Matei 16 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Aluatul Fariseilor

1Grăbiți, veniră Fariseii –

Îi însoțeau și Saducheii –

Vrând, lui Iisus, să Îi vorbească.

Gândind ca să Îl ispitească,

Un semn, din ceruri, I-au cerut.

2Iisus, gândul, le-a cunoscut

Și le-a răspuns: „Când se-nserează,

Voi ziceți: „Iată că urmează

O zi frumoasă și senină,

Căci ceru-i roș.” Când e lumină –

3Deci dimineața când apare –

Spuneți atunci: „Furtună are

Să fie azi. Va fi urât,

Căci ceru-i roș posomorât.”

Fățarnicilor ce sunteți!

A cerului față, puteți,

Ușor, ca să o deslușiți,

Dar semnul vremii, nu-l citiți?!

4Un neam viclean și preacurvar,

Un semn Îmi cere să-i dau, dar

Nu va primi decât acel

Semn al lui Iona.” Apoi, El

I-a părăsit și i-a urmat

5Pe ucenici; ei au plecat,

Uitând – pentru că s-au grăbit –

Pâine să ia. Când i-a-ntâlnit,

6Iisus le-a spus: „Atenți să fiți,

De-un aluat să vă feriți:

De cel al Fariseilor,

Precum și-al Saducheilor.”

7Când ucenici-au auzit,

În sinea lor, ei s-au gândit:

„Ne spune-așa, că am uitat

De pâine, și n-am cumpărat.”

8Iisus știuse gândul lor,

Și, „Puțin credincioșilor!

De ce, la pâine, vă gândiți?” –

9Le-a zis – „sau nu vă amintiți

Că oameni, cinci mii, au mâncat,

Din cinci pâini, și s-au săturat?

Cu firmituri, voi, coșuri pline,

Câte ați strâns atunci? Ei bine,

10Din cele șapte pâini, cu care

Ați săturat o gloată mare –

De patru mii de inși – mai știți?

11Oare cum nu vă dumiriți,

Că nu de pâine v-am vorbit,

Atunci, când v-am povățuit

Să vă feriți de aluat?

Lucrul acesta a-nsemnat

O pildă. Deci ca Fariseii,

Să nu fiți – nici ca Saducheii!”

12Ei, în sfârșit, s-au lămurit

Că nu de pâine le-a vorbit,

Ci despre-nvățătura lor –

Acea a Fariseilor.

Iisus în ținutul Cezareii lui Filip

13Iisus, cu-ai Săi, veni să stea

La Filip, în Cezarea.

Acolo, El i-a întrebat,

Pe ucenici: „Voi n-ați aflat

Ce spun oamenii, despre Mine?

Știe norodu-acesta, cine

Sunt Eu? Care-i părerea lui?

Crede că-s Fiul omului?”

14„Iată ce crede-acum poporul:

Că ești Ioan Botezătorul

Zic unii, iar alții, Ilie –

Cel care-i așteptat să vie.

Cred mulți, că Ieremia ești,

Iar alții – după cum vorbești –

Au hotărât că ești proroc.

Așa cred cei din acest loc.”

15„Voi, însă” – a-ntrebat El iar –

„Voi cine credeți că sunt, dar?”

16Petru a zis: „Așa cred eu:

Tu ești Fiul lui Dumnezeu!

Tu ești Hristosul, eu gândesc!”

17El i-a răspuns: „Te fericesc

Pe tine, al lui Iona fiu,

Căci Tatăl Meu, Domnul Cel viu

Din cer, ți-a făcut cunoscut

Lucrul acest. Nu l-ai știut

Prin sângele și carnea ta;

Cel care-ți poate arăta

Lucrul acesta-I Tatăl Meu:

Deci, le-ai aflat, prin Dumnezeu.

18Îți spun: tu, Petru, ești numit” –

„Piatră” înseamnă, tălmăcit.

„Pe piatra ta, va fi zidită

A Mea Biserică. Zdrobită,

Acuma sau în viitor,

De locuința morților,

Ea nu va fi! N-o va înfrânge,

Pentru că ea, moartea va-nvinge!

19Cheia cerești-mpărății,

De-acum, la tine ai s-o ții.

Ce, pe pământ, tu vei lega,

În cer, nu se va dezlega.

Orice, aici, ai dezlegat,

În ceruri, nu va fi legat.”

20S-a ridicat apoi, de jos,

Și-a încheiat: „Că sunt Hristos,

Să nu mai spuneți, nimănui!” –

Le-a zis apostolilor Lui.

Iisus vestește patimile și moartea Sa

21De-atunci, Iisus a început

Ca să le facă cunoscut

Ce va urma. Le-a spus că El

Va părăsi locul acel,

Că la Ierusalim pleca-va,

Că își va pierde toată slava –

Din pricina bătrânilor,

Precum și a preoților

Cei mai de seamă. Le-a mai spus

Că-n temniță, El va fi dus,

Iar după ce-o fi pătimit,

Are să fie răstignit.

Trei zile va urma să stea

Mort, iar apoi, va învia.

22Petru, deoparte, L-a luat

Și-a început de L-a mustrat:

„Să Te ferească Dumnezeu

De rău-acesta, tot mereu!

Să Te păzești – atât aș vrea!”

23Iisus a zis: „Napoia Mea,

Satano! Căci a ta vorbire,

O piatră-Mi e, de poticnire.

Aceste gânduri, îți spun Eu,

Că nu vin de la Dumnezeu,

Ci sunt de-ale oamenilor.”

24Apoi, El, ucenicilor,

Le-a spus așa: „Oricine vrea

Ca să pășească-n urma Mea,

Se lepede, întâi, de sine;

Să își ia crucea și, pe Mine,

Să Mă urmeze! Pentru că

25Oricine-i cel cari încearcă

Să-și scape viața, va muri!

Însă, cel care va pieri

Din a Mea pricină, acel

O s-o câștige pentru el!

26Care-i folosul omului

Când toată lumea e a lui,

Dar sufletul și l-a pierdut?

Sau, oare, ce n-ar fi făcut,

Ca sufletul să și-l salveze

Și astfel, viața, să-și păstreze?

27Aflați că Fiul omului

Veni-va în a Tatălui

Său slavă, cu îngerii Săi,

Și va plăti și celor răi

Și celor buni – deci tuturor –

Precum au fost faptelor lor.

28Adevărat vă spun: din cei

Cari stau aici – mulți dintre ei –

Al morții gust n-au să-l simțească,

Până când are să sosească,

Aici, iar, Fiul omului,

În slava-mpărăției Lui.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help