Luca 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Trimiterea celor doisprezece

1Iisus, la Sine, i-a chemat,

Pe ucenici. Puteri le-a dat,

De-a scoate duhuri necurate

Și boli de a fi vindecate.

Ei, doisprezece inși, erau

Și, pe Iisus, Îl însoțeau.

2Când a sfârșit, Domnul Iisus,

La ucenicii Săi, le-a spus,

Să meargă și, norodului,

Împărăția Domnului,

Mereu, s-o propovăduiască,

În orice loc; să lecuiască,

Pe toți bolnavii, le-a mai dat

În grijă-atunci când au plecat.

3„Să nu luați, traistă, la voi,

Pâine, sau schimb de haine noi.

Nici un toiag să nu luați,

Nici bani, la voi, să nu purtați.

4La casa-n care poposiți,

Rămâneți până părăsiți

Locul acel. Când, undeva,

5Nu vă primește cineva,

Grabnic, de-acolo, să plecați

Și, praful, să îl scuturați,

De pe-ncălțări, ca el să-i fie,

Acelui loc, de mărturie.”

6Din sat, în sat, ei au pornit

Și, Evanghelia, au vestit.

Bolnavii, ce la ei veneau,

La vorba lor, se vindecau.

Irod nu știe ce să creadă despre Iisus

7Irod, multe, a auzit,

Despre ceea ce-a săvârșit

Iisus, însă, era mirat,

Căci uni-au zis că a-nviat

Ioan, din morți; alții ziceau

8Că a venit Ilie, sau

Că vreun proroc care-a trăit

În vremuri vechi, a revenit.

9Irod zicea, în gândul lui:

„Dar eu, Botezătorului,

I-am tăiat capul, deci, Acel,

De care-aud, nu este el!

Dar cine ar putea să fie?

Cine-ar putea să-mi spună, mie?”

Astfel, cădea gândului pradă

Și căuta, mereu, să-L vadă.

Înmulțirea pâinilor

10Apostolii au revenit,

Toți, la Iisus, și-au povestit

Ceea ce li s-a întâmplat,

Pe drum, și cum i-au învățat,

Pe oameni, precum El le-a spus.

Atuncea, i-a luat Iisus,

La Sine și s-au îndreptat

Înspre Betsaida, de îndat’.

11Norodu-a mers, pe urma Lui;

De-mpărăția Domnului,

El a vorbit, tămăduind

Pe-oricine fost-a suferind.

12Cei doisprezece-ntr-un târziu,

I-au spus: „Acest loc e pustiu

Și iată că s-a înserat.

Norodul trebuie lăsat,

Să plece. Lasă-l, nu-l mai ține!

Să meargă-n satele vecine,

Pâine, să-și ia; căci nimeni n-are,

Nici o fărâmă, de mâncare.”

13Iisus le-a zis, atunci: „Nu stați!

Ci, de mâncare, să le dați,

Chiar voi!” Ei ziseră: „Glumești?

Avem cinci pâini doar, și doi pești.

Dar dacă vrei, noi ne vom duce,

Să cumpărăm, și vom aduce

Merinde, pentru toți, să știi.”

14Erau acolo cam cinci mii

De oameni; n-au fost numărați

Femei, copii – numai bărbați.

Iisus răspunse: „Așa deci.

Atunci, în cete de cincizeci,

Le spuneți ca să se grupeze,

Iar apoi, jos, să se așeze.”

15Ei au făcut precum le-a spus.

Pe toți, să șadă jos, i-au pus.

16Iisus luă cele cinci pâini

Și pești-n ale Sale mâini.

Ochii, spre cer, Și-a ridicat,

Hrana, a binecuvântat,

Dând-o discipolilor Lui,

S-o dea, apoi, norodului.

17Toți cei prezenți s-au săturat,

Iar după masă-au ridicat,

Douăsprezece coșuri, rase,

Cu firmiturile rămase.

Mărturisirea lui Petru

18Odată, când Domnul Iisus –

Ca să se roage – era dus

Numai cu ucenicii Lui,

Departe de-a norodului

Învălmășeală, a-ntrebat:

„Să-Mi spuneți, oare, n-ați aflat,

Ce zice lumea, despre Mine?

Știe norodu-acesta, cine

Sunt Eu?” „Precum spune poporul,

19Tu ești Ioan Botezătorul” –

Au răspuns ei atunci – „Ilie,

Cel care-i așteptat să vie,

Spun alții, că ai fi; proroc,

Ești, după mulți, din acest loc.”

20„Voi, însă”, a-ntrebat El, iar,

„Voi cine credeți că sunt, dar?”

