Ezechiel 33 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Datoriile prorocilor

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Vorbește fiilor pe care,

Acum, al tău popor îi are

Și spune-le: „Când veți vedea

Că voi aduce sabia

Peste vreo țară, iar acei

Cari sunt locuitori ai ei,

Pe cineva, alege-vor

Să-l pună drept străjer al lor,

3Iar dacă omul va vedea

Precum că vine sabia –

Ca să lovească-n țara lor –

Și-l înștiințează pe popor,

Sunând din trâmbiță, acel

4Ce-aude când, semn, va da el,

Însă apoi nu se ferește

Iar sabia îl nimicește,

El însuși este vinovat

Și sângele ce s-a vărsat –

Deci chiar sângele omului –

Cădea-va peste capul lui.

5Deci dacă el a auzit

Semnalul, dar nu s-a ferit,

Atunci sângele omului

Cădea-va peste capul lui.

Dar dacă omul se ferește,

Atuncea viața-și izbăvește.

6Dacă străjerul va vedea

Precum că vine sabia –

Ca să lovească-n țara lor –

Și nu dă semn, pentru popor,

Din trâmbiță, să se ferească

Și viața să și-o izbăvească,

Omul pe care va cădea

Și o să-l taie sabia

Are să moară, negreșit,

Pentru păcatul săvârșit,

Dar am să cer sângele lui,

Din mâinile străjerului.”

7Tu, fiu al omului, ești cel

Pus drept străjer, în Israel.

Vei asculta cuvântul Meu,

Pentru că trebuie, mereu,

Să înștiințezi casa pe care

Neamul lui Israel o are.

8Când celui rău, Eu am să-i zic:

„Tu ai să mori!”, însă nimic

Nu-i spui, ca să-l întorci apoi,

Din a lui cale rea, ‘napoi,

Răul acela – negreșit –

Piere căci e nelegiuit,

Dar al lui sânge, să știi bine

Că îl voi cere de la tine.

9Dar dacă tu, însă, vei pune

În fața lui, ce îți voi spune,

Iar el – din calea rea – apoi,

Nu se întoarce înapoi,

Are să moară, negreșit,

Pentru că e nelegiuit,

Însă nevinovat tu ești

Și sufletul ți-l mântuiești.

10De-aceea, fiu al omului,

Să-i spui așa, poporului

Lui Israel: „Bine-ați zis voi:

„Păcatul nostru-i peste noi.

Din a lui pricină, noi știm

Că am ajuns ca să tânjim;

De-aceea, cum putem, apoi,

Să mai trăim, acum, și noi?”

11Tu spune: „Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau,

Pe păcătos, morții, să-l dau,

Ci să se-ntoarcă înapoi,

Din calea lui, trăind apoi!

Întoarceți-vă și cătați,

Pe calea rea, să nu călcați!

De ce vrei ca să mori, astfel,

Tu, casă a lui Israel?”

12De-aceea, fiu al omului,

Spune așa poporului:

„Neprihănirea cea pe care

Omul neprihănit o are,

Nu poate să îl mântuiască,

De are să păcătuiască.

De-asemenea, nici omul rău

Nu cade sub păcatul său,

În ziua-n care, înapoi,

Din calea rea, se-ntoarce-apoi.

Nici omul cel neprihănit

Nu va putea fi mântuit,

Căci nu-i lăsat ca să trăiască,

Dacă o să păcătuiască,

În ziua-n care, se-nțelege,

Făcut-a o fărădelege.

13Când zic celui neprihănit,

Cum că trăiește, negreșit –

Dar el se-ncrede-mpins de fire

Doar în a lui neprihănire

Și astfel nu se mai sfiește,

Nelegiuiri, când săvârșește –

Neprihănirea arătată,

La început, va fi uitată,

Iar din nelegiuirea lui,

Vine pieirea omului.

14Dar dacă-i zic omului rău:

„Pieri-vei!”, iar din drumul său,

Se-ntoarce și va fi făcut

Doar ce e bine și plăcut,

15Dacă zălogul, înapoi,

Are ca să îl dea apoi,

Dacă întoarce, negreșit,

Tot ceea ce el a răpit,

Dacă va ține-acea povață

Cari dătătoare e de viață,

Dacă apoi se străduiește

Și făr’delegi nu săvârșește,

Atunci nu piere omu-acel,

Ci va trăi, în acest fel.

16Căci toate ale lui păcate,

De pân’ atunci, vor fi uitate.

Omul acela a făcut

Ce este bine și plăcut

Și va trăi în acest fel,

Prin lucrul bun făcut de el!”

17Fiii poporului pe care

Neamul lui Israel îi are,

Aud că spun, mereu, că „Nu-i

Dreaptă, cărarea Domnului!”

