Deuteronomul 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nimicirea canaaniților și a idolilor lor

1„Atuncea când Dumnezeu are

Să te aducă-n țara care

O să ți-o dea în stăpânire

Și-o vei avea de moștenire,

Va izgoni, din fața ta,

Neamuri care, în ea, vor sta:

O să-i gonească pe Hetiți,

Pe Ghirgasiți și pe-Amoriți;

Apoi, tot neamul Canaanit,

Urmat de neamul Ferezit,

De al Heviților popor

Și de al Iebusiților.

Aceste șapte neamuri mari –

Puternice și mult mai tari

Decât ești tu – vor fi gonite,

Din fața ta și nimicite.

2Când Dumnezeul tău va vrea,

În mână ca să ți le dea –

Și le vei bate – tu să știi

Ca fără milă-atunci, să fii.

Să le zdrobești – făr’ ‘osebire –

Pe toate, cu desăvârșire.

Cu cei care în țară sânt,

Să nu închei vreun legământ.

3Să nu te încuscrești cu ele –

Deci cu popoarele acele.

Să nu dai, pentru ai lor fii,

Fiicele tale, de soții,

Iar pentru-ai tăi fii, să nu iei,

Soții, din fete, de la ei,

4Căci i-ar abate, de la Mine,

Pe fiii tăi și îi vor ține,

Aproape, de alți dumnezei,

La care-acuma slujesc ei.

Atunci, a Domnului mânie,

În contra ta are să vie

Și-ntr-o clipită – negreșit –

De El, tu fi-vei nimicit.

5Iată dar, cum să vă purtați

Cu-aceste neamuri: să surpați

Altarele ce le-au zidit;

Sfărmați stâlpii ce i-au cioplit

Pentru-ai lor idoli și tăiați

Pomii cari fost-au închinați

Zeilor lor. Ardeți, în foc,

Chipuri cioplite-n orice loc

În care-aveți să le găsiți.

Pe toate, să le nimiciți!”

Israel este un popor sfânt

6„Voi, pentru Domnul, pe pământ

Alcătuiți un popor sfânt.

Pe-al vostru neam, El l-a ales.

Dintre popoare v-a cules

Și-apoi, deoparte, ați fost puși

Și-n astă țară-ați fost aduși.

7Nu pentru numărul vost’ mare,

V-a ales El, dintre popoare,

Căci între ele, voi – vă zic –

Sunteți poporul cel mai mic.

Domnul, de voi, S-a alipit,

8Numai pentru că v-a iubit

Și-n felu-acesta, El a vrut

Ca jurământul Său, făcut

Părinților – precum se știe –

Acuma, împlinit să fie.

De-aceea, El v-a scos afară,

Din a robiei casă-amară –

Din țara Faraonului –

Doar prin puterea mâinii Lui.

9Să țineți minte, tot mereu,

Că numai El e Dumnezeu.

El, Domnul, este credincios

Și se va ține, ne-ndoios,

De tot ce-a spus prin legământ.

Nu-Și va călca al Său cuvânt,

Căci îndurare dovedește,

Față de cel ce Îl iubește,

Cari ne-ncetat a împlinit

Ceea ce El a poruncit.

Domnul se-ndură de-al său ram,

Până în al mielea neam.

10El răsplătește, negreșit,

Și celor cari nu L-au iubit.

Cei ce-L urăsc n-au păsuire,

Ci sunt pândiți de nimicire.

11De-aceea, să păzești mereu,

Legi și porunci, pe care eu

Ți le dau azi. Ce-am rânduit,

Mereu, să fie împlinit.”

Noi îndemnuri

12„Dacă asculți aste porunci

Și le-mplinești, Domnul, atunci,

Are să-Și țină legământul

Și Își va împlini cuvântul

Pe cari l-a spus părinților,

Vorbind despre al tău popor.

V-a arăta, fără-ncetare –

Față de tine – îndurare,

Așa precum El a jurat

Că îți va face, când a stat

Cu-ai tăi părinți, de le-a vorbit.

13De Domnul, tu vei fi iubit

Și fi-vei binecuvântat,

Sporind în număr, ne-ncetat.

Atuncea, Domnul Dumnezeu

Va binecuvânta, mereu,

Rodul – din trupul tău ieșit –

Precum și ceea ce-a rodit

Pământul tău: grâul câmpiei

Și untdelemnul, mustul viei,

Rodul cirezilor de vite –

Care pe câmp sunt risipite

În număr mare – iar apoi,

Și rodul turmelor de oi.

