Geneza 31 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Plecarea lui Iacov în Canaan

1Iacov, averea, și-o sporea;

Tot mai bogat el devenea,

Din zi în zi, din an în an.

Atunci, copiii lui Laban,

Au început să-l pizmuiască

Și împotrivă-i să cârtească.

Ei ziseră: „Tot ce-a avut

Laban – întregul său avut –

Iacov, acum, și l-a-nsușit!

Cu-adevărat, a dobândit

Toată averea asta mare,

Cu cea a tatălui nost’, care

În el, prea mult, s-a încrezut.

Acum, iată ce ne-a făcut!”

2Iacov, la chipul socrului

Privind, văzu că fața lui,

Acuma nu mai aducea

Cu cea pe care o știa.

3Lui Iacov, Domnul i-a vorbit:

„Iată că ziua a sosit,

În cari vei merge la ai tăi,

În țară. Pe-ale tale căi,

Voi fi cu tine, ne-ncetat.

Să-ți iei dar, tot ce-ai adunat,

Și-ntoarce-te la casa ta,

Căci te voi binecuvânta.”

4Iacov trimise, mai pe urmă,

De le-a chemat la el, la turmă,

Pe Lea și-apoi pe Rahela

Și le-a vorbit, în locu-acela:

5„Pe fața lui Laban, văd eu,

Cât s-a schimbat; dar Dumnezeu,

Cari este Domnul lui Isac –

A fost cu mine. Ce să fac,

El, astăzi, m-a povățuit.

6Voi știți în ce fel am slujit,

Tatălui vostru – socrul meu.

Cu-ntreaga mea putere, eu,

Pentru Laban doar, am lucrat!

7Și iată că m-a înșelat:

De zece ori, el – socrul meu –

Mi-a schimbat plata. Dumnezeu,

Nu l-a lăsat, în ce-a făcut,

Să păgubească-al meu avut.

8Când el zicea: „Mieii pestriți

Să fie plata ta”, voi știți

Că oile care urmau

Să nască, miei pestriți făceau.

Dacă zicea: „Mieii bălțați

Sunt plata ta și-ți vor fi dați”,

Atuncea oile nășteau

Doar miei bălțați – și-ai mei erau.

9Știți iar, că turma lui Laban

A tot scăzut, din an în an.

În ăst fel, Domnul i-a luat-o

Și, ați văzut, mie mi-a dat-o.

10Pe vremea când oile toate

Erau tare înfierbântate,

Ochii, spre cer, i-am ridicat

Și-n visul meu s-au arătat

Țapi și berbeci care săreau

Pe capre și pe oi. Erau,

Cu toți, pestriți, seini, bălțați.

11În vis – atente ascultați! –

Mi-a spus îngerul Domnului:

„Iacove!”, „Da!” – și-n fața lui,

Degrabă, m-am înfățișat.

12„Ridică-ți ochii! Te-ai uitat?

Toți țapii și berbecii care,

Pe oi și capre, sunt călare,

Sunt toți pestriți, seini, bălțați;

Deci ție au să-ți fie dați,

Pentru că iată, am văzut –

Laban – ceea ce ți-a făcut.

13Sunt Dumnezeul din Betel,

Unde ai pus stâlpul acel,

Spre amintire. Cu credință,

Tu mi-ai făcut o juruință.

Acum, te scoală! Nu mai sta!

Du-te-napoi, în țara ta –

În țara-n care te-ai născut –

Cu toți ai tăi și-al tău avut.”

Când și-a sfârșit-a el, cuvântarea,

14Lea, Rahela – răsuflarea

Ținându-și-o, căci s-au speriat –

Pe soțul lor, l-au întrebat:

„Spune-ne dar – dacă ai știre –

Avem parte de moștenire,

La tatăl nost’ – în a sa casă?

Sau poate că nici nu-i mai pasă

15De noi? Și cum vom fi privite?

Suntem străine, părăsite? –

Căci ne-a vândut, când ne-ai luat,

Și-ai noștri bani ni i-a mâncat.

16Averea care-a fost luată,

De Domnul – de la el – și-i dată,

Acum, în stăpânire, ție,

A noastră este – să se știe! –

Și-a fiilor ce i-am născut!

Acum, ce este de făcut?!

Să faci precum ți-a poruncit

Domnul, în vis, când ți-a vorbit!”

17Iacov, atuncea, s-a sculat

Și pe cămile le-a urcat,

Călări, pe ale lui soții

Și-asemenea, pe ai săi fii.

A strâns ceea ce câștigase,

Cât timp pentru Laban lucrase –

18Turma de oi, averea toată –

Și a plecat astfel, de-ndată,

În grabă, din Padan-Aran,

La tatăl său, în Canaan.

19Pe când Laban era plecat,

La tuns de oi, i s-au furat

Toți idolii ce i-a avut.

