Apocalipsa 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„O trestie mi s-a adus –

Ca o prăjină – și mi-au spus:

„Te scoală, ia prăjina dată,

Și du-te de măsoară-ndată,

Clădirea Templului pe care,

Al nostru Dumnezeu îl are,

Altarul și norodu-acel,

Care, mereu, se-nchină-n el.

2Dar curtea din afara lui –

Adică cea a Templului –

Să n-o măsori, pentru că, iată,

Aceasta e, la Neamuri, dată,

Și-apoi, trei ani și jumătate,

Rămâne-va sfânta cetate,

Pe mâna Neamurilor care

Au să o calce, în picioare.

3Pe martorii cei doi, ai mei,

Îi pun să prorocească. Ei,

În vremea-n care au să vie,

În lume, au să stea o mie

Și două sute și șaizeci

De zile. Pe-ale ei poteci,

În timpul care le-a fost dat,

În saci doar, se vor fi-mbrăcat.

4Să știi dar, că aceștia doi,

Cei doi măslini sunt, iar apoi,

Tot ei sunt sfeșnicele-acele

Care tot două sunt și ele,

Și stau, mereu, în fața Lui –

A Domnului pământului.

5Dacă încearcă cineva,

Ca să le facă rău, cumva,

Din gură, ei vor scoate foc

Și mistuiți vor fi, pe loc,

Vrăjmașii lor; căci negreșit,

Aceia cari vor fi dorit,

Rău să le facă celor doi,

În ăst fel, vor pieri apoi.

6Să-nchidă cerul, vor putea,

Iar ploaia nu va mai cădea,

În zilele lucrării lor.

Ei au, asupra apelor,

Puteri, putând ca să le facă,

În sânge, ca să se prefacă.

De câte ori au să dorească,

Pământul, pot ca să-l lovească,

Cu orișice nenorocire,

7Iar când a lor mărturisire

Are să fie încheiată,

Fiara, cari e-n Adânc aflată,

Din hăuri, va ieși apoi,

Și va purta, cu ei, război.

În felu-acesta, au să piară,

Căci vor fi biruiți, de fiară.

8Ale lor trupuri, fără viață,

Zăcea-vor, în acea piață,

Ce, în cetate, se găsește –

Cetate cari, duhovnicește,

„Sodoma” și „Egipt” se cheamă –

Unde a fost – de bună seamă –

Însuși al lor Domn, răstignit.

9Ca să îi vadă – negreșit –

Atunci, acolo, au să vie

Oameni din orice seminție,

Din orice neam și-orice popor,

Indiferent de limba lor.

Apoi, trei zile jumătate,

Ei au să steie în cetate,

Ca să privească, în piață,

La trupurile fără viață,

Ne-ngăduind a fi luate,

Pentru a fi înmormântate.

10Locuitorii care sânt

Pe fața-ntregului pământ,

Cuprinși vor fi, de bucurie,

Și-apoi, cu mare veselie,

Daruri, își vor trimite ei,

Căci au murit proroci-acei

Care, mereu, i-au chinuit,

În vremea-n care au trăit.

11Însă când fi-vor încheiate

Cele trei zile jumătate,

Duhul de viață cari, mereu,

Este aflat la Dumnezeu,

Are să intre în cei doi,

Iar ei vor învia apoi.

De jos, se vor fi ridicat,

Iar spaima-i va cuprinde-ndat’

Pe toți cei care i-au văzut

Că morți au fost, la început.

12Apoi, din cer, s-a auzit

Un glas cari astfel a vorbit:

„Suiți-vă aici!” Un nor

I-a ridicat, spre cer, ușor,

Și nimeni nu i-a mai văzut.

13Peste pământ, s-a abătut,

Atuncea, un cutremur mare,

Cari, să dărâme-a fost în stare,

A zecea parte, din cetate.

Dintre ființele aflate

Atunci, acolo, șapte mii

S-au șters, din rândul celor vii.

Oamenii care au scăpat

S-au îngrozit și slavă-au dat,

Acelui care e, mereu,

Al cerurilor Dumnezeu.

14A doua mare încercare

S-a dus, dar în curând, apare

A treia care-o să lovească

Întreaga fire pământească.

15Din trâmbița ce o avea,

Când îngerul al șaptelea

A răsunat, am auzit,

Glasuri, în cer, care-au rostit:

„Împărăția lumii, iată,

Acuma chiar, a fost luată,

Trecând în mâna Domnului,

Precum și a Hristosului

Cari este-al Său. În acest fel,

În veci, va-mpărăți doar El.”

16Bătrâni-aceia care sânt

În fața Tatălui Cel Sfânt,

Pe scaunele de domnie –

Și care, după cum se știe,

Că douăzeci și patru sânt –

S-au închinat pân’ la pământ,

‘Nainte-I stând, lui Dumnezeu,

17Zicând: „Îți mulțumim, mereu,

Atotputernicule mare,

Pentru că Tu – o, Doamne tare –

„Cel care este” Te-ai vădit,

„Cel care-a fost”, necontenit,

Și „Cel ce vine”. Mulțumim,

Căci am văzut și acum știm

Că pe puterea Ta cea mare,

Ai pus, acum, al Tău braț tare

Și-ai început să-mpărățești

Și, peste toate, stăpânești.

18Popoarele s-au mâniat,

Însă atunci, s-a arătat

Mânia Ta; căci a venit

Timpul ce fost-a hărăzit,

Ca să-i aduni, la judecată,

Pe morți, și să dai o răsplată,

Prorocilor Tăi, sfinților

Și-apoi, de-asemeni, tuturor

Care se tem de al Tău Nume –

Fie că-s mici sau mari, în lume.

Apoi, cei care se vădesc

Cum că pământu-l prăpădesc,

De-a Ta mânie, sunt loviți

Și au să fie nimiciți!”

19Pe dată, Templu-acela mare,

Pe care Dumnezeu îl are,

În ceruri, s-a descoperit,

În fața mea, și am zărit

Chivotul legământului,

În încăperea Templului.

Glasuri, apoi, s-au auzit,

Iar tunetele-au bubuit;

Fulgere, cerul, l-au brăzdat,

Pământul s-a cutremurat

Și, din înalturi, s-a pornit

O grindină ce l-a lovit

Fața întregului pământ

Și toate câte, pe el, sânt.”