Acestea se vor fi-ntâmplat

În țara care a jurat

Domnul, părinților, s-o dea,

Urmașilor ce-i vei avea.

14Tu fi-vei binecuvântat,

Mai mult ca toți, neîncetat.

Nici un bărbat nu vei avea,

Sterp, printre-ai tăi; de-asemenea,

Nici femei sterpe nu-au să fie;

Nici vitele de pe câmpie,

Nici oile ce-s ale tele –

Sterpe – nicicând, nu vor fi ele.

15De boli nu ai să fii lovit;

De-asemeni, fi-vei ocolit

De molime, căci Domnul tău

Nu-ngăduie ca peste-al Său

Popor, să se abată ele,

Ci El – cu molimile-acele –

Pe cei ce au să te urască,

Are de gând să îi lovească.

16Popoarele ce le găsești,

În țară, să le nimicești,

Căci Dumnezeul tău va vrea,

În mână ca să ți le dea.

Să nu arunci nici o privire –

De milă, de compătimire –

Spre ele. Să le nimicești!

La zeii lor, să nu slujești!

Aste popoare, să știi bine

Că sunt o cursă, pentru tine.

17Poate că-n inimă vei spune:

„Cum pot eu oare, a mă pune

Cu neamurile-acestea cari,

Pe lângă mine, sunt mai mari?

Cum pot eu, să le izgonesc,

Din țara pe care-o primesc?”

18Mulțimea lor nu te-nspăimânte;

Ci tu să îți aduci aminte,

De tot ceea ce le-a făcut –

Lucruri pe care le-ai văzut –

Domnul atunci, Egiptului,

Precum și Faraonului.

19Adu-ți aminte, ne-ncetat,

De tot ceea ce s-a-ntâmplat,

De-ale Egiptului cărări,

De-acele multe încercări,

De semne mari și minunate

Ce ție ți-au fost arătate.

Să-ți amintești, fără-ncetare,

De mâna Domnului, cea tare,

De brațul Său, mereu întins,

Cu cari, de mână, El te-a prins

Și din robia cea amară,

Pe tine-apoi, te-a scos afară.

Deci tu să nu ai nici o teamă,

Căci Dumnezeu, de bună seamă,

Va face, oricărui popor,

La fel ca Egiptenilor.

20Domnul – ca tu să-i izgonești –

Trimite chiar viespi bondărești

În contra lor, să îi lovească

Și pe deplin să-i nimicească,

Din fața ta și nu au unde –

De tine – a se mai ascunde.

21Să nu fii dar, înspăimântat,

Că Domnul Cel Înfricoșat –

Cel cari îți este Dumnezeu –

Cu tine, o să stea, mereu.

22Când tu, în țară, vei veni –

Încet, încet – va izgoni,

Domnul, pe neamurile care

Vor fi într-ale ei hotare.

Nu le vei nimici deodată,

Ca nu cumva, suflarea toată,

A fiarelor de pe câmpie,

Să se-nmulțească și să vie

În contra ta, făcându-ți rău.

23Dar Domnul Dumnezeul tău,

În mână o să ți le dea,

Iar tu, pe fugă, vei putea

Ca să le pui, pe nesimțite,

Până când fi-vor nimicite.

24De-asemeni, ai lor împărați,

Ție – în mâini – îți vor fi dați

Și șters va fi numele lor,

De pe pământ. Nici un popor,

Dintre acestea, nu va sta,

Vreodată, împotriva ta.

25Chipuri cioplite-n orice loc,

Dacă găsești, arde-le-n foc.

La aurul și-argintul care,

Un chip cioplit, pe el le are,

Tu nu trebuie să poftești

Ca nu cumva să te trezești

Că sunt o cursă, pentru tine.

Acestea sunt – ia seama bine –

O urâciune-n fața Lui,

Adică-n fața Domnului.

26Să nu cumva să te apuci

Și-n a ta casă să aduci

Apoi, un lucru urâcios,

Pentru că fi-vei – ne-ndoios –

Cu el odată, nimicit.

Tu trebuie să fii scârbit

De-așa ceva; să te-ngrozești

De ele și să te păzești,

Căci lucrurile arătate

Ajuns-au a fi blestemate.”