi-acesteia –

Să știți – nicicând, pe nimenea.

Chiar dacă noi – cum am văzut –

Că pe Hristos, L-am cunoscut

În felul lumii, nici pe El

Nu Îl mai știm, acum, astfel.

17Dacă e cineva-n Hristos,

Omul acela – ne-ndoios –

Nu e cu lumea, pe măsură,

Căci nouă este-a sa făptură.

Tot ce e vechi s-a dus și-apoi,

S-au făcut numai lucruri noi.

18Și-aceste lucruri vin, mereu,

Doar de la bunul Dumnezeu,

Cel care, prin Hristos – pe noi –

Cu El ne-a împăcat apoi.

Astfel, după ce ne-a iertat,

Slujba-mpăcării, El ne-a dat.

19Să știți, că în Hristos, mereu,

Se află însuși Dumnezeu,

Căci astfel a găsit că-i bine,

De-a împăca lumea, cu Sine,

Nemaiținând, la nimenea,

Păcatele ce le avea,

La socoteală; iar apoi,

El ne-a însărcinat, pe noi,

Ca-n astă lume, să venim,

Unde să propovăduim,

La toți – în cele patru zări –

Vestea acestei împăcări.

20Noi, astfel dar, am fost aleși

Și-n astă lume-apoi trimeși,

Căci suntem împuterniciți

Ai lui Hristos, așa să știți!

Și, ca și cum chiar Dumnezeu

Ar îndemna prin noi, mereu,

Fierbinte vă rugăm, frumos,

În Sfântul Nume-al lui Hristos,

Cu Dumnezeu – dragii mei frați –

De-ndată, să vă împăcați!

21Pe Cel care n-a cunoscut

Nici un păcat, El L-a făcut,

Păcat să fie, pentru noi,

Ca să putem să fim apoi –

Prin El – neprihănirea care,

Al nostru Dumnezeu o are.”