Faptele apostolilor 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pavel în Iconia

1Cu bine, au ajuns cei doi,

Până-n Iaconia, și-apoi,

În sinagogă, au intrat,

Unde, astfel, au cuvântat,

Încât mulțimea – de Iudei

Și Greci – crezură ce-au spus ei.

2Iudeii care n-au crezut,

Să întărâte, s-au zbătut,

Îndată, al Neamurilor

Suflet, în contra fraților.

3Pavel și cu Barnaba-au stat –

Chiar după tot ce s-a-ntâmplat –

Mult, în Iaconia, vorbind

Și-n Domnul propovăduind

Cu îndrăzneală. Dumnezeu

Adeverise, tot mereu,

Cuvântul Său, referitor

La har, și-n fața tuturor,

Prin cei doi, semne, El făcea

Și mari minuni înfăptuia.

4Ajuns-au gloatele-n cetate,

Astfel, să fie dezbinate.

Mulți, pe apostoli, îi urmau;

Alții, după Iudei, mergeau.

5Iudei și Neamuri se-nvoiră –

După ce mai întâi primiră,

De la ai lor capi, aprobare –

Ca să se pună în mișcare,

Să poată să îi prigonească,

Să-i bată, să-i batjocorească

Și să-i omoare, mai apoi,

6Cu pietre. Dar, aflând, cei doi,

În Licaonia-au fugit.

Acolo, s-au adăpostit

În Listra și în Derbe – cari

Erau cetățile mai mari,

Din Licaonia. Mereu,

7Ei au vorbit, de Dumnezeu

Și, Evanghelia, au vestit,

La tot norodul întâlnit.

Vindecarea unui olog

8Era, în Listra, un olog;

Din naștere-a fost slăbănog,

Căci, niciodată, n-a umblat.

9Jos, lângă Pavel, el a stat

Și-a ascultat vorbirea lui.

În ochii slăbănogului,

Când Pavel, țintă, a privit,

Că poate fi tămăduit,

A înțeles, căci el vedea,

Credința mare, ce-o avea.

10De-aceea, zise, cu glas tare:

„Hai, scoală-te drept, în picioare!”

O săritură a făcut

Ologul, și a început

Să umble, fără greutate.

11Când au văzut cele-ntâmplate,

Noroadele s-au minunat

Și-n limba lor, au cuvântat:

„Zeii s-au pogorât, la noi,

Și au chip omenesc!” Apoi,

12Ei, pe Barnaba, l-au numit

Jupiter; nume potrivit,

Și pentru Pavel, au aflat:

Mercur, acesta fu chemat,

Căci iscusit s-a dovedit,

Cuvântul, când l-a mânuit.

13Templul, cari fost-a închinat

Lui Jupiter, era aflat

Chiar în cetate, la intrare.

Acolo, preotul cel mare,

Al templului, tauri aduse,

Cununi apoi, pe cari le puse

În urmă-n fața porților,

Căci jertfe, apostolilor,

A vrut s-aducă. Imediat,

De-ntreg norodu-a fost urmat.

14Barnaba, când a auzit –

Și Pavel – iute au sărit

În mijlocul noroadelor,

Și-au sfâșiat, în fața lor,

Veșmintele și au strigat:

15„Ce faceți?! Ce va apucat?!

Stați și uitați-vă, la noi,

Căci suntem oameni, ca și voi!

Acuma dar – cum v-am mai spus –

O veste bună, v-am adus,

Ca să lăsați voi, la o parte,

Aceste lucruri, ce-s deșarte,

Și să vă-ntoarceți, negreșit,

La Dumnezeu, cari a zidit

Pământ și mare, cer și stele,

Precum și tot ce este-n ele.

16În veacurile-ndepărtate,

Lăsat-a Neamurile, toate,

Să umble, precum ele vor,

În căile plăcute lor,

17Măcar că Domnul, niciodat’,

La drept vorbind, nu S-a lăsat

Fără să facă mărturie:

V-a făcut bine, cum se știe,

Că a dat ploaie, după care

V-a dat și vremuri roditoare,

Și hrană – din belșug – v-a dat,

Și bucurie v-a turnat,

În inimi, de vi le-a umplut.”

18Cu mare greu, ei au putut

Să-mpiedice, acel popor,

De-a le aduce jertfe, lor.

Pavel în Derbe și Antiohia

19Din Antiohia, veniră

Niște Iudei, cari se grăbiră

S-aprindă ura gloatelor,

În contra apostolilor.

Cu pietre, Pavel fu lovit,

Și-apoi, crezând că a murit,

L-au scos afară din cetate.

20Dar, după cele întâmplate,

Când ucenicii au venit,

La al său trup, și-a revenit.

De jos, îndată, s-a sculat

Și, în cetate, a intrat.

A doua zi, el a pornit

Spre Derbe, fiind însoțit

Și de Barnaba. Ei, aici,

21Au câștigat mulți ucenici,

Când, Evanghelia, au vestit.

Sfârșind, cei doi au revenit,

La Listra, în Iaconia,

Apoi în Antiohia

22Și-au întărit, în calea lor,

Sufletul ucenicilor.

Să stăruie, i-au îndemnat –

Toți – în credință, ne-ncetat,

Spunând că-n cer, la Dumnezeu,

Doar prin necazuri și prin greu,

Putem pătrunde. Când sfârșiră,

23Pentru Biserici, rânduiră

Prezbiteri. Apoi, s-au rugat,

Au ținut post și i-au lăsat

În grija Domnului, în care

Se încrezuse fiecare.

24Trecură prin Pisidia,

S-ajungă în Pamfilia.

25Sosiți în Perga, au vestit

Cuvântul și-apoi, au venit,

În jos, până-n Atalia.

26De-acolo, cu corabia,

În Antiohia, apoi,

Se reîntoarseră cei doi,

De unde-n grija harului

Cel nesfârșit al Domnului,

Au fost, și ei, încredințați –

Pentru lucrăi – de către frați.

27După venirea lor, pe dată,

Biserica fu adunată,

Și-n urmă, ei au povestit,

Tot ceea ce a-nfăptuit

Domnul, prin ei, când – la credință –

El a găsit de cuviință,

Ca și pe Neamuri, să le cheme.

28Apoi, destul de multă vreme,

Cu ucenici-au petrecut,

Acolo, în acel ținut.