2 Cronici 28 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ahaz, împăratul lui Iuda

1Ani douăzeci, Ahaz avea,

Când împărat el ajungea,

Iar la Ierusalim, astfel,

Ani șaisprezece a stat el.

Cât a domnit, el n-a făcut

Lucruri care să-I fi plăcut

Lui Dumnezeu – precum făcea

David, pe vremea când trăia –

2Ci tot mereu el a călcat

Calea pe care au umblat

Cei care-au fost ‘naintea lui,

În țara Israelului.

El, pentru Bal, temple-a-nălțat

Și chiar și chipuri i-a turnat.

3Până în valea cea pe care

Al lui Hinom popor o are,

Ahaz, cu slugile, s-a dus

Unde tămâie a adus

Și-a ars-o-n cinstea zeilor

Cari sunt străini de-al său popor.

El s-a purtat atât de rău,

Încât chiar și pe fiul său,

Prin foc, în urmă, l-a trecut

Așa precum au mai făcut

Popoarele ce-au fost aflate,

În țară, și-apoi alungate,

De către Dumnezeu, când El

Țara a dat, lui Israel.

4Ahaz, necontenit, s-a dus

Pe înălțimi, unde-a adus

Jertfe și-a ars tămâie. El

A procedat în acest fel,

Pe dealurile dimprejur

Și sub copacii verzi, din jur.

5Dar Dumnezeu l-a părăsit,

Căci multe rele-a săvârșit

Și-atuncea, pradă l-a lăsat

La cel cari fost-a împărat

În Siria și la cel care

Fusese-n Israel mai mare.

Ahaz, pentru tot ce-a făcut,

De Sirieni a fost bătut,

Iar la Damasc au dus apoi,

Din Iuda, mulți prinși de război.

De-asemeni, cel ce-a stăpânit

În Israel, a năvălit,

Peste Ahaz – cari n-a putut

Să-i țină piept – și l-a bătut.

6Pecah, cel care se vădea

Drept fiu al lui Ramalia,

Ucise douăzeci de mii,

Atunci, dintre-ai lui Iuda fii,

Care viteji s-au dovedit,

Doar pentru că L-au părăsit

Pe Domnul Dumnezeul lor,

Cari fost-a al părinților.

7Zicri, un om care ieșise

Din Efraim, atunci ucise

Pe Azricam – acela care,

Părinte, pe-mpărat, îl are –

Pe omul împăratului –

Mai mare peste casa lui –

Și pe Elcana, cel aflat

Al doilea, după împărat.

8Atunci, ai lui Israel fii

Luară două sute mii

De oameni, dintre cei pe care

Țara lui Iuda-n ea îi are,

Prinși de război. Au fost luați

Copii, femei, fete, bărbați

Și la Samaria apoi,

I-au dus, cu prada de război.

9Acolo, un proroc ședea,

Care, Obed, drept nume-avea.

El era om al Domnului,

Proroc aflat în slujba Lui.

Când oștile se întorceau,

Căci la Samaria veneau,

Obed, în cale, le-a ieșit

Și-n acest fel a glăsuit:

„Domnul, care S-a mâniat

Pe al lui Iuda împărat,

În mâna voastră, a găsit,

Că este foarte potrivit,

Să lase oamenii pe care

Țara lui Iuda-n ea îi are.

Dar Domnul a văzut că voi

Pe-aceștia i-ați ucis apoi,

Cu o furie de nespus,

Care-a urcat la ceruri, sus.

10Pe ai lui Iuda fii, apoi,

Credeți că robi îi faceți voi?

Cei din Ierusalim ieșiți,

La voi ajunge-vor robiți?

Prin felu-n care vă purtați,

Nu sunteți, oare, vinovați,

Față de Domnul Dumnezeu?

11Ascultați dar, cuvântul meu:

Dați drumul robilor luați,

Pentru că sunt ai voștri frați,

Căci altfel, vine peste voi,

Mânia Domnului, apoi!”

12Atunci, unii dintre cei cari

În Efraim erau mai mari,

S-au ridicat și au vorbit

În contra celor ce-au venit

De la război. În rândul lor,

A fost Azaria – fecior,

Care, din Iohanan ieșea,

Din Berechia-asemenea,

Și din Meșilemot. La fel,

A fost alăturea de el

Și Ezechia, acel care

Părinte, pe Șalum, îl are,

Pe-Amasa și – de-asemenea –

Pe Hadlai, tată îl avea.

13Ei ziseră oștenilor:

„Grabnic, dați drumul robilor!