Dar mai degrabă, calea lor –

Calea ăstui întreg popor –

A fi nedreaptă s-a vădit!”

18Dacă cel ce-i neprihănit

Își va lăsa neprihănirea,

Înfăptuind nelegiuirea,

Pentru că a păcătuit,

Are să moară, negreșit.

19Dar dacă, cel rău, înapoi,

Din calea rea se-ntoarce-apoi –

Și dacă el va fi făcut

Ceea ce-i bine și plăcut –

Din astă pricină, firește

Că acel om, apoi, trăiește!

20Pentru că voi ziceți că: „Nu-i

Dreaptă cărarea Domnului!”,

Am să vă judec, mai apoi,

Pe fiecare dintre voi,

După al său umblet. Astfel,

Îl judec Eu, pe Israel!”

21Din anu-al doisprezecelea,

A zecea lună începea,

Căci n-apucase să apună,

Încă, a cincea zi din lună,

De când ajunse ca să fie

Luat poporul în robie.

Un om, atunci, mă căutase,

Căci din Ierusalim scăpase.

Omul acela a venit

La mine și-astfel mi-a vorbit:

„Ascultă ce-ți voi spune-ndată:

Toată cetatea e luată!”

22Dar mâna Domnului venise,

Seara, până când nu sosise

Omul acel, și m-a făcut

Atunci, ca să nu mai fiu mut,

Pentru că gura îmi deschise,

Iar acel om, în zori, venise.

23Atunci, Cuvântul Domnului

24Îmi zise: „Fiu al omului,

Aceia care se vădesc

Că în ruine locuiesc,

În țară-acum, în Israel,

Au cuvântat în acest fel:

„Singur Avram s-a dovedit,

Însă o țară-a moștenit.

Dar noi, așa precum vedem,

În număr, mulți – acum – suntem,

Iar astă țară minunată,

În stăpânire ne-a fost dată!”

25Spune-le dar: „Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis în ăst fel: „Voi mâncați

Carnea cu sânge. Ridicați

Ochii la ai voști’ idoli. Voi

Știți să vărsați sânge apoi.

Iar după tot ce săvârșiți,

Vreți, țara, să o stăpâniți?

26În sabie, voi vă puneți

Nădejdea pe care-o aveți.

Doar urâciuni faceți apoi,

Căci fiecare dintre voi

O necinstește pe cea care,

Soață, al său aproape-o are.

Și voi, acuma, vă gândiți

Că țara o s-o stăpâniți?”

27Tu să le spui: „Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis: „Pe viața Mea, vorbesc!

Aceia care locuiesc,

Printre ruine, vor cădea

Căci o să-i taie sabia.

Sălbăticiunile-au să vie

La cei care sunt pe câmpie.

Cei care, în loc întărit,

Un adăpost bun și-au găsit –

Și cei din peșteri, bunăoară –

Loviți de ciumă, au să moară.

28Întreaga țară o să fie

Doar o întindere pustie.

Tăria care o avea,

Cu care mult se mai mândrea,

Se va sfârși. Apoi la fel,

Toți munții cei din Israel

Au să ajungă pustiiți,

Fiind de oameni ocoliți.

29Atunci, cu toții au să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie,

Căci vor vedea cum, mai târziu,

Prefac țara într-un pustiu,

Din pricina păcatelor

Făcute de al lor popor.”

30Ascultă, fiu al omului,

Iată că ai poporului

Copii, de tine doar, vorbesc

Când lângă ziduri se-ntâlnesc

Sau când din ușa caselor

Privesc către vecinii lor.

Ei zic: „Veniți ca să plecăm,

Degrabă, ca să ascultăm

Cuvântul care, negreșit,

Chiar de la Domnul a ieșit!”

31Și iată că ei vin, grămadă,

Voind, în față, ca să șeadă,

S-asculte ceea ce vorbești.

Dar vorbele ce le rostești,

Ei nu vor să le împlinească.

Doar dulce, știu ca să vorbească,

În timp ce inimile lor

Se lasă pradă poftelor.

32Iar pentru ei, tu te-ai făcut

Numai un cântăreț plăcut,

Cu glas frumos și iscusit,

Care anume-i potrivit

Cu cântecul cel minunat

Ce de pe coarde s-a-nălțat.

Ei te ascultă, dar vădesc

Cum că nimic nu împlinesc

Din vorbele ce le rostești,

Din ceea ce le poruncești.

33Atunci când fi-vor împlinite

Aceste lucruri ce-s vestite –

Și toate câte le vestesc

Acuma se și împlinesc! –

Ei au să știe că-n ăst loc,

Printre ei, fost-a un proroc.”