Leviticul 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

2„De va păcătui, cumva,

Față de Domnul, cineva,

Căci face o nelegiuire

Tăgăduind – deci prin vorbire –

Aproapelui său, lucrul care

Dat îi fusese, în păstrare;

Sau de, cu sila, a luat

Un lucru, ori și-a înșelat

3Aproapele, tăgăduind

Că lucrul său – pierdut fiind –

A fost, de el – acum – găsit;

Sau dacă, cumva, a rostit

Un jurământ strâmb, cu privire

La lucrul de cari are știre;

Deci dacă a păcătuit

Prin ceea ce a săvârșit,

4Să dea-napoi lucrul luat

Cu sila, sau acaparat

Cu-nșelăciuni, sau lucrul care

Dat îi fusese în păstrare,

Ori lucrul ce s-a prăpădit

Însă pe care l-a găsit;

5Sau cel pentru care-a jurat

Strâmb, să-l întoarcă, imediat,

La omul ce-i stăpân pe el.

Oricare-ar fi lucrul acel,

Întreg are să-l dea-napoi

Și-a cincea parte mai apoi,

Să i se dea stăpânului,

Peste valoarea lucrului,

În ziua-n care o să vină

Să își ia jertfa pentru vină.

6Iar jertfa, pentru vina lui,

E un berbec, dat Domnului.

Berbecele – precum se știe –

Fără cusur, voiesc să fie.

El trebuie luat din turmă,

Iar tu să-l prețuiești, în urmă.

Apoi, berbecele, să-l ia

Și preotului să îl dea;

7Acesta – prin a sa menire –

Are să facă ispășire,

Cu el, în fața Domnului

Și-astfel, greșeala omului –

Prin care fost-a vinovat –

Se șterge, iar el e iertat.”

Legea arderii de tot

8Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

9„Să duci porunca Domnului,

Pentru Aron și fiii lui.

Să spui așa, precum socot:

„Dau legea arderii de tot,

Pe care vreau să o păziți:

Tot ceea ce o să jertfiți,

Ca ardere de tot să-Mi dați,

Pe-altar, voiesc, să-Mi așezați.

Jertfa va sta, pe vatra lui,

Arsă de para focului,

Întreaga noapte, timp în care,

El arde-va fără-ncetare.

10Când dimineață se va face,

Preotul trebuie să-mbrace

Izmenele, tunica lui,

Ca goliciunea trupului,

Cu ele, să și-o învelească,

Pentru că o să trebuiască

Să strângă dar, cenușa toată,

Cari e-n altar, și să o scoată

Afar-apoi, din vatra lui.

La poalele altarului,

Cenușa fi-va lepădată,

Pentru că ea e adunată

Din focul ce a mistuit

Jertfa, cari Mi s-a dăruit.

11Să se dezbrace, de veșminte,

Să își ia altă-mbrăcăminte,

Căci trebuie, afar’, să scoată –

Din tabără – cenușa toată;

Iar locu-n cari s-a aruncat,

Trebuie-a fi un loc curat.

12Focul să ardă, pe altar –

Să nu se stingă al său jar.

Mereu, preotul trebuiește –

Când dimineața se ivește –

S-aprindă lemne, pe altar,

Și să așeze peste jar,

Jertfa de ardere de tot.

De-asupra ei – precum socot –

Are să fie așezată

Grăsimea ce a fost luată

Din jertfele, cari au menire,

De-a fi jertfe de mulțumire.

Pe toate, când o să le pună,

O să le ardă împreună.

13Focul, ce-i pe altar aflat,

Trebuie-a arde, necurmat.”

Legea darului de mâncare

14„Iată, legea darului care

E-adus drept jertfă de mâncare.

Ai lui Aron fii, acest dar,

Să-l ia, să vină la altar

Apoi, cu el – în fața lui –

Precum și-n fața Domnului.

15Adus, când fi-va, înainte –

Pentru aducere aminte –

Un pumn, din floarea de făină,

Să ia preotul și să vină

Ca s-o arunce pe altar,

Unde va arde acest dar,

Cari, întâi, fost-a pregătit

Cu untdelemnul dăruit

Și cu tămâia ce o are.

Darul acesta de mâncare –

Cari Domnului I s-a făcut –

Este de un miros plăcut.

16Apoi, ceea ce va rămâne

Din daru-acesta, se cuvine

Ca preotului a fi dat.

Deci de Aron va fi luat,

În urmă, restul darului,

Precum și de copiii lui.

