Apocalipsa 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„În urmă, pe nisipul mării,

Ședeam, privind în largul zării.

Deodat’, din mare, am văzut,

O fiară, cum a apărut,

Cari, șapte capete, avea.

A mai avut, de-asemenea,

Și zece coarne așezate,

Pe capete; încununate,

Fuseseră coarnele-acele;

Zece cununi aveau pe ele,

Iar după cum am observat,

Erau cununi de împărat.

Nume de hulă a avut,

Pe capete. Cum am văzut –

2Fiara – un leopard părea.

Labele care le avea,

De urs a fi, mi s-au părut;

Iar gura – cum am priceput –

Părea asemeni leului.

Balaurul, puterea lui

Și al său scaun de domnie,

A hotărât ca să îi fie

Lăsate fiarei, de îndată.

Fiarei, apoi, i-a mai fost dată

O stăpânire foarte mare.

3Unul din capetele care

Le avea ea, părea rănit,

Gata de moarte-a fi lovit.

Dar rana i s-a vindecat

Și-ntreg pământul s-a mirat.

4Când aste lucruri le-au văzut,

Oameni-ndat’ au început,

Balaurului, să se-nchine,

Pentru că ei văzut-au bine

Că fiarei, el, puteri, i-a dat.

Fiarei, apoi, s-au închinat

Și-au zis așa: „Cine-i sub soare,

La fel precum e fiara, oare?

Cine-mpotriva ei, va sta,

Putând, cu ea, a se lupta?”

5Fiara, o gură, a primit,

Cu care mari hule-a rostit.

A mai primit putere mare,

Spre a lucra cu-nverșunare,

Căci patruzeci și două sânt

Lunile sale, pe pământ,

Ca slujba să și-o împlinească.

6Ea a-nceput ca să rostească

Vorbe de hulă, tot mereu,

Trimise către Dumnezeu,

Hulind Numele Domnului,

Hulind întregul cort al Lui

Și-apoi, pe cei ce se găsesc,

Cu El, și-n ceruri, locuiesc.

7Fiara – așa cum am văzut –

Război, cu sfinții, a făcut,

Și a ajuns ca, la sfârșit,

Pe-aceștia să-i fi biruit.

În felu-acesta, stăpânire

A pus, peste întreaga fire,

Pe orice neam, pe-orice popor,

Indiferent de limba lor,

Indiferent de seminție.

8Când au văzut a ei urgie,

Locuitorii care sânt

Pe fața-ntregului pământ,

Îndată i s-au închinat.

În al lor număr au intrat

Numai acei oameni anume,

Cari nu-și aveau scris al lor nume,

În cartea vieții – carte care,

În stăpânirea Lui o are

De când pământul s-a-ntrupat,

Mielul, cari fost-a junghiat.

9Cei cari, auz, au dobândit,

Să înțeleagă, ce-am vorbit!

10Cel care-i duce în robie

Pe alții, trebuie să știe,

Că are a păți la fel –

Adică rob va fi și el.

Cel cari, cu sabia, omoară,

De sabie are să moară.

Aici este răbdarea care

Poporul sfinților o are,

Și-aici este credința lor –

Credința dată sfinților.

11Apoi, când iarăși am privit,

O altă fiară am zărit,

Că, din pământ, a apărut

Și două coarne a avut,

Pe al ei cap. Coarnele-acele,

De miel păreau să fi fost ele.

Însă atunci când a vorbit –

Balaur – ea s-a dovedit.

12În tot ceea ce făptuia,

Puterea fiarei se vădea,

Cari fost-a înaintea ei.

Ea a făcut ca toți acei

Cari, pe pământ, au locuit,

Să se închine, negreșit,

Fiarei dintâi, care avea

O rană mare, ce părea

Că moartea-i va aduce-ndată,

Rană ce fost-a vindecată.

13Mari semne, fiara săvârșea,

Până acolo că putea

Să facă să coboare foc,

În fața tuturor, pe loc.

14Oamenii, semnele-i, vedeau

Și astfel, amăgiți erau

De toate câte le-au văzut,

Că-n a lor față, le-a făcut.

Ea, oamenilor, le-a vorbit

Și le-a cerut ca, negreșit,

Fiarei aceea ce avea

O rană mare, ce părea

Că moartea-i va aduce-ndată –

Rană ce fost-a vindecată –

Să-i facă o icoană mare,

15Căreia să îi dea suflare

Și să o facă să vorbească,

Căci trebuia să reușească

Să îi omoare, negreșit,

Pe cei ce s-ar fi-mpotrivit,

Iar să se-nchine, n-ar fi vrut,

Icoanei, care s-a făcut.

16Ea a-ncercat să îi silească –

Pe toți apoi – ca să primească

Un semn ce fost-a așezat

Pe frunte, sau era purtat

Pe mâna dreaptă. Negreșit,

Semnul acela l-au primit

Toți oamenii: și mici și mari,

Bogați, săraci, robi, sau cei cari,

Drept oameni liberi se găseau.

17Aceia care nu aveau

Semnul, pe mâini sau frunți făcut,

Să vândă, nu au mai putut

Și-asemeni, nici de cumpărat

Ceva, n-au mai putut, vreodat’.

Semnul acela cuprindea

Numele fiarei, sau avea

Numărul numelui pe care,

Numai această fiară-l are.

18Atenți să fiți, căci aici – iată –

Înțelepciunea e aflată.

Cel care este priceput,

Să-ncerce – numărul avut,

De fiară – să îl socotească.

Atunci când are să-l găsească,

Va ști că numărul acel,

Număr de om se-arată el.

Iar numărul ce îl purtase,

E șase sute șaizeci’șase.”