1 Corinteni 12 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Darurile duhovnicești

1„De daruri, care sunt cerești –

Adică sunt duhovnicești –

Doresc ca să aveți știință,

Să nu fiți în necunoștință.

2Atuncea când, păgâni, erați,

Numai la idoli vă duceați,

Precum erați obișnuiți

Și cum ați fost călăuziți.

3De-aceea, am să spun, mereu:

Prin Duhul de la Dumnezeu –

Atunci când întâmpla-se-va

Ca să vorbească cineva –

Nicicând, nu va putea fi spus,

Că „Anatema e Iisus!”

A spune, iar, nu va putea

„Iisus e Domnul”, nimenea,

De pe acest întreg pământ,

Decât numai, prin Duhul Sfânt.

4Sunt multe darurile-aceste,

Însă, un singur Duh, doar, este.

5Sunt multe slujbe – precum știți –

Însă, un singur Domn, găsiți.

6Lucruri sunt multe, tot mereu,

Dar este-un singur Dumnezeu,

Cari face totu-n toți apoi,

7Și, fiecare dintre noi,

Capătă-n Duh, o arătare

Din cari, folos, un altul are.

8De pildă, despre-nțelepciune –

Prin Duh – îi este dat a spune,

Un anumit lucru, cuiva;

Altul primește altceva:

Va căpăta, poate, putință

De a vorbi de cunoștință.

Dar orice lucru, să știți bine,

Că din același Duh, ne vine.

9Tot prin același Duh, apoi,

Credință, au unii din voi,

Sau darul vindecărilor.

10Minuni, fac alții, fraților,

În timp ce unii prorocesc

Sau, duhuri, ei deosebesc.

Alții, în limbi, pot să vorbească,

Iar unii știu să tălmăcească.

11Dar toate-acestea, date, sânt,

Numai de către-Acel Duh Sfânt,

Care, în parte, dăruiește,

La fiecare, cum voiește.”

Mădularele trupului

12„Este un singur trup, în care,

Se află multe mădulare,

Căci mădularele acele,

Numai un trup, formează ele.

Deci, fraților, neîndoios,

La fel este și cu Hristos.

13După cum știți, dragii mei frați,

De-un Duh, am fost noi, botezați,

Chemați fiind ca să venim

Și-un singur trup s-alcătuim –

Fie Iudei sau Greci, cu stare

De robi sau slobozi. Fiecare,

Dintre acei care-s chemați,

De-un singur Duh, sunt, adăpați.

14Deci, trupul nu e, așadar,

Numai un singur mădular;

Ci mădulare sunt mai multe,

Și știu, de-un singur Duh, s-asculte.

15Dacă piciorul zice: „Eu,

Nu-s mână, deci nu-i trupul meu”,

Aceasta va-nsemna că el

Nu este din trupul acel?

16Dacă urechea ar putea

Să spună, de asemenea:

„Pentru că ochi nu sunt, nici eu

Nu sunt, acum, în trupul meu”,

Prin acest fapt, se dovedește

Că nu, în trup, ea se găsește?

17Dar vreau să vă întreb, pe voi:

Dacă întregul trup apoi,

Ar fi doar ochi – loc – unde oare,

Atunci, auzul își mai are?

Când tot, auz doar, se vădește,

Mirosul unde se găsește?

18Acuma, Tatăl Cel de Sus,

Pe mădulare-n trup le-a pus,

Așa precum El a găsit

Că este cel mai potrivit.

19Dacă e doar un mădular,

Unde-i, atuncea, trupul dar?

20Deci, e un singur trup, în care,

Se află multe mădulare.

21Ochiul nu poate să îi spună

Mâinii, apoi: „Tu nu ești bună,

Și n-am, de tine, trebuință”.

Nici capul nu are putință,

Către picioare-a zice-apoi:

„Nu am nevoie eu, de voi”.

22Ba chiar acele mădulare

Cari, fără-nsemnătate mare

Și slabe, par, la început,

Sunt, pentru trup – cum s-a văzut –

Deci pentru-ntreaga sa ființă,

De cea mai mare trebuință.

23Apoi, din trup, părțile care

Nu par a fi la cinste mare,

Când le-mbrăcăm, ne străduim,

Mereu, să le împodobim.

Deci, ele au să reușească,

În acest fel, să dobândească

Mai multă frumusețe-apoi.

24Cele frumoase – știți și voi –

Nu trebuie împodobite,

Pentru că nu sunt nevoite.

Când Dumnezeu a întocmit,

Trupul, cu cale, a găsit

Ca să îi dea la fiecare,

Dintre acele mădulare,

Care par slabe – după noi –

Cu mult mai multă cinste-apoi.

25Prin ce-a lucrat, ne dă de știre,

Că nu-i nici o deosebire

Făcută-n trup, ci, fiecare,

Din ale sale mădulare,

Unul de altul se-ngrijesc

Și, deopotrivă, își slujesc.

26Când suferă un mădular,

Vor suferi cu toate dar.

Când prețuit are să fie

Un mădular, de bucurie,

Pline vor fi toate astfel,

Fiind alăturea de el.

27Voi sunteți trupul lui Hristos

Și fiecare – ne-ndoios –

Sunteți, în parte, mădulare,

Pe cari Hristos, în trup, le are.

28Iar în Biserică, mereu

E rânduit, de Dumnezeu,

Întâi apostoli ca să fie,

Apoi prorocii ca să vie,

Și-n rândul trei învățători;

Apoi, sunt tămăduitori,

Precum și cei ce fac minuni,

Cei ce, cârmuitori, sunt buni,

Cei ce au dar de ajutor,

Sau au darul vorbirilor

În diferite limbi. Apoi,

29Voiesc să vă întreb, pe voi:

Toți, ca apostoli, au venit?

Sau toți, proroci, s-au dovedit?

Toți sunt, cumva, învățători,

Ori, de minuni, sunt făcători?

30Sau, oare, toți tămăduiesc?

În limbi, oare, cu toți vorbesc?

Ori tălmăciri, pot toți a spune?

31Cătați deci, darurile bune,

Și-am să v-arăt – stând împreună –

O cale ce-i nespus de bună.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help