Amos 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Împotriva Moabului

1Domnul din ceruri a venit,

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Țara Moabului le are.

Ba, patru sunt și pentru ele

Nu Îmi schimb planurile Mele.

Oasele celui care-a stat

Peste Edom ca împărat,

Le-a ars – după cum am văzut –

Și-n var ele s-au prefăcut.

2De-aceea, foc o să se lase

În Cheriot, pe-ale lui case

Și mistuite vor fi toate

Paletele acolo-aflate.

Întreg Moabul o să piară

În mijlocul zarvei de-afară,

Al glasului trâmbițelor

Și-a strigătelor luptelor.

3De-aceea, cu desăvârșire,

Voi spulbera de peste fire,

Judecători, cu toți cei cari

Sunt în Moab drept cei mai mari.

Așa se va fi întâmplat,

Pentru că Domnu-a cuvântat.”

Împotriva lui Iuda

4Domnul din ceruri a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Țara Iuda, azi, le are.

Ba, patru sunt și pentru ele,

Nu Îmi schimb planurile Mele,

Căci Legea Mi-a nesocotit,

Poruncile nu Mi-a păzit,

Ci idoli a îmbrățișat –

Așa după cum s-au purtat

Ai lui părinți, când au trăit –

Și-n acest fel s-a rătăcit,

Căci idolii se dovedeau

Precum că mincinoși erau.

5De-aceea, foc o să se lase

În Iuda, peste-ale lui case

Să mistuie-ale lui palate

Ce-s în Ierusalim aflate.”

Împotriva lui Israel

6Domnul din ceruri a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Țara lui Israel le are.

Ba, patru sunt și pentru ele,

Nu Îmi schimb planurile Mele.

Neprihănitul, am văzut

Cum că pe bani, a fost vândut.

În cuget, n-au avut mustrări

Când pe-o pereche de-ncălțări,

Vândutu-l-au pe cel sărac.

7Iată ce rele, ei mai fac:

Țărână, ar dori să vadă,

Peste sărmani, cum o să cadă.

Calcă-n picioare – negreșit –

Dreptul celui nenorocit.

Atât fiul, cât și-al său tată

Se duc chiar la aceeași fată,

Ca prin purtarea nebunească,

Numele-Mi sfânt să-L pângărească.

8Iată, lângă orice altar

Ajuns-au să se-ntindă dar,

Pe straiele, zălog, luate.

Ei beau apoi, pe săturate –

În casa idolilor lor –

Amenda osândiților

Pe care ei i-au osândit.

9Și totuși, Eu am nimicit

Poporul Amoriților

Care ședea în calea lor,

Ai cărui oameni se vădeau

Că precum cedri-nalți erau,

Iar în putere fost-au tari,

Asemenea unor stejari.

Iată că Eu le-am nimicit

Roadele ce le-au dobândit,

Din vârf și pân’ la rădăcină,

Distrugerea fiind deplină.

10Eu, de la Egipteni, din țară,

Am scos al vost’ popor afară

Și patruzeci de ani apoi,

Povățuitu-v-am pe voi,

Când în pustie v-ați aflat.

În stăpânire, Eu v-am dat

Ținutul Amoriților.

11Proroci, pentru al vost’ popor,

Dintre-ai voști’ fii am ridicat.

Și Nazirei, apoi, v-am dat,

Din rândul tineretului,

Din mijlocul poporului.

Nu e așa, copii pe care

Neamul lui Israel îi are?” –

Spusese Domnul… „Însă voi,

12La Nazirei, le-ați dat apoi,

Vin ca să bea și ați oprit

Prorocii, căci le-ați poruncit,

Zicând: „Să nu mai prorociți!”

13De-aceea o să fiți zdrobiți,

Precum pământul e călcat

De carul cu snopi încărcat.

14Să fugă, nu va mai putea

Cel iute, orișicât ar vrea,

Și nici puterea ce o are,

N-o să-i slujească celui tare.

Viteazul n-o să izbutească,

Viața, ca să și-o izbăvească.

15Arcașul – de asemenea –

Să țină piept, nu va putea,

Și nici cel iute de picioare

Nu va avea nici o scăpare.

Cu călărețul e la fel,

Căci viața n-o să-și scape el.

16În ziua ‘ceea – ne-ndoios –

Războinicul cel inimos,

Speriat va fi – fără-ndoială –

Și va fugi în pielea goală.

Așa se va fi întâmplat,

Pentru că Domnu-a cuvântat.”