Exodul 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Șovăirea lui Moise

1Moise a zis: „Au să mă vadă,

Dar știu că nu au să mă creadă

Și n-au s-asculte glasul meu.

„Nu L-ai văzut pe Dumnezeu” –

Vor spune ei – „căci n-ai putut,

Pe Domnul, să Îl fi văzut.”

2„Ce ai în mână?” – a-ntrebat

Domnul, iar Moise s-a uitat

Și-a zis: „Am un toiag numai.”

3„Acel toiag pe care-l ai” –

Îi spuse-atuncea Domnul Sfânt –

„Aruncă-l, iute, la pământ.”

Moise făcu cum i-a cerut

Și-al său toiag s-a prefăcut

În șarpe. Moise a fugit,

4Speriat, dar Domnul i-a vorbit:

„Întoarce-te! Unde te duci?

Întinde-ți mâna să-l apuci

De coadă!” El l-a apucat

Și șarpele s-a transformat

Iar, în toiag, în mâna lui.

5„Iată dar semnul Domnului,

Prin care tu vei fi crezut,

Cum că pe Domnul L-ai văzut,

Că ție ți S-a arătat

Cel care e adevărat.

6Mâna în sân, să-ți bagi acum” –

Mai zise El. Moise, precum

Îi spuse Domnul, a făcut,

Iar când a scos-o, a văzut,

De lepră, că-i acoperit

Al său braț și că s-a albit

Ca și zăpada. Domnu-apoi,

7Îi spuse: „Bag-o înapoi.”

Precum i-a zis, Moise-a făcut,

Iar când și-a scos-o, a văzut

Că mâna-i era vindecată

La fel cum fost-a prima dată.

8„Dacă cumva, n-au să te creadă

Când primul semn au să îl vadă,

Atuncea iată, te îndemn

Să le areți al doilea semn,

Căci de-al său glas, vor asculta.

9Dacă nepăsători vor sta

Când semnele au să le vadă

Și tot nu au ca să te creadă,

La râu atuncea, să te duci,

Apă să iei și s-o aduci

În fața celor care sânt

Acolo strânși și, pe pământ,

S-o torni apoi. Ei vor vedea,

Că-n sânge, se preface ea.”

10Moise a zis lui Dumnezeu:

„Dar Doamne, uită-Te că eu,

Nu pot, ușor, ca să vorbesc;

Acest cusur îl moștenesc,

Pentru că nu îl am de ieri,

Nu-l am nici de alaltăieri,

Și nici de când aici Tu ești

Cu al Tău rob ca să vorbești.

Așa sunt eu: mi-e încurcată

Vorba și limba, totodată.”

11Domnul a zis: „Cine-a făcut

Gură, la om? Unul e mut,

Sau altul surd e, din născare;

Unul, poate, vedere n-are,

În timp ce altul vede bine.

Acuma, te întreb pe tine:

Pe cei de care ți-am vorbit,

Oare nu Eu i-am întocmit?

12Tu du-te dar, și nu mai sta,

Căci Eu voi fi cu gura ta

Și-am să te-nvăț ce să vorbești,

Oriunde ai să te găsești.”

13Moise a zis: „Doamne, trimite

Pe cine vrei Tu, prea Mărite.”

14Domnul, atunci, S-a mâniat

Și-apoi, pe Moise, l-a-ntrebat:

„Aron Levitul, al tău frate,

Nu e acolo? Știu că poate

Vorbi ușor. Iată că vine

Să te întâmpine pe tine.

Atuncea când te va vedea,

O bucurie va avea

15În inimă. Tu îi vei spune

Ce ai de spus și îți vei pune,

Cuvintele, în gura lui.

Ceea ce trebuie să spui,

Are să spună el, mereu.

Cu gura voastră, voi fi Eu,

Și vă voi învăța să știți

Ce trebuie să-nfăptuiți.

16El va vorbi poporului,

În locul tău. Menirea lui

Este aceea ca să-ți fie –

Întotdeauna – gură, ție.

Tu ai să ții, pentru popor,

Locul de Dumnezeu al lor.

17Toiagul pentru semne-acum,

Să-l iei și să pornești la drum.”