Petru a zis: „Așa cred eu:

Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”

21Iisus, discipolilor Lui,

Să nu mai spună, nimănui,

Lucrul acest, le-a poruncit.

22A început și le-a vorbit,

Apoi, de viitorul Lui.

Le-a spus că Fiul omului

Va avea mult de pătimit,

Că El va fi tăgăduit

De cei bătrâni, de cărturari,

Precum și de preoții mari,

Că omorât are să fie,

Dar, în trei zile, va să-nvie.

Cum să urmăm pe Iisus

23Iisus, Marele-nvățător,

Vorbit-a, astfel, tuturor:

„Cel care-i hotărât și vrea

Ca să pășească-n urma Mea,

Se lepede, atunci, de sine,

Să își ia crucea și, pe Mine,

Să Mă urmeze! Pentru că,

24Oricine-i cel ce încearcă

Să-și scape viața, va muri!

Însă, acel ce va pieri,

Din a Mea pricină, acel

O s-o câștige, pentru el!

25Care-i folosul omului –

Chiar dacă lumea este-a lui –

Dacă o să se prăpădească?

La ce o să îi folosească,

Atunci, când viața, nu-și păstrează?

26Acel care se rușinează,

De Mine, de cuvântul Meu,

Asculte dar, ce îi spun Eu:

La fel, și Fiul omului,

Când va veni în slava Lui –

A Tatălui și-a sfinților –

Și El, de acel muritor,

Are ca să se rușineze.

Iată, v-am spus, ce-o să urmeze.

27Adevărat vă spun, căci cei

Ce sunt aici, mulți dintre ei,

Al morții gust, n-au să-l simțească,

Până când nu au să zărească,

A Domnului Împărăție,

Care e gata ca să vie.”

Schimbarea la față

28Cam după opt zile, Iisus –

Spre-a Se ruga – în munți, S-a dus.

Cei trei, care Îl însoțeau,

Petru, Ioan, Iacov erau.

29În vremea-n care S-a rugat,

Înfățișarea-I s-a schimbat,

Iar hainele I s-au albit

Și cu putere-au strălucit.

30Cu El, atunci, și doi bărbați

Se-aflau, pe iarbă așezați.

Ei erau Moise și Ilie,

31Și-I spuseră cum va să fie

Al Său sfârșit, pierzându-Și slava,

Când, la Ierusalim, pleca-va.

32Petru și cei ce-L însoțeau,

Din greu, cu somnul, se luptau.

Însă, atunci, când s-au trezit

Iar ochii li s-au limpezit,

Văzură slava Domnului

Și, pe cei doi, în jurul Lui.

33Ei, chiar atuncea, de Iisus,

Se despărțeau, când Petru-a spus:

„Învățătorule, e bine

Să fim aici. Eu, pentru Tine –

Și pentru Moise și Ilie –

Fac, adăpost ca să vă fie,

Câte-o colibă. Ți-ar plăcea?”

34Când Petru, încă, mai vorbea,

Un nor, din slavă, a venit,

Cu umbra i-a acoperit

Și-un glas s-a auzit, din nor,

Înspăimântând, pe muritor:

35„El Îmi e Fiul Preaiubit!

În El, plăcerea, Mi-am găsit,

Iar voi, de El, să ascultați

Și, întru totul, să-L urmați!”

36Tăcuta-n urmă acel glas,

Iar Domnul, singur, a rămas.

Cei trei discipoli ce-au privit

Scena, nimic n-au povestit,

Despre ciudata întâmplare,

Atunci, și-n ziua următoare.

Vindecarea unui îndrăcit

37Din munte, s-au înapoiat,

A doua zi. I-au așteptat

Norodul, ce voia, nespus,

Ca să Îl vadă pe Iisus.

38Un om, din gloată, necăjit

Și-ndurerat, a îndrăznit

Ca să Îl roage, pe Iisus:

„Învățătorule!” – I-a spus –

„Cu îndurare, rogu-Te,

La al meu fiu, Tu uită-Te,

Pentru că-l am numai pe el.

39Are un duh, iar duhu-acel –

Când îl apucă – îl muncește,

Și-atât de mult îl chinuiește –

Întrecând orișice măsură –

Până când spume, e la gură.

Atât de mult, dracul îl ține.

Încât de-abia își mai revine.

40Pe-ai Tăi discipoli, i-am rugat

Să-l vindece: au încercat,

Însă, oricât de mult au vrut,

Să-i scoată duhul, n-au putut.”

41„O, neam necredincios și rău!

Cât voi mai fi, în sânul tău?