Lucrul acesta l-a făcut

Rahela. Dar, pe lângă ea,

Laban a fost – de-asemenea –

20Chiar și de Iacov, înșelat,

Pentru că nu l-a înștiințat

21Că va pleca, ci a fugit,

Cu tot ce a agonisit –

A trecut Râul Eufrat,

Și-nspre Galaad s-a îndreptat.

Urmărirea lui Iacov de către Laban

22A treia zi doar, s-a zvonit

Precum că Iacov a fugit.

23Laban, când vestea a aflat,

Pe frații săi i-a adunat

Și-apoi, cu toți l-au urmărit

Pe Iacov, până l-au găsit.

Ei, șapte zile, au umblat

Până, de urma lui, au dat

Pe muntele Galaad numit,

Unde, scurt timp, a poposit.

24Dar Dumnezeu S-a arătat,

Pe când Laban era culcat,

Și-n vis, astfel i-a poruncit:

„Ferește-te! Nesocotit,

Să nu fii, când îl vei vedea!

Să nu îi spui vreo vorbă rea,

Lui Iacov, când ai să-l găsești!

Ai grijă dar, cum îi vorbești!”

25Ai zilei zori, când s-au ivit,

Laban – cu-ai săi – l-au întâlnit,

Pe Iacov, așezat pe munte.

Laban n-a vrut să îl înfrunte,

Ci însoțit de frații lui,

De ridicarea cortului,

Acolo-ntâi, s-a apucat.

Abia apoi l-a căutat

26Pe Iacov, să îl întâlnească –

Să poată deci, să îi vorbească.

Găsindu-l, el l-a întrebat:

„Ce mi-ai făcut?! M-ai înșelat!

Spune-mi, de ce mi le-ai răpit

Pe fete? Sau le-ai dobândit

Cu sabia? Ți-s roabe, ție?

27De ce-ai fugit, fără ca mie,

Măcar, de veste să-mi fi dat?

Să pleci, atunci te-aș fi lăsat,

Înconjurat de veselie,

De cântece de bucurie,

În sunete de alăute

Și de timpan. Ți-aș fi spus „Du-te

Cu Dumnezeu!” Dar ai plecat

28Și nici măcar nu m-ai lăsat,

Nepoții, ca să mi-i sărut –

Și nici pe fete, n-am putut –

Fiindcă-n grabă ai plecat.

Ca un nebun, tu te-ai purtat!

29Să știi că mâna mea e tare.

Să vă fac rău, mă simt în stare!

Dar Dumnezeul lui Isac

Mi-a spus azi-noapte, ce să fac:

„Ai grijă, când îl vei vedea,

Să nu îi spui vreo vorbă rea,

Lui Iacov!” – zis-a Dumnezeu.

30Acuma spune-mi, dragul meu,

Dacă o dată ai plecat

De dorul casei ațâțat,

De ce-ai luat idolii mei?

Oare la ce-ți folosesc ei?!”

31Iacov, cuvântul, a luat

Și, pe Laban, l-a înfruntat:

„Vrei ca să știi de ce-am fugit?!

Iată de ce: căci m-am gândit

Că dacă plec eu, de la voi,

O să-ți iei fetele-napoi.

32Dar piară azi, acela care,

Pe-ai tăi idoli, ascunși, îi are!

Te rog acum, în fața lor –

Aici, în fața fraților –

Să cauți și să cercetezi,

Iar dacă cumva, ai să vezi

Vreun lucru ce e de la tine,

Ai învoire, de la mine,

Să-l iei de-acolo imediat!”

El nu știa că a furat

Rahela, idolii acei,

De care zis-a tatăl ei.

33Laban, atunci, a cercetat

Cortul lui Iacov; a intrat

Apoi, în cel al lui Lea

Care cu roabele stătea.

Nimic, acolo, n-a găsit

Și-a mers apoi, de-a scotocit

Și la Rahela; în zadar,

34Căci ea ascunse, sub samar,

Pe spatele cămilei ei,

Pe-ai tatălui ei, dumnezei.

Sus, pe cămilă, s-a urcat

Rahela, pân’ a terminat

Laban, cortu-i, de răscolit.

Când a-ncheiat de scotocit,

35Rahela spuse: „Domnul meu,

Să nu te superi, dacă eu

Nu mă ridic – nu voi putea;

Căci iată, rânduiala mea –

Aceea a femeilor –

Azi mi-a venit.” Idolilor –

Laban – urma, nu le-a găsit,

Oricât de mult s-a străduit.

36Iacov, atunci, s-a supărat

Și pe Laban, el l-a certat.

S-a ridicat iute, de jos,

Mergând să-l caute furios

Și-apoi, găsindu-l, l-a-ntrebat:

„Spune-mi, cu ce sunt vinovat?!

Care-i nelegiuirea mea?!

Hai spune, căci, să știu, aș vrea!

De ce, pe urmă, mi-ai călcat,

Atâta de înverșunat?!

