Hagai 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Slava celui de al doilea Templu

1Când douăzeci și una zile,

Din ale luni-a șaptea file

Trecut-au, iarăși a vorbit

Cuvântul Domnului, venit

Din slăvile cele de sus,

Și lui Hagai astfel i-a spus:

2„Du-te pân’ la Zorobabel –

Cari fiu îi e lui Șaltiel

Și este pus drept dregător

Peste-al Iudeilor popor –

Și-apoi la Iosua cel care

Pe Ioțadac, părinte-l are,

Cari mare preot se vădește.

Du-te la ei și le vorbește:

3„Cine mai este la voi, oare,

Să fi văzut slava cu care,

Întâia Casă înălțată

Fusese-atunci încununată?

Acuma, cum este ea, oare?

În ochii voștri, cum apare?

Nu cumva, aș putea să zic

Că-n ochii voștri-i un nimic?

4Fii tare dar, Zorobabel!” –

Domnul a zis. „Și tu – la fel –

Tu Iosua, acela care

Ești fiul preotului mare,

Cari Ioțadac este chemat!

Te întărește, de îndat’,

Și tu, poporule! Porniți

Lucrul și Casa o zidiți,

Pentru că Eu voi fi cu voi

Și-am să vă însoțesc apoi!” –

A zis, spre știrea tuturor,

Cel care-i Domn al oștilor.

5„Eu voi rămâne credincios

Întotdeauna – ne-ndoios –

Față de legământul Meu,

Pe cari cu voi l-am făcut Eu,

Când de la Egipteni din țară,

Cu al meu braț v-am scos afară!

În al vost’ mijloc, tot mereu –

Iată – se află Duhul Meu!

De-aceea zic: În orice vreme,

Voi nu aveți de ce vă teme!”

6Așa a zis Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are:

„Încă puțină vreme – iată –

Și-am să mai mișc încă o dată,

Uscat și mare și pământ

Și cerurile câte sânt.

7Voi clătina neamurile.

Am să le iau comorile

Care în urmă vor umplea,

De slavă, toată Casa Mea” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei oștirea-L are.

8„Argintul tot este al Meu!

Al Meu e aurul, mereu!” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei oștirea-l are.

9„Decât e slava adunată

De Casa cea de prima dată,

Mai mare o să se vădească

Slava ce o s-o dobândească

Casa la care voi lucrați,

Pe care-acum o înălțați!

Aici, dau pace tuturor” –

A zis Domnul oștirilor.

Binecuvântarea făgăduită

10Când douăzeci și patru zile

S-au scurs din ale vremii file,

Din luna care se vădea

A noua-n an că apărea –

La doi ani de când la domnie

Dariu ajunse ca să fie –

Cuvântul Domnului S-a dus

Și prin Hagai astfel a spus:

11„Așa vorbește-Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are:

„Du-te dar, până la preoți

Și-n urmă să-i întrebi pe toți

Asupra Legii. Fiecare

Să îți răspundă la-ntrebare:

12„Dacă în poala hainei sale,

Găsit-a cineva, cu cale,

A pune-o parte anumită

Din carnea ce a fost sfințită,

Și dacă întâmpla-se-va

Ca al său strai, apoi, cumva –

Întâmplător sau înadins –

De-o pâine se va fi atins,

De untdelemn, vin, ori mâncare,

Sau de bucate fierte, oare,

Aceste lucruri amintite,

Nu au să fie-apoi sfințite?”

Hagai atuncea a făcut

Așa precum i s-a cerut.

Pe preoți, ei i-a întrebat,

Iar ei, „Nu!”, ziseră de-ndat’.

13Hagai le-a pus altă-ntrebare:

„Dacă apoi, din întâmplare,

Are să vină cineva

Și se atinge de ceva,

Din ceea ce-am enumerat –

Omul acel fiind spurcat,

Căci de un mort s-a atins el –

Lucrul atins, va fi la fel?

Ceea ce a atins el are,

Spurcat, în urmă, a fi oare?”

Preoții au răspuns, de-ndat’:

„Ce a atins, va fi spurcat.”

14Hagai a zis, preoților:

„La fel este acest popor –

Și acest neam de-asemenea –

Acuma, înaintea Mea” –

A cuvântat Domnul Cel Sfânt.

„Spurcate mâinile le sânt,

Iar ceea ce ei Mi-au jertfit

Spurcat se-arată, negreșit!

15Priviți atent și căutați

Ca bine seamă să luați,

La tot ceea ce s-a-ntâmplat

Până acum, când s-a-nălțat

Piatra în zidul Templului

Cari se vădește-al Domnului!

16La o grămadă, ei știau

Că douăzeci măsuri aveau;

Dar când au fost la numărat

Zece grămezi doar s-au aflat.

La teasc, apoi, când se duceau

Și cincizeci de măsuri puneau,

Cu toți văzut-au – la sfârșit –

Cum că în teasc nu s-au găsit

Măsurile cele cincizeci

Care s-au pus, ci douăzeci.

17Cu grindină, am aruncat

În grâul ce l-ați semănat;

Și cu rugină l-am lovit

Și cu tăciune, negreșit.

Cu toate-acestea însă, voi

Nu v-ați întors la Mine-apoi.

18Atenți dar, voi să vă uitați

Și bine seamă să luați

La ceea ce s-a petrecut

De când lucrarea a-nceput –

De când a fost întemeiat

Templul – până s-a arătat

Luna aceasta, luna care

A noua e la numărare

Și douăzeci și patru zile

Trecut-au din ale ei file.

Uitați-vă de la-nceput

Și pân’ acum, ce s-a făcut.

19Spuneți-Mi dar, mai era oare –

Cumva – sămânță în grânare?

Din rodul viei, negreșit,

Nimic nu ați mai dobândit.

N-a mai legat rod nici smochinul,

Nici rodiu-apoi, și nici măslinul.

De-acuma, parte veți avea

De binecuvântarea Mea.”

Nimicirea vrăjmașilor și înălțarea lui Zorobabel

20Trecut-au din a lunii file

Doar douăzeci și patru zile,

Când la Hagai, iarăși S-a dus

Cuvântul Domnului și-a spus:

21„Te du pân’ la Zorobabel –

La dregător – și zi-i astfel:

„Voi clătina acest pământ

Și cerurile câte sânt,

22Iar scaunele de domnie

Înlăturate au să fie.

Îi nimicesc pe cei aflați,

Peste popoare, împărați.

Răstorn carele de război

Cu cei ce urcă-n ele-apoi.

Caii și călăreții lor,

Pe fețele câmpiilor,

Am să-i trântesc. Ei vor cădea

Și-i va ucide sabia,

Căci se vor bate între ei,

Pierind toți călăreți-acei.

23Atuncea tu, Zorobabel –

Cari fiu îi ești lui Șaltiel

Și rob al Meu – vei fi luat,

Pentru că te voi fi păstrat

Ca pe-o pecete, căci ales

Ai fost, de Mine. Te-am cules

Eu, cari sunt Domn al tuturor” –

A zis Domnul oștirilor.