Cât să te sufăr Eu, pe tine?!

Adu-l, pe fiul tău, la Mine!”

42Pe când băiatul își făcea,

Drum, prin mulțime, și venea,

Către Iisus, dracul, furios,

L-a scuturat, l-a trântit jos,

Până aproape-a leșinat.

Atunci, Iisus duhu-a certat:

Să iasă-afar’ i-a poruncit

Și astfel, s-a-nsănătoșit

Copilul, fiind dat, apoi,

La al său tată, înapoi.

Iisus vestește moartea și învierea Sa

43Gloata, cuprinsă de uimire,

Privea a Domnului mărire.

Pe când noroadele, uimite,

Erau, de cele săvârșite,

Sub ale lor priviri, Iisus,

Discipolilor Săi, le-a spus:

44„Uitați-vă cu toți, la Mine,

Și ascultați-Mă dar, bine:

Al omului Fiu, dragilor,

În mâinile oamenilor,

Dat fi-va!” Toți Îl ascultau,

45Dar vorbele-I, nu-I pricepeau,

Fiindu-le acoperit

Al Său cuvânt; n-au îndrăznit,

Nimic a-L întreba, căci teamă,

La toți le-a fost, de bună seamă.

Cine este cel mai mare?

46Apoi, au vrut să afle, care,

Dintre ei, este cel mai mare.

47Gândul, le-a cunoscut Iisus,

Și-un copilaș, El le-a adus:

48„Dacă, acest copil, cumva,

Primit va fi, de cineva,

În casă, în Numele Meu,

Acolo voi intra și Eu;

Astfel, în casa ‘ceea, vine

Cel care M-a trimis pe Mine.

Aflați dar, că acela care

Este mai mic, e cel mai mare.”

49Ioan a zis, către Hristos:

„Noi am văzut, cum draci, a scos,

În al Tău Nume, cineva.

Când am văzut așa ceva –

Și pentru că nu ne-a urmat –

Pe acel om, nu l-am lăsat

Să mai lucreze-n al Tău Nume.”

50Iisus a zis: „În astă lume,

Cel ce nu vi se-mpotrivește,

A fi cu voi, se dovedește.

Un lucru, deci, voiesc să știți:

Pe-acela, să nu-l mai opriți!”

„Foc din cer”

51Când vremea s-a apropiat –

Iisus urmând a fi luat

La ceruri – El a socotit

Că este timpul potrivit,

Ca, spre Ierusalim, să plece,

Să-nfrunte ce se va petrece.

52În fața Sa, soli au plecat,

Care, un loc, au căutat

Să-I afle, pentru găzduit,

Dar, nici un loc, nu au găsit;

Satul Samaritenilor

53Nu L-a primit pe-nvățător,

Când a pornit – așa cum știm –

Să meargă, la Ierusalim.

54Văzând, doi ucenici ai Săi –

Ioan și Iacov – cât de răi

Sunt oamenii acelui loc,

Au zis: „Doamne, nu vrei, ca foc,

Să poruncim să se pogoare,

Din ceruri, și să îi omoare,

Așa cum s-a-ntâmplat să fie

Și-atunci, în vremea lui Ilie?”

55Iisus S-a-ntors și i-a certat:

„Nu știți ce duh va insuflat!

56Nu pierderea sufletului,

Dorește Fiul omului.

El vrea, o cale, să gătească,

Prin care, să îl mântuiască.”

Cum să urmăm pe Iisus

57Un om venit-a, la Iisus,

I s-a-nchinat și-apoi, a spus:

„Doamne, eu intenționez,

Oriunde mergi, să Te urmez!”

58Iisus răspunse: „Vulpile

Au vizuini, păsările

Au cuiburi. Fiul omului,

Însă, nu are-un loc al Lui,

Unde să Își așeze capul.”

59„Urmează-Mă”– i-a spus, la altul.

Omu-i răspunse: „Doamne, eu

Vreau să-l îngrop, pe tatăl meu.”

60„Această grijă, să n-o porți!

Morții îngroape-și ai lor morți!” –

Zise Iisus – „Du-te-ți zic Eu,

Vestește, a Lui Dumnezeu

Împărăție, tuturor!”

61Un altul, către-nvățător,

A spus: „Doamne, la rândul meu,

Doresc să Te urmez și eu,

Dar vreau, întâi, de la ai mei,

Să-mi iau rămas bun.” „Toți acei

62Care, la plugul, privesc ‘napoi –

I-a zis Domnul Iisus, apoi –

„De-a Domnului Împărăție,

Nevrednici sunt, vreau să se știe!”