Iov 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Satana învinuiește pe Iov

1Când într-o bună zi – în zori –

Din nou, ai Domnului feciori,

În fața Lui, s-au prezentat,

Satana, iute, i-a urmat,

Vârându-se-n mijlocul lor.

2Domnul, privindu-l răbdător,

L-a întrebat: „De unde vii?”

Satan a zis: „De vrei să știi,

Află că am cutreierat

Pământul și că m-am plimbat

Pe-ntinsul lui. De-acolo eu,

Acuma, vin.” „Pe robul Meu –

3Pe Iov” – Domnul a întrebat –

„Atuncea când ai colindat

Pământul, nu l-ai întâlnit?

Asemeni lui, neprihănit,

Alt om nu poate fi aflat.

El are sufletul curat,

Se-abate de la rău, mereu,

Căci teamă-i e, de Dumnezeu.

Iov, în neprihănirea lui,

Se ține tare. Motiv nu-i

Să-l pierd, căci n-are nici o vină –

Tu doar Mă-ndemni, fără pricină!”

4Satana-n clipele acele

Răspunse: „Piele pentru piele!

Omul dă totul, pentru viață,

5Dar te va blestema în față,

Atunci când ai să îndrăznești,

Osul sau carnea să-i lovești!”

6Domnul i-a zis Satanei: „Iată,

Ți-l dau pe mână! Dar cruțată

Să-i fie viața, negreșit!”

7Când de la Domnul a ieșit

Satana, grabnic, a plecat,

Pe bietul Iov l-a căutat

Și întâlnindu-l l-a lovit

C-o bubă ce l-a năpădit

De sus, din vârful capului,

Până-n talpa piciorului.

8Un ciob de sticlă a luat

Sărmanul Iov, de-a scărpinat

Piele-ai spuzită de puroi

Și în cenușă-a stat apoi.

9Nevasta lui, când l-a văzut,

În disperare a căzut

Și-atunci, lui Iov, a îndrăznit

Să îi vorbească: „Neclintit

Ești, în neprihănirea ta!

Cum înduri boala? Nu mai sta,

Ci împlinește sfatul meu:

Îl blestemă pe Dumnezeu,

Și mori! Așa, vei fi scăpat!”

10Iov a privit-o încruntat:

„Femeie! Nu ți-e mintea bună!

Iată, vorbești ca o nebună!

Cum binele, noi îl primim

Din mâna Domnului, nu știm

Și răul să-l primim, la fel?!

Deci cum să-L blestem eu, pe El?!”

Iov, astfel, n-a păcătuit

În tot ceea ce a vorbit.

Cei trei prieteni vin la Iov

11Iov, trei prieteni, a avut.

O înțelegere-au făcut

Cei trei, după ce-au auzit

Ce-a pățit Iov. S-au sfătuit

Să meargă, să îl viziteze,

Voind să îl îmbărbăteze;

Plângând cu el alăturea,

Sperau să-l poată mângâia.

Întâiul, din Teman, sosise

Și, Elifaz, el se numise.

Bildad, din Șuah, l-a-nsoțit

Și cu Țofar care-a venit

La el tocmai de la Naama.

Pe cei trei îi cuprinse teama,

12Căci ei nu l-au recunoscut

Pe Iov, atunci când l-au văzut.

Atât de mult era schimbat,

Încât ei s-au înspăimântat.

Au plâns apoi, neîntrerupt,

Mult timp. Mantalele și-au rupt,

Pumni de țărână au zvârlit

Spre cer și-apoi s-au tânguit,

Văzând cât li-e de apăsat

13Prietenul. S-au așezat –

Înconjurându-l – pe pământ

Și n-au mai scos nici un cuvânt

O săptămână, căci știau

Ce mari dureri îl chinuiau.