Psalmii 45 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Către mai marele pe care,Ceata de cântăreți îl are.Va trebui cântat ăst cânt,Așa după cum „Crinii” sânt.Fiii lui Core au urzitPsalmul acesta, negreșit,Și-i o cântare minunatăCare, de dragoste, se-arată

1Iată cuvinte minunate

Ce sunt de farmec încărcate.

În inimă îmi clocotesc,

Făcându-mă ca să vorbesc:

„Lucrarea mea s-a înălțat

Spre laudă, pentru-mpărat!”

Ca pana unui scriitor –

Deprins cu jocul vorbelor –

Ce iscusință a vădit,

Să-mi fie limba, negreșit!

2Tu, dintre oameni, ne-ndoios

Te dovedești cel mai frumos,

Iar ale tale buze – iată –

Pline de har doar, se arată.

De-aceea, binecuvântat

Ești tu, de Domnul, ne-ncetat.

3Viteaz războinic, te arată

Și-ncinge-ți sabia pe dată –

Podoaba și cu slava ta.

4Da, slava ți-o vei arăta!

Ia-ți arcul tău de luptător

Și-arată-te biruitor,

Să aperi adevărul dat,

Neprihănirea – ne-ncetat –

Și cu blândețea. Dreapta ta,

Mândre isprăvi, va arăta.

O fă astfel să strălucească

Și faimă-apoi să dobândească!

5Tu ai săgețile-ascuțite.

Inimi, cu ele-or fi lovite,

Ale vrăjmașilor pe care

Al nostru împărat îi are.

Sub vârful lor ucigător

Cădea-va orișice popor.

6Al Domnului jilț de domnie

E așezat în veșnicie.

Al său toiag, cu cari domnește,

Doar de dreptate se vădește.

7Neprihănirea o iubești;

Dar răutatea o urăști.

De-aceea Dumnezeul Tău

Te-a uns cu untdelemnul Său,

Cu untdelemn de bucurie,

Căci El Îți hărăzește ție,

O altă soartă și Te-a pus

Ca dintre toți, să fii mai sus.

8Smirna, aloia, casia,

Miros plăcut fac a avea

Hainele tale; ai palate

Care-s în fildeș îmbrăcate,

Iar instrumente muzicale

Înveselesc casele tale,

Cu melodia lor ușoară

Cari, de pe-ale lor strune, zboară.

9Printre-ale tale prea iubite,

Sunt fete de-mpărat găsite.

Mireasa ta – a ta aleasă,

Care îți e împărăteasă –

La dreapta-ți stă, împodobită,

Cu aur din Ofir gătită.

10Ascultă fiică și privește

În jurul tău, căci trebuiește

Să uiți de-acum, al tău popor

Și casele părinților!

11Atuncea, împăratul are

Ca frumusețea ta cea mare

Să o poftească. Însă el

Este chiar Domnul tău; astfel,

Tu să te-nchini în fața lui.

12Atuncea, fiica Tirului,

Precum și cele mai bogate

Cari în popor vor fi aflate,

Să cumpere – vor căuta –

Mereu, bunăvoința ta.

13Fata-mpăratului e plină

De strălucire și lumină.

Șade-n palatu-mpărătesc

Iar straiele-i se dovedesc

A fi din aurul curat.

14Ea e adusă la-mpărat,

Purtând veșmintele țesute,

Cari la gherghef au fost făcute.

În a ei urmă, se zăresc

Fetele care-o însoțesc,

Căci fiicele cu care vine,

Aduse trebuie, la tine.

15În casa-mpărătească stau

Și-acolo parte – mereu – au

De-o veselie necurmată

Și-o bucurie minunată.

16Iată că fiii au să-ți vie

Să se așeze la domnie.

În țară, ei au să domnească,

Părinții să-și înlocuiască.

17Numele tău e pomenit,

Din neam în neam, necontenit.

Popoarele – cât au să fie –

Te laudă, în veșnicie.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help