Geneza 10 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Urmașii lui Iafet

1Am spus că Noe-avea trei fii –

Sem, Ham, Iafet. Și ei, copii,

Avut-au, pe al vieții drum.

2Urmașii lui Iafet, acum,

Să-i urmărim, din an în an:

Gomer, Magog, Madai, Iavan,

Tubal, Meșec, Tiras – sunt fii

3Ai lui Iafet. Gomer, copii,

Avu pe Așchenaz, Rifat;

Apoi Togarma a urmat.

4Iavan avu pe Elișa,

Tarșiș, Chitim și-n urma sa,

5Dodanim. Din ei au ieșit

Popoarele ce-au locuit

În țările neamurilor –

Pe malul mării. Neamul lor,

După ținut era-mpărțit

Și după limba ce-au vorbit –

După familiile lor,

Din rândul semințiilor.

Urmașii lui Ham

6Fiii lui Ham: Cuș, Mițraim,

Put, Canaan – pe ei îi știm.

7Fiii lui Cuș au fost: Seba,

Havila, Sabta, Raema

Și Sabteca-n ultimul an.

Raema: Șeba și Dedan

I-au fost copii. A mai trăit

8Și pe Nimrod l-a zămislit –

El este primul care-a fost

Puternic, pe pământul nost’.

9El fost-a vânător viteaz,

În fața Domnului – și az’,

Li se mai spune unora

„Viteaz vânător, cum era

Nimrod, în fața Domnului.”

10Se-ntindea stăpânirea lui,

Peste Babel, Erec, Acad,

Calne-n Șinear – pe care, vad,

11Spre-Asiria, l-a folosit.

El, și cetăți, a construit:

Ninive, Rehobot-Ir și

12Calah. Resen, o pripăși,

Între Ninive așezată

Și-ntre Calah – mult lăudată

Fiind Resen, între surate,

Ca cea mai mare dintre toate.

13Mițraim e tatăl lui Ludimi,

Lui Naftuhimi și-Anamimi,

Lui Lehabimi mai apoi,

14Și-n urmă, fost-au încă doi:

Întâiul era Patrusimi,

Urmat de către Casluhimi –

Din Casluhimi, negreșit,

Că Filistenii au ieșit –

Iar Caftorimi a-ncheiat

Șirul pe care l-au format.

15Din Canaan, au apărut

Sidon și Het, și-a mai avut

16Pe Iebusiți, pe Amoriți,

Și-asemenea, pe Ghirgasiți;

17Și pe Siniți i-a mai născut,

Heviți și-Archiți a mai avut;

18I-a mai avut pe Arvadiți,

Pe Țemariți și Hamatiți.

La urmă – de pe locul lor –

Tot neamul Canaaniților,

Spre alte locuri a plecat

Și astfel, s-a împrăștiat.

19Ei, ca hotare, au avut

De la Sidon, cum ai trecut

Înspre Gherar, până la Gaza,

Mergând înspre Sodoma-n raza

Gomorei, Țeboim, urmând

Adma, în Leșa ajungând.

20Aceștia sunt fiii lui Ham –

După familii, după neam

Și după graiul folosit

Și țara-n care-au locuit.

Urmașii lui Sem

21Sem este cel ce se arată,

Pentru-ai lui Eber fii, drept tată.

Și lui, mulți fii i s-au născut.

22În ordine, au apărut:

Elam, Asur, Arpacșad, Lud,

Iar ultimul – deci, cel mai crud –

23A fost Aram ce-a zămislit

Pe Uț, pe Hul, iar, la sfârșit

Pe Gheter și apoi pe Maș.

24Și Arpacșad avu urmaș:

Pe Șelah, care l-a născut

25Pe Eber, cel care-a avut

Doi fii. Primul era Peleg,

Al cărui nume, înțeleg,

Că împărțirea definea –

Pe-atunci pământul se-mpărțea.

Fratele său era Ioctan,

26Care-l născuse, într-un an,

Pe Almodad, ca prim născut.

După aceea, l-a avut

Pe Șelef, și Ierah de-ndat’,

Și pe Ațarmavet, urmat

27Fiind apoi, de Adoram,

De Dicla, iar în al lor neam –

Târziu – s-a mai născut Uzal,

28Abimael, Seba, Obal,

29Havila, precum și Ofir,

Iobab fiind ultimu-n șir.

30Ei, de la Meșa-au locuit,

Înspre Sefar, spre răsărit.

31Aceștia sunt fiii lui Sem.

După familii îi avem

Și după graiul tuturor,

Din țara și din neamul lor.

32Așadar iată, am aflat

Felul cum au evoluat

Familiile fiilor

Lui Noe, după neamul lor.

Din ele, neamuri au ieșit

Și pe pământ s-au răspândit.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help