Osea 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nelegiuirea lui Israel și Iuda. Mustrări și făgăduințe

1„Voi toți, cei care vă aflați,

În Israel, să ascultați

Cuvântul Domnului căci, iată,

El o să facă judecată

Locuitorilor pe care,

Pe-al ei cuprins, țara îi are,

Căci adevăr nu se găsește,

Pentru că nu sălășluiește

Nici îndurarea-n țara lor

Și pentru că acest popor

N-are știință și nici teamă

De Dumnezeu, de bună seamă.

2Strâmb numai, jură fiecare

Și minte cu nerușinare,

Omoară și năpăstuiește,

Căci nici o teamă nu vădește.

3Țara are să se jelească.

Oamenii ei au să tânjească,

Cu fiarele pământului

Și păsările cerului.

Chiar peștii mări-aflate-n țară,

În vremea ‘ceea, au să piară.

4Dar să nu certe nimenea,

Pe altul și de-asemenea

Nimeni să nu fi cutezat,

Pe altul de a-l fi mustrat,

Pentru că-ntregul tău popor

Este asemenea celor

Care – precum se dovedesc –

Cu preoții doar, se sfădesc.

5Ai să te poticnești, pe loc,

Ziua, și-apoi al tău proroc

O să pățească tot la fel,

Căci se va poticni și el,

Noaptea. Au să se repezească,

Pe mama ta, s-o nimicească.

6Piere-a poporului ființă,

Căci lipsă e, de cunoștință.

De cunoștință, ai uitat,

De-aceea fi-vei lepădat,

Iar preot, nu ai să-Mi mai fii.

Pentru că n-ai vrut să te ții

De Legile lui Dumnezeu,

Pe-ai tăi copii, îi uit și Eu!

7Cu cât mai mult s-au înmulțit,

Cu-atât ei au păcătuit.

De-aceea, iată ce-am să fac:

Slava-n ocară le-o prefac.

8Ei se hrănesc din jertfe date

Pentru-ale neamului păcate.

Lacomi se-arată, peste fire,

Pentru a lui nelegiuire.

9Dar și soarta preotului

Va fi ca a poporului.

Pedeapsă va fi căpătat

Așa după cum a umblat.

Am să îi dau răsplată dreaptă,

După cum cere a lui faptă.

10Au să mănânce, ne-ncetat,

Dar nu se vor fi săturat.

Cu toate că au să curvească,

Totuși, nu au să se-nmulțească,

Pentru că ei au părăsit

Ceea ce Domnu-a poruncit.

11Curvia-ntâi și-apoi la fel,

Mustul – alăturea de el

Având tăria vinului –

Răpesc mințile omului.

12Cel care e popor al Meu,

Un lemn, întreabă, tot mereu,

Iar un toiag se dovedește

Precum că-i cel ce-i prorocește,

Pentru că duhul de curvire

Îl duce-acum în rătăcire

Și e necredincios, mereu,

Celui ce-i este Dumnezeu.

13Jertfe aduce-acest popor,

Pe vârfurile munților.

Pe dealuri ‘nalte, sub stejari,

Plopi, terebinți, sunt locuri cari

La ars tămâie folosesc,

Căci umbră bună dăruiesc.

Fiicele voastre, iar apoi

Nurorile ce sunt cu voi,

A fi prea curve, se vădesc.

14Nu pot ca să le pedepsesc

Pe fiice și nurori, căci voi

Sunteți cei cari se duc apoi,

Deoparte, jertfe aducând,

Alături desfrânate-având,

Care în templu se găsesc.

Oameni-aceștia se vădesc

Lipsiți de minte. A lor fire

Îi duce doar către pieire.

15Dacă curvește Israel,

Iuda să nu facă la fel.

Iuda măcar, mereu, să cate,

Nevinovat să se arate.

Către Ghigal, să nu plecați,

La Bet-Aven să nu urcați,

Nici nu jurați, zicând – mereu –

„Viu este Domnul Dumnezeu!”

16Iată că-ntregul Israel

Dă din picioare-acum, la fel

Ca o mânzată dovedită

Precum că este ne-mblânzită.

Și pe pășuni întinse, el,

Păscut să fie, ca un miel,

De către Domnul Dumnezeu!

17Iată că Efraim, mereu,

De idoli s-a lipit și-i place.

De-aceea-ți zic: lasă-l în pace!

18Să bea, abia au încetat

Și la curvie s-au dedat.

Aceia cari îi cârmuiesc,

Lacomi a fi, se dovedesc.

Într-adevăr, precum văd bine,

Lacomi sunt ei, după rușine!

19Strânși fi-vor de aripi de vânt,

Căci de rușine dați ei sânt,

Cu-altarele cele pe care

Întregul lor popor le are!”