Apoi ei – care, preoți sânt –

Au să se-așeze-ntr-un loc sfânt –

În curtea cortului – în care,

Mânca-vor, darul de mâncare.

17Să n-o coacă, cu aluat,

Căci astă parte, Eu le-am dat,

Din darurile de mâncare,

Cari ale Mele sunt și care,

Anume fost-au pregătite

Și sunt, de flăcări, mistuite.

Darul acesta e prea sfânt,

Așa precum, de-asemeni sânt

Și jertfele de ispășire,

Sau cele ce au drept menire

De a fi jertfe pentru vină.

18Toată suflarea o să vină –

Adică are să poftească

Doar cei de parte bărbătească,

Deci toți acei pe care-i știi

Că sunt, ai lui Aron, copii –

Și vor mânca din jertfa dată.

Această lege, arătată,

Voiesc acuma, să se știe,

Că e o lege, pe vecie,

Pe care, o veți ține voi

Și toți urmașii voștri-apoi.

Ea e o lege privitoare

La darurile de mâncare

Cari, Domnului, sunt dăruite

Și cari, de foc, sunt mistuite.

Cine se-atinge, negreșit,

De ele, are-a fi sfințit.”

Darul de mâncare al preotului

19Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

20„Aron și cu feciorii lui,

Un dar, să-I facă, Domnului,

În ziua-n care au să fie

Unși și-așezați în preoție.

Să dea, din a făinii floare,

Un dar cari este de mâncare.

Darul acesta – să se știe –

A zecea parte va să fie,

Din efă, și va fi-mpărțit

În două, spre-a fi dăruit:

O jumătate dimineața –

Când zorile-și arată fața –

Și-apoi, a doua jumătate,

Dată va fi, pe înserate.

Darul acesta, să se știe

Că, veșnic, trebuie să fie.

21Făina fi-va pregătită

Cu untdelemn și-apoi, prăjită,

Într-o tigaie. Când se coace,

Taie-o-n bucăți și-adu-o-ncoace.

Acesta-i darul de mâncare

Dat Domnului – un dar, prin care,

În fața Lui, va fi făcut,

Atuncea, un miros plăcut.

22Iar preotul – care, cum știi,

E dintre-ai lui Aron copii,

Și va fi uns, în locul lui –

S-aducă darul, Domnului.

Această lege, să se știe

Că, veșnică, are să fie!

Deci ars trebuie acest dar,

În întregime, pe altar.

23Voiesc să știe fiecare,

Precum că darul de mâncare,

Pe care preotul l-a dat,

Nu va putea a fi mâncat;

Ci ars să fie acest dar,

În întregime, pe altar.”

Legea jertfei de ispășire

24Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

25„Iată cuvântul Domnului,

Pentru Aron și fiii lui,

Cuvânt cari face referire

La jertfa pentru ispășire.

Acest cuvânt, se înțelege

Că, pentru voi, are-a fi lege.

Vita ce trebuie-a fi dată

Ca jertfă, fi-va-njunghiată

Doar într-un loc anume care

E pentru astfel de lucrare –

Deci pentru arderea de tot –

Căci, prea sfânt lucru, o socot.

26Jertfa aceasta, cu menire

De jertfă pentru ispășire,

De preot trebuie luată

Și-n locul sfânt, apoi, mâncată.

Locul acesta e aflat

În curtea cortului, chemat

27„Al întâlnirii”. Orișicine

Este acela care vine

Și-atinge carnea, negreșit

Că, prin aceasta, e sfințit.

Atunci când întâmpla-se-va –

Din sângele jertfei – cumva,

Stropi să ajungă pe veșmânt,

Spălat să fie-ntr-un loc sfânt;

28Iar vasul de pământ, apoi –

În care fierbeți carnea voi –

Va trebui să fie spart.

Când din aramă e turnat

Vasul acela, să-l frecați

Și-apoi, cu apă, să-l spălați.

29Carnea din jertfa ce-a fost dată,

În urmă, trebuie mâncată,

De toți cei care preoți sânt,

Căci ea, un lucru e, prea sfânt.

30Dar să mănânce, sunt opriți,

Din ceea ce voi dăruiți

Ca jertfă pentru ispășire

Și-n cortul pentru întâlnire

Sângele ei a fost adus

Când ispășirea – cum v-am spus –

Se face în locașul sfânt.

Aceste jertfe, arse, sânt.”