Moise în Egipt

18Atuncea, Moise a plecat,

La socrul său s-a înturnat –

La Ietro – și i-a spus: „Mă lasă

Să plec acum, din a ta casă,

Căci iată, să mă-ntorc voiesc,

La frații mei, cari se găsesc

Pe al Egiptului pământ,

Să-i văd dacă în viață sânt.”

Ietro i-a zis: „Fă cum îți place.

Din partea mea, du-te în pace.”

19Domnul, lui Moise, i-a vorbit

În Madian: „Iată-au murit

Acei care te urmăreau,

Cei cari, să-ți ia viața, voiau.

Întoarce-te-n Egipt, de-ndat’!”

20Moise, soția, și-a luat,

Pe-ai săi copii, și-apoi i-a pus

Călare pe măgari. S-au dus

Înspre Egipt, să împlinească

Porunca cea dumnezeiască.

Moise ținea în mâna lui,

Mereu, toiagul Domnului.

21„Domnul i-a zis lui Moise-apoi:

Când, în Egipt, vei fi-napoi,

Ai grijă să înfăptuiești

Minunile ce le primești,

Pe care-n mână ți le pun.

Să împlinești tot ce îți spun,

În fața Faraonului.

Am să-mpietresc inima lui,

Iar el, pe-ai Mei, nu-i va lăsa,

Să părăsească țara sa.

22Atunci, lui Faraon, să-i spui:

„Ascultă vorba Domnului:

„Israel este fiul Meu,

Întâi născut. De-aceea, Eu,

23Să îți vorbesc, acuma, viu

Și-ți spun: „Lasă-l pe al Meu fiu

Să plece, ca să Îmi slujească!

Dacă nu faci să se-mplinească

Dorința Mea, precum am vrut,

Atunci pe-ntâiul tău născut

Îl voi ucide, negreșit!”

Când Domul, vorba, a sfârșit,

24Către Egipt, Moise-a plecat.

Dar într-o noapte, s-a-ntâmplat,

Că-n locu-n care-a poposit,

Pe Domnul, să-L fi întâlnit.

Să îl omoare, Domnu-a vrut,

25Însă Sefora a văzut

Ce se întâmplă și, grăbită,

Luând o piatră ascuțită,

Spre al ei fiu s-a îndreptat

Și-apoi, prepuțul i-a tăiat,

Cu acea piatră, după care,

La ale lui Moise picioare,

Prepuțul, ea l-a azvârlit

Și totodată, a rostit:

„Mi-ești soț de sânge.” Imediat,

26Domnul, pe Moise, l-a lăsat.

Sefora, „Soț de sânge” spuse,

Din pricină la ce făcuse,

Căci împrejur ea l-a tăiat

Atuncea, pe al ei băiat.

Întâlnirea lui Moise cu Aaron

27Astă poruncă a primit

Aron, când Domnul i-a vorbit:

„Moise, curând, are să vie.

Du-te-nainte-i, în pustie.”

Aron, îndată, a făcut

Așa precum i s-a cerut.

Pe Moise – pe fratele lui –

Găsindu-l la al Domnului

Munte șezând, l-a-mbrățișat

Cu drag și-apoi, l-a sărutat.

28Moise, de-ndată, i-a făcut,

Fratelui său, de cunoscut,

Cuvintele ce le-a primit

Atunci când Domnul i-a vorbit,

Și semnele ce trebuiau

A fi făcute, când intrau

În al Egiptului ținut.

29De drum, apoi ei și-au văzut

Și merseră de-au adunat

Bătrânii care s-au aflat

În al lui Israel popor.

30Aron a spus, în fața lor,

Cuvintele ce le rostise

Domnul, cu Moise, când vorbise.

Moise, apoi, la rândul lui,

Făcu-n fața poporului,

Semnele care i s-au dat.

31Întreg poporul adunat

Atunci, acolo, a crezut

Vorbele lor și au văzut

Că Dumnezeu a cercetat

Pe Israel, căci a aflat

De toate câte-a suferit

Cât, în Egipt, a fost robit.

Toți, fețele, și-au aplecat

Și la pământ, s-au aruncat.