Iov 27 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cel din urmă răspuns al lui Iov

1La fața lor, Iov a privit

Și-apoi, în pilde, le-a vorbit:

2„Viu este Domnul, Cel ce poate

Să-mi dea – însă nu-mi dă – dreptate.

Viu este Cel Atot Puternic,

Iar mie – un biet rob netrebnic –

Îmi amărește viața. Eu,

3Cât suflul de la Dumnezeu

Îl am în nări, cât mă mai ține

Și sufletul aflat în mine,

4N-am să rostesc vreo nedreptate

Și nici cuvintele aflate

Pe limba și în gura mea,

Neadevăr, nu vor avea.

5Să nu gândiți, cumva, că vreau,

Acum dreptate să vă dau!

Până la ultima suflare,

Am să îi stau în apărare,

Doar nevinovăției. Țin

6Să-mi scot dreptatea și, din plin,

Mereu am să mă străduiesc!

Nici o mustrare nu simțesc –

Din partea inimii venită –

Pentru perioada viețuită.

7Vrăjmaș, pe cel rău, l-am dorit;

Potrivnic, pe nelegiuit!

8Ce poate să nădăjduiască

Cel rău, când Domnu-o să voiască

Să îi scurteze-al vieții fir

Și să-i ia sufletul? Mă mir!

9Ascultă oare Dumnezeu,

Strigătul lui, în ceasul greu,

Când îl încearcă strâmtorarea?

10Care îi este desfătarea?

Oare, îi este Dumnezeu?

Înalță rugăciuni mereu,

Către Acel Atot Puternic?

11Am să vă-nvăț eu, cel nevrednic,

Cum este calea Domnului.

Nimic din planurile Lui,

N-am să v-ascund, chiar de le știți

Și-asemeni mie voi gândiți.

12Deci dacă știți toate aceste,

Atunci de ce vorbiți prostește?

13Iată ce soartă-a hărăzit

El, pentru cel nelegiuit.

14Omul cel rău, atunci când are

Mulți fii, va crede că e tare,

Și nu știe, bietul, că ei

Sunt numai hrană sabiei.

Odraslele lor nu au pâine.

15Cei care astăzi scapă, mâine

De ciumă fi-vor secerați.

La groapă, nu vor fi urmați

De văduve; nimeni nu-i plânge.

16Argint atât de mult de-ar strânge

Câtă țărână se găsește,

Și dacă haine-ngrămădește

În stivă cât va fi să vie

Noroiul toamnei, n-o să-i fie

Lui însuși de folos. El doar

17Le-a adunat pe toate, iar

Cel care e nevinovat

Cu haina lui s-a îmbrăcat

Și-argintul său e folosit

De către cel neprihănit.

18Casa îi e asemănată

Cu cea de molie-nălțată,

Cu o colibă prăpădită,

De un străjer alcătuită.

19Se culcă și este bogat;

Moare și este despuiat.

20Groaza, ca apa mare-l prinde;

Vârtejul nopții îl cuprinde.

21De vântul răsăritului

E smuls din locuința lui.

22Domnul zvârle, din cerul Său,

Săgeți, asupra celui rău.

Acesta-ncearcă să se-ascundă,

Ca vârful lor să nu-l pătrundă.

23Toți oamenii se-nveselesc

Atunci când cei răi părăsesc

Pământul ce l-au locuit,

Când casa lor s-a prăpădit.”