1În anul următor, apoi –
Pe vremea când, pentru război,
Toți împărații își strângeau
Oștirea și se pregăteau –
Ioab, cu toată oastea lui,
Din țara Israelului,
A fost trimis să cucerească
Și-n urmă-apoi să pustiască
Întreg ținutul cel pe care
Poporul lui Amon îl are.
El, de la David, a primit
Poruncă de-a fi-ncercuit
Cetatea Raba. Imediat,
Ioab, la luptă, a plecat,
În timp ce David a rămas
Singur acasă-n acel ceas.
El, la Ierusalim, ședea
Și de acolo cârmuia.
2Era-ntr-o zi, mai către seară,
Când David a ieșit afară,
Ca să se plimbe. El avea
Un obicei, căci se suia
Pe-acoperișul casei sale,
Ca să se plimbe-apoi, agale.
Astfel, pe casă, s-a suit
Și de acolo a zărit
Cum o femeie se-mbăia.
La chip, aceasta se vădea
Foarte frumoasă ca să fie.
3David – atunci – a vrut să știe,
Cine e ea, și-a întrebat,
Pe slugi, iar ele-au cuvântat:
„Este Bat-Șeba, acea care
Pe Eliam, părinte-l are.
Femeia, după cum se știe,
E a lui Urie soție,
Iar soțul ei este Hetit.”
4David, apoi, a poruncit
Slujbașilor, ca să se ducă,
Degrabă, și să o aducă
La el. Ea a venit, îndat’,
Și-apoi, cu David, s-a culcat.
Când timpul ce e hărăzit,
De curățire, s-a-mplinit,
Femeia a putut să iasă
De la-mpărat, și-a mers acasă.
5Ea a rămas însărcinată
Și, vorbă, i-a trimis, îndată,
Lui David și l-a înștiințat,
Despre-acest fapt. Când a aflat
6David, aceasta, i-a trimis
Poruncă, lui Ioab, și-a zis:
„Hetitul Urie-i la tine.
Grabnic, să îl trimiți la mine!”
Ioab, îndată, a făcut,
Așa precum i s-a cerut.
7La David, Urie s-a dus
Și vești, atuncea, i-a adus,
Despre Ioab și oastea lui
Și despre-ale războiului.
8David a cuvântat apoi:
„De mult timp, dus ești, la război.
Spală-ți picioarele acum
Și pregătește-te de drum,
Căci împăratul tău te lasă,
Să te întorci la a ta casă.”
Urie-atuncea a plecat,
De la-mpărat, fiind urmat,
De-un mare dar, din partea lui.
9Porunca împăratului,
N-a împlinit-o: nu s-a dus
Acasă – precum i s-a spus –
Ci el, la porți, a poposit,
Unde, în urmă, a dormit,
Cu oameni-mpăratului,
Care ședeau la poarta lui.
10Îndată, slujitori s-au dus,
La David și astfel, i-au spus:
„Urie nu te-a ascultat,
Căci, către casă, n-a plecat.”
David, când l-a chemat, la el,
Pe Urie, i-a zis, astfel:
„Nu vii tu, oare, de pe drum?
De ce nu te-ai întors acum,
La casa ta, să-ți întâlnești
Nevasta și să te-odihnești?”
11Urie zise: „Nu puteam,
Să merg acasă, când știam
Cum că chivotul Domnului
Și oastea Israelului,
Cu cea din Iuda-n corturi șade.
Nu pot să fac, ce nu se cade.
Când domnul meu Ioab – și-ai lui –
Stau peste fața câmpului,
Cum te gândești că aș putea,
Să intru eu, în casa mea?
Află-mpărate că nu vreau
Nici să mănânc și nici să beau!
De-asemenea, nu voi putea
Să intru la nevasta mea,
Căci știu că toți ai mei fârtați,
Pe câmp, în corturi, sunt aflați.
