Proverbe 29 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Un om, care s-a-mpotrivit

Mustrărilor, va fi zdrobit.

2Atunci când cei buni se-nmulțesc,

Popoarele se veselesc;

Dar când cel rău e-nscăunat,

Poporul geme, ne-ncetat.

3Înțelepciunea de-o iubește

Un fiu, tatăl își veselește;

Dar dacă curve doar a vrut,

A risipit tot ce-a avut.

4Dreptatea, țara, întărește;

Mita, însă, o nimicește;

5Acela cari și-a lingușit

Aproapele, i-a pregătit

O cursă, căci lauda lui

E-un laț întins aproapelui.

6Cursă-i păcatul celui rău;

Cel bun, însă, prin Domnul său,

Mereu va fi biruitor.

7Cerințele săracilor,

Cel bun, mereu, le-a priceput,

Însă cel rău nu le-a văzut.

8Cel ușuratic, în cetate,

Foc va aprinde, oricând poate;

Dar înțeleptul o să știe

Să stingă valul de mânie.

9Un înțelept și un nebun,

Dacă se ceartă, pot să spun

Că de-s voioși sau supărați,

Nicicând nu vor fi împăcați.

Orice strădanie se face,

Ei n-au s-ajungă-n veci, la pace.

10Cei care sunt neprihăniți,

Întotdeauna sunt urâți

De cei, de sânge, însetați,

Deși ei sunt priviți ca frați.

Dar viața lor e ocrotită

De lumea cea neprihănită.

11Cel prost patima-și dezvelește;

Dar înțeleptul și-o strunește.

12Când cel care pe tron va sta,

Minciunii, crez va arăta,

Atuncea slujitorii lui

Vor fi argați ai răului.

13Omul sărac și cel bogat

Se întâlnesc neîncetat,

Pentru că Domnul – e știut –

Pe amândoi că i-a făcut

La fel, din lut când i-a luat

Și ai lor ochi i-a luminat.

14Un împărat ce dovedește

Că drepte judecăți rostește,

Își întărește, pe vecie,

Scaunul său pentru domnie.

15Nuiaua însă, și certarea

Au să aducă ascultarea

De sfaturile cele bune

Și au să dea înțelepciune.

Copilul, slobod pe-a sa cale,

Face rușine mamei sale.

16Atunci când cei răi se-nmulțesc,

Păcatele mereu sporesc;

Dar cei buni, însă, au să-i vadă

Pe toți cei răi cum au să cadă.

17Pe fiul tău, să-l pedepsești

Și-odihnă ai să dobândești

Din parte-i, iar pe-a ta cărare

Îți va aduce desfătare.

18Când nu există nici o știre

Dată printr-o descoperire

Dumnezeiască, fără frâu

Este poporul, în desfrâu;

Dar fericire dobândește

Cel care legea o păzește!

19Nu prin cuvinte-i pedepsit

Robul cel care a greșit,

Căci chiar dacă-nțelege, n-are

Ca să îți deie ascultare.

20De vezi un om care vorbește

Nechibzuit, nădăjduiește

Mai multe de la un nebun,

Căci el este cu mult mai bun.

21Sluga, cari din copilărie,

Deprinsă-i în răsfăț să fie,

O să ajungă mai târziu,

Să creadă că îți este fiu.

22Cel mincinos certuri stârnește;

Iar cel furios păcătuiește.

23Mândria este, bunăoară,

Aceea care îl coboară

Pe om; însă cine-i smerit,

Cu cinste este răsplătit.

24Cel cari cu-n hoț prada-mpărțește,

Acela viața își urăște.

25Frica de om s-a arătat

Cursă, celui ce s-a speriat;

Dar cel ce crede-n Dumnezeu,

Neînfricat va fi, mereu.

26Bunăvoință, mulți doresc

De la acei ce stăpânesc;

Dar Dumnezeu e Acel care

Dreptate-i dă la fiecare.

27Scârbă sunt cei nelegiuiți,

Pentru toți cei neprihăniți;

Pe cel ce-n adevăr pășește,

Cel rău cu scârbă îl privește.”