Să nu-i aduceți printre noi,

Pe prinși-aceștia de război!

Față de Domnul, vinovați

Suntem, și vreți s-adăugați

Alte păcate – negreșit –

La cele ce le-am săvârșit!

A Domnului mânie-aprinsă,

E peste Israel întinsă.”

14Oștenii toți i-au ascultat

Și robii au eliberat.

Ei le-au mai dăruit apoi,

Și toată prada de război.

În fața căpitanilor

Au dus robii și prada lor.

15Au numit oameni, de îndat’,

Care, de robi, s-au ocupat:

Hrană le-au dat și-mbrăcăminte,

Le-au dăruit încălțăminte,

Și-ale lor răni le-au îngrijit.

Pe cei care au obosit,

Sus, pe măgari, apoi i-au pus

Și pân’ la Ierihon i-au dus,

În a finicilor cetate.

Când au sfârșit aceste toate,

Israeliți-i părăsiră

Și la Samaria veniră.

Pedepsele asupra lui Ahaz

16De la-mpăratul cel pe care

Asiria în frunte-l are,

Ahaz ceruse ajutor,

Să țină piept vrăjmașilor.

17Cei din Edom, iar, au venit

Și peste Iuda-au năvălit,

Bătându-l și luând apoi,

Din fiii săi, prinși de război.

18Și Filisteni-au năvălit

Atuncea, și au cucerit

Cetățile ce-n câmp erau

Și către miazăzi priveau.

Bet-Șemeșul, ei l-au bătut;

Și Aialonul a căzut

Și Ghederotul după el.

Cu Soco s-a-ntâmplat la fel.

Și satele cele pe care

Cetatea-n jurul ei le are,

Au fost atuncea cucerite

De Filisteni și nimicite.

Apoi și Timna a căzut,

Cu satele ce le-a avut.

Cetatea Ghimzo, însoțită

De sate, fost-a cucerită,

Iar Filistenii au venit

Și în cetăți au locuit.

19Prin ceea ce s-a petrecut

Domnul – atuncea – l-a făcut,

Pe Iuda, să fie smerit,

Căci împăratul a greșit

Față de Dumnezeul său,

Făcând doar ceea ce e rău.

20În acel timp, a năvălit

Tiglat-Pilneser, ce-a domnit

Peste Asiria, iar el,

Față de-Ahaz, a fost la fel

Precum e și vrăjmașul care,

Sprijin nu-ți dă în strâmtorare.

21Ahaz, argintul l-a luat –

Și aurul – ce s-a aflat

În casa împăratului,

Precum și-n Casa Domnului,

Și l-a trimis la cel pe care

Asiria în frunte-l are.

Nici un folos, el n-a avut,

Din darul pe cari l-a făcut.

22Pe când era mai strâmtorit

Ahaz, iar, a păcătuit

Față de Domnul, căci s-a dus

23Și-n urmă jertfe a adus

La dumnezeii cei pe care

Țara Damascului îi are.

El s-a gândit: „Ăști dumnezei,

I-ajută pe vrăjmașii mei.

De-aceea, eu am să mă duc

Și jertfe, lor, am să le-aduc,

Să mă ajute și pe mine

Și astfel să îmi meargă bine.”

Dar acești idoli l-au făcut

Pe împărat de-a fi căzut

Și, în păcate, după el,

A tras întregul Israel.

24El strânse sculele pe care

Casa lui Dumnezeu le are,

Iar după-aceea le-a zdrobit.

Apoi, gândi că-i potrivit

Să-nchidă Casa Domnului.

Mânat de nebunia lui,

Ierusalimului, apoi,

I-a construit altare noi

25Și-a poruncit ca ridicate

Să fie-n orșice cetate,

Câteo-înălțime, ca să poată

Mulțimile din țara toată,

Să ardă-n cinstea zeilor,

Tămâie, spre-mbunarea lor.

Felul în care a lucrat,

Pe Dumnezeu, L-a mâniat.

26Dar toate câte le-a făcut

Ahaz, atuncea, s-au trecut

În cărțile-mpăraților

Care-au venit peste popor,

Când peste Iuda stăpâniră

Sau peste Israel domniră.

27Ahaz, apoi, a adormit,

Fiind și el adăugit

Neamului său. A fost luat,

De-al său popor și îngropat

Chiar la Ierusalim, dar el

Nu a fost pus în locu-acel,

În care erau îngropați

Acei ce fost-au împărați.

Apoi, al său fiu – Ezechia –

Ajunse de luă domnia.