37Tot ce-am avut, mi-ai scotocit.

Din ce-i al tău, ce ai găsit

Ascuns, în avuția mea?

Acum te scoală! Vom ședea –

Noi doi – în fața fraților

Noștri și judecata lor,

Aicea, o vom aștepta,

Pentru pricina mea și-a ta!

În fața lor, stăm amândoi:

Să judece ei, între noi!

38La tine, eu am locuit,

Ani douăzeci și te-am slujit.

În acest timp, te-ai ridicat.

Berbeci, din turma-ți, n-am mâncat.

De oi și capre-am îngrijit

Și nici una nu ți-a stârpit.

39Dacă cumva, s-a întâmplat

Că fiarele au sfâșiat

Din vite ce-au fost ale tale,

Atuncea am găsit cu cale

Ca eu să te despăgubesc.

Iar după câte-mi amintesc,

Tot ceea ce ți se fura –

Ziua sau noaptea – îmi era,

Mie, cerut a da-napoi.

40Ziua, muream de cald; apoi

Noaptea, frigul mă pătrundea

Și, din ochi, somnul îmi pierea.

41Deci douăzeci de ani am stat,

În casa ta și ți-am lucrat.

Din ei, paișpe ți i-am muncit,

Doar pentru fete. Ți-am slujit,

Alti șase, numai pentru turmă.

Apoi, în vremile din urmă,

De zece ori, mi-ai fost schimbată

Plata, ce îmi fusese dată.

42De nu-L aveam pe Dumnezeu –

Acela al tatălui meu,

Pe Dumnezeul lui Avram

Și-al lui Isac – acum eram

Cu mâinile în buzunar

Plecat din a ta casă. Dar,

Dumnezeu Sfântul a văzut

Ce-am suferit și ce-am făcut,

Trudindu-mă. Azi-noapte, iată,

El a făcut o judecată!”

43Laban, lui Iacov, i-a răspuns,

Fiind, de spusa lui, pătruns:

„Iată-ți nevestele! Ce-s ele?

Cu toate sunt fetele mele.

Copii-aceștia – vrei, nu vrei –

Cu toții sunt copiii mei.

Și astă turmă este-a mea!

Și tot ce vezi, asemenea!

Ce-mi mai rămâne de făcut,

Azi, pentru cei ce s-au născut

La tine, din fetele mele?

Ce pot a face pentru ele?

44Vino să facem legământ!

Să ne legăm cu jurământ!

Și legământu-acest să ție

Loc, între noi, de mărturie.”

45Iacov, o piatră, a luat.

Cu ea, un stâlp a înălțat,

Spre-a aminti de legământ.

46Apoi a zis: „Iată că sânt

Destule pietre. Nu mai stați!

Mergeți, degrabă, și-adunați!”

Toți frații lui au alergat

Și multe pietre-au adunat.

Ei, o movilă, au făcut

Și au mâncat și au băut.

47„Movila, nume, va purta:

Va fi „Iegar-Sahaduta” –

A spus Laban. E așadar,

„Movila mărturiei”, iar

Iacov, „Galed”, o denumește,

Și tot la fel se tălmăcește.

48Laban adăugă apoi:

„Astă movilă, între noi,

De mărturie ne slujește”.

Astfel, „Galed” ea se numește.

49Și „Mițpa”, ea s-a mai numit –

„Veghere”– nseamnă tălmăcit,

Fiindcă iată ce-a mai spus

Laban, atunci: „Domnul, de sus,

Ne va veghea necontenit

Și când ne vom fi despărțit.

50Iar dacă tu o să-ndrăznești,

Copilele, să-mi asuprești,

Sau de cumva vei căpăta

Alte neveste, nu uita,

Că nu un om este cu noi!

Ci Dumnezeu, între noi doi,

Ca martor, este așezat!

51Privește tot ce-am ridicat:

Movilă, stâlp – ia seama bine! –

Sunt între mine și-ntre tine!

52Movila ce am ridicat

Și stâlpul ce s-a înălțat,

Martori ne sunt și ne privesc.

Eu, peste ele, nu pășesc,

Cu gândul ca să trec la tine,

Și nici tu n-ai să treci la mine.

53Al tatălui tău Dumnezeu,

Acela al tatălui meu –

Al lui Avram și-al lui Nahor –

Va fi al nost’ judecător!”

Iacov făcu pe al său plac:

Pe Dumnezeul lui Isac,

54El a jurat și-a pregătit

Jertfe. La masă, i-a poftit

Pe frații săi. Toți au mâncat,

Și-ntreaga noapte-apoi au stat

Pe munte, iar a doua zi,

55În zori – Laban – când se trezi,

Chemă pe fete și nepoți.

Când au venit la el cu toți,

Cu drag, pe rând, i-a sărutat.

Sfârșind, i-a binecuvântat.

Luându-și oamenii apoi,

A apucat drumu-napoi.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help