Ezechiel 28 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Spune aceluia pe care,

Tirul, drept voievod, îl are:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Iată că tu te-ai îngâmfat

În inimă și-ai cuvântat

Plin de mândrie, zicând: „Eu,

Pe scaunul lui Dumnezeu,

Ajuns-am să fiu așezat,

Căci Dumnezeu – cu-adevărat –

Sunt eu și sunt stăpânitor,

Aici, în sânul mărilor”,

Măcar că Dumnezeu nu ești,

Ci doar un om tu te vădești

Care doar ifose-ți dădeai

De parcă Dumnezeu erai.

3Iată, chiar decât Daniel,

Mai înțelept ești și astfel,

Nu era taină nepătrunsă,

Care să îți fi fost ascunsă.

4Prin istețime și putere,

Ai înmulțit a ta avere

Și-n visterii ai adunat

Argint și aur, ne-ncetat.

5Cu-nțelepciunea ce-o aveai

Și cu negoțul ce-l făceai,

Averile ți le-ai săltat,

Iar inima ți s-a-ngâmfat.

6De-aceea, Domnul Dumnezeu

A zis: „Pentru că tu, mereu,

Ifose-ți dai și te fălești

De parcă Dumnezeu tu ești,

7Iată, în contra ta apoi,

Niște străini aduce-voi.

Am să aduc, dintre popoare,

Pe cele mai asupritoare

Ca împotrivă să îți stea.

Ele vor scoate sabia

Și împotrivă o vor pune

La marea ta înțelepciune,

Iar frumusețea ta vădită

Are să fie pângărită.

8Vei fi de moarte secerat

Și-n groapă fi-vei aruncat,

Asemenea celor împunși

De lovituri, care, străpunși

Fiind, se prăbușesc și mor

Chiar în mijlocul mărilor.

9În fața ucigașului –

Atuncea – tu o să mai spui:

„Sunt Dumnezeu”, măcar că ești

Un om doar? O să mai vorbești

În felu-acesta, când, la tine,

Cel care te ucide vine?

10Tu vei muri, cum se sfârșesc

Aceia care se vădesc

Că împrejur nu sunt tăiați,

Când pradă morții sunt lăsați.

Tu vei muri asemeni lor,

De mâinile străinilor.”

11Apoi, Cuvântul Domnului

12Îmi zise: „Fiu al omului,

Un cânt de jele, tu rostește

Pentru cel cari, în Tir, domnește.

Să-i spui celui cari, împărat,

Este în Tir încoronat:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Înțelepciune ai vădit

Și ai ajuns desăvârșit.

În frumusețe, nimenea

Nu-ți mai era asemenea.

13Tu, în Eden – atunci – erai,

Iar locul unde te aflai,

Este grădina cea pe care,

Iată că Dumnezeu o are.

Cu pietre scumpe, negreșit,

Acolo fost-ai învelit:

Cu sardonic te-mpodobeai;

Topaz, pe straiul tău aveai,

Cu diamant și hrisolit;

Onixul l-ai mai folosit;

Iaspis, safir, smarald, rubin

Tu ai mai folosit, din plin,

Precum și aurul curat.

În a ta slujbă s-au aflat

Toate timpanele-nsoțite

De flautele pregătite

Încă de când ai fost făcut.

14Un heruvim – la început –

Ocrotitor, te dovedeai

Și-aripi întinse tu aveai.

Pe muntele lui Dumnezeu,

Atuncea te pusesem Eu,

În mijlocul pietrelor care

Se dovedeau scânteietoare.

15Fără prihană-ai fost făcut,

Din ziua-n care te-ai născut,

Până atunci când a venit

O zi în care s-a găsit

Nelegiuirea-n tine-aflată.

16Negoțul tău cel mare – iată –

Care s-a-ntins și a crescut,

De silnicie te-a umplut,

Încât căzut-ai în păcat.

De-aceea, fost-ai aruncat

Din muntele lui Dumnezeu,

De unde te pusesem Eu,

În mijlocul pietrelor care

Luceau cu o putere mare.

17Inima ți s-a îngâmfat

Și-nțelepciunea ți-ai stricat

Din pricină că tu erai

Frumos și strălucire-aveai.

De-aceea, fi-vei azvârlit

Jos – la pământ – și dăruit

Priveliște-mpăraților

Popoarelor neamurilor.

18Prin multele tale păcate,

Prin nedreptățile-arătate

În marea ta negustorie,

Spurcate au ajuns să fie

Locașurile tale sfinte.

De-aceea-ți spun, să iei aminte,

Pentru că din al tău mijloc,

Voi face ca să iasă foc.

El te va mistui – să știi –

Până cenușă ai să fii,

Chiar înaintea tuturor

Celor care te înconjor.

19Popoarele ce te-au știut –

Acelea cari te-au cunoscut –

Înmărmurite au să fie,

Văzând ce ți s-a-ntâmplat ție.

Ești nimicit și niciodat’

Nu vei mai fi tu, ridicat!”

20Apoi, Cuvântul Domnului

21Îmi zise: „Fiu al omului,

Către Sidon, acum, privește

Și împotrivă-i prorocește!

22Spune așa: „Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu

A zis astfel: „Ia seama bine!

Mare necaz am Eu pe tine,

Sidonule! Dar, negreșit,

Eu voi ajunge proslăvit

În al tău mijloc – să se știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie –

Atunci când am să-Mi împlinesc

Cuvintele ce le rostesc

Și-atuncea când sfințenia Mea,

În tine, Mi se va vedea.

23Ciumă trimit asupra lui,

Iar valurile sângelui,

Pe ulițele lui, vor trece.

Oamenii săi au să se-aplece

Sub ascuțișul sabiei

Și între morți vor trece ei,

Căci sabia se va ivi

Asupra lor și-i va lovi

Din toate părțile, să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.

24Când se va face în ăst fel,

El – pentru neamul Israel –

Nu va mai fi ca spinul care

Înțeapă, fără încetare,

Și doar dureri îi aduceau

Cu cei cari împrejur erau.

În acest fel, vor ști că Eu

Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”

25Iată dar ce a glăsuit

Acela care S-a numit

A fi drept Domn și Dumnezeu:

„Atuncea când voi strânge Eu,

Din lume, casa cea pe care

Neamul lui Israel o are,

Voiesc să Îmi arăt în ea –

Popoarelor – sfințenia Mea.

Vor locui în țara dată,

Lui Iacov – robul Meu – odată.

26În liniște-au să locuiască

În țară și au să-și zidească –

Acolo, iarăși – case noi.

Și vii își vor sădi apoi.

Da. Liniște ei vor avea,

Atunci când judecata Mea –

Așa precum a fost rostită –

Are să fie împlinită

Față de cei ce locuiesc

În jur și îi disprețuiesc.

Atuncea, ei vor ști mereu,

Că Eu sunt Domnul Dumnezeu.

Vor ști dar, că sunt Domnul lor,

Iar ei Îmi sunt al Meu popor.”