Viu este împăratul meu
Și al tău suflet, însă eu –
Lucrul acesta – n-am de gând
Ca să-l înfăptuiesc, nicicând!”
12David răspunse: „Iată, ai
Îngăduință ca să stai
Și azi, aicea, însă vreau
Ca mâine, drumul să îți dau.”
Urie-n urmă a plecat
Și la Ierusalim a stat
În ziua ‘ceea – negreșit –
Și-adoua zi. A fost poftit
13La masa împăratului,
Alături de slujbașii lui.
David – atunci – l-a ospătat
Și-n urmă-apoi l-a îmbătat.
Când înserarea a venit,
Urie-afară a ieșit,
Însă acasă n-a plecat,
Ci cu slujbașii s-a culcat.
14David – către Ioab – a scris
O carete-apoi, și l-a trimis
Pe Urie, ca să i-o dea.
15Iată ce-a scris David, în ea:
„În prima luptă ce-o purtați,
Pe Urie să-l așezați
În locul care o să fie,
Cel mai greu loc, din bătălie,
Și să vă trageți înapoi,
Ca astfel el să moară-apoi.”
16Ioab, cu oștile lui toate,
Împresurase o cetate.
Pe Urie l-a așezat
În locul cel mai greu aflat,
Unde oșteni viteji luptau,
Care, cetatea, apărau.
17Oastea aflată în cetate
A năvălit, pe ne-așteptate,
Peste Ioab și oastea lui.
Din numărul poporului,
Mulți au căzut, în acest fel,
Iar Urie-a murit și el.
18Ioab, un sol, a repezit,
La David, și i-a povestit
Tot ceea ce s-a întâmplat.
19Când solu-acela a plecat,
Ioab îi zise: „Ia aminte,
Să știi dar, ce fel de cuvinte
Trebuiesc spuse la-mpărat!
Dacă, cumva, vei fi-nteebat:
20„De ce-ați pornit către cetate,
Când ați știut că nu se poate
S-o cuceriți? Nu ați văzut,
Arcașii care au șezut,
Pe ziduri? Nu știți cine, oare,
21A reușit să îl omoare,
Pe-Abimelec, cel cari, drept tată,
Pe Ierbeșet, îl are? Iată
Că o femeie s-a urcat,
Pe ziduri, și a aruncat
O piatră mare, peste el
Și la Tebeț, pieri astfel!”,
Tu spune-i: „Robul tău Hetit,
Zis Urie, a mai pierit
În bătălia ce s-a dat.”
22În grabă, solul a plecat
Și-n urmă, el a împlinit
Ceea ce i s-a poruncit.
23El zise, către împărat:
„Oameni-acei s-au arătat
Mult mai puternici, decât noi.
Cu mare greu, i-am dat ‘napoi,
Căci ei, în câmp, ne-au atacat.
De ziduri, ne-am apropiat,
24Însă arcașii ne-au lovit
Și mulți de-ai noștri au pierit.
Printre cei care au căzut,
Pe Urie, noi l-am văzut.”
25David îi zise, solului:
„Mergi la Ioab și-astfel să-i spui:
„Să nu te necăjești, cumva,
Că s-a-ntâmplat așa ceva!
Iată că sabia-l doboară
Acum pe unu, și-l omoară
Pe altu-apoi. Te întărește,
Ia-ți oamenii și te pornește,
Din nou, la luptă, căci vei bate –
Cu oastea ta – acea cetate!
Tu, solule, să îl veghezi,
Mereu, și să-l îmbărbătezi!”
26Soața lui Urie-a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat.
Pe-al său bărbat, ea l-a jelit,
27Iar după ce s-a împlinit
Timpul ce fost-a pentru jale,
David găsi, apoi, cu cale,
Ca să o cheme la palat.
În casa lui, s-a așezat
Femeia, și i-a fost soție.
Apoi – așa precum se știe –
Un fiu, lui David, i-a născut.
Ceea ce David a făcut
Cu Urie și soața lui,
N-a fost pe placul Domnului.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
