1Iosif – așa cum s-a văzut –
A fost, la Egipteni, vândut.
L-a cumpărat un dregător,
Cari era șeful străjilor;
El, Potifar a fost chemat.
Iar Iosif fost-a cumpărat
De la Ismaeliți-acei
Care făceau negoț cu ei.
2Pe Iosif, Domnul l-a-nsoțit
Și-n toate el a propășit,
Iar casa Egipteanului,
A fost, atunci, și casa lui.
3Stăpânul său a observat
Că Dumnezeu e aplecat
Asupra lui și că făcea
Să-i iasă bine ce-ncepea.
4Iosif s-a bucurat de mare –
La Potifar – trecere, care,
În a lui slujbă, l-a luat.
Mai mare-apoi, l-a așezat
Pe-al său avut, iar casa lui,
A-ncredințat-o robului.
5Domnul a binecuvântat
Casa lui Potifar. I-a dat
Belșug de binecuvântări –
Peste întregile-i averi –
Din pricina robului lui,
Plăcut în fața Domnului.
6Stăpânu-atuncea, i-a lăsat –
Lui Iosif – tot ce-a câștigat,
Ca el, de toate, să-ngrijească,
Precum va ști și-o să voiască.
Acum, o grijă mai avea:
Doar să mănânce și să bea.
Iosif era frumos la stat,
Plăcut la chip și la purtat.
Fecioria lui Iosif7După o vreme, s-a-ntâmplat
Cum că stăpâna l-a luat
La ochi, și l-a chemat la sine,
8Spunându-i: „Culcă-te cu mine!”
El a respins-o, cu putere:
„Nu pot! Stăpânul meu nu-mi cere
Vreo socoteală. Tot ce are –
Întreaga-i avuție mare –
În mâna mea, el a lăsat-o,
Căci mie mi-a încredințat-o.
9În casa lui – tu știi prea bine –
El nu-i mai mare, decât mine.
De la nimic nu sunt oprit,
Căci a găsit că-i potrivit,
Să aibă-ncredere în mine.
Nimic – afară doar de tine –
Stăpânul, nu mi-a interzis.
În acest caz, nu mi-e permis
Să-i fac un rău, atât de mare,
Stăpânului. Nu sunt în stare!
Cum aș putea ca să gândesc
Astfel, și să păcătuiesc
Și față de stăpânul meu
Și-apoi, față de Dumnezeu?!”
10Deși ea, zilnic, îi vorbea,
El tot nu s-a culcat cu ea.
11Odată, Iosif a intrat,
În casă și s-a apucat
Să-și facă lucrul ce-l avea –
Nimeni, atunci, nu-l însoțea.
12Stăpâna plănuise bine,
Căci spuse: „Culcă-te cu mine!”
Iosif fugi și și-a lăsat
Haina, la ea. S-a-nfuriat
13Stăpâna lui, când a văzut
Că a fugit, și a făcut,
Pe loc, un plan de răzbunare.
14Chemă, țipând în gura mare,
Pe slujitorii ei, și-a spus:
„Vedeți pe cine a adus,
În casa mea, bărbatul meu?
Pe Iosif, pe acest Evreu!
A vrut să-și bată joc de mine,
Căci i-am făcut atâta bine!
A jinduit acest mișel,
15La mine! Am strigat, iar el
Și-a lăsat haina și-a fugit!
Trebuie, aspru, pedepsit!”
16Haina, apoi, a așezat
Lângă-al ei pat și-a așteptat
Bărbatul ca să îi sosească,
S-o vadă, și să îi vorbească.
17Omul, abia cât a intrat
În casă, că l-a și luat,
Nevasta sa, iute-n primire.
Răstindu-se, i-a dat de știre
De ceea ce s-a petrecut,
În lipsa lui: „Evreu-a vrut –
Doar ca să-și bată joc de tine! –
Ca să se culce-acum, cu mine!
18Dar eu, atuncea, am strigat
Și slugile mi le-am chemat.
El s-a speriat de al meu glas:
Fugind, dar haina i-a rămas
19La mine.” Când a auzit
Omul, ce i-a istorisit
Nevasta lui, s-a mâniat,
20Tare de tot. L-a aruncat,
Pe bietul Iosif, la-nchisoare.
Erau, în temnița cea mare,
Numai slujbași împărătești.
Iosif pică printre acești.
Iosif în temniță21Domnul, pe Iosif, l-a-nsoțit
Și-n temniță. L-a-nvăluit
Cu nesfârșita-I bunătate,
Făcând să-i meargă bine-n toate.
În ochii temnicerului,
Căpătă trecere, și lui,
22Pe toți acei întemnițați,
Spre pază-i fură-ncredințați.
Acum, prin Iosif, se făcea
Totul – așa precum voia.
23De sarcinile ce-a primit
Iosif, nu s-a mai îngrijit
Mai marele străjerilor
Din paza închisorilor.
Fiind în grija Domnului,
El l-a lăsat în voia lui.
Domnul, pe Iosif, l-a-nsoțit
Și-n toate, el a izbutit.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
