Isaia 59 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nelegiuirile poporului

1Nu-i scurtă mâna Domnului,

Spre-a mântui. Urechea Lui

Nu poate să fi asurzit

Și să nu ne fi auzit.

2A voastră grea nelegiuire

Pune un zid de despărțire,

Ce se ridică între voi

Și între Dumnezeu apoi.

Păcatele poporului

Vă ascund Fața Domnului,

Căci ele sunt atât de multe,

Încât nu poate să v-asculte!

3Cu sânge, mâinile-s mânjite;

Degete-aveți, nelegiuite;

Buzele voastre se vădesc

Precum că doar minciuni rostesc,

Iar limba voastră, peste fire,

Aruncă doar nelegiuire.

4Dreptatea, nimănui nu-i place,

Iar judecăți drepte nu face

Niciunul. Ei se bizuiesc

Pe lucruri ce se dovedesc

A fi deșarte. Nu sunt buni,

Căci spun mereu numai minciuni.

Răul îl nasc ei, peste fire,

Și zămislesc nelegiuire.

5Ouă de basilic clocesc

Și pânze de paing urzesc.

Din ale lor ouă, cumva,

Dacă mănâncă cineva,

Are să moară de îndat’.

Dacă cumva, un ou, a spart,

Din el, încredințat să fie

Că o năpârcă o să vie.

6Nu la țesutul straielor

Se folosesc pânzele lor

Și nici nu-s bune de-nvelit.

Lucrarea lor s-a dovedit

Nelegiuită ca să fie,

Iar fapta lor e silnicie.

7Picioarele lor se zoresc

Spre răutăți și se grăbesc

Să verse sânge ne-ntinat,

Iar gândul lor s-a arătat

A fi, mereu, nelegiuit.

Pe al lor drum, s-au însoțit

Prăpădul și cu nimicirea.

8Așa precum le este firea,

Ei nu cunosc a păcii cale,

Nici binefacerile sale.

Dreptatea nu îi însoțește.

Sucit, al lor drum se vădește.

Omul acel care apucă

Pe a lor cale să se ducă,

Nu va cunoaște niciodată,

Ce este pacea-adevărată.

9Tocmai de-aceea, izbăvirea

Departe e, iar mântuirea

Nu ne ajunge. Așteptăm

Lumina, însă căpătăm

Întunecimea, iar apoi,

Prin negură doar, umblăm noi!

10Ca niște orbi, noi bâjbâim

Pe lângă zid. Ne poticnim –

Asemeni celui cari ochi n-are –

Chiar ziua, în amiaza mare,

De parcă noaptea ne-nconjoară.

Ca morții suntem, bunăoară,

Printre toți cei care trăiesc

Și plini de viață se vădesc.

11Ca niște urși, noi mormăim

Și să ne văietăm doar știm,

Asemeni unor porumbei

Căci ne purtăm la fel ca ei.

Sperăm să vină izbăvirea

Și să sosească mântuirea,

Dar nu vine nimic apoi.

Departe ele sunt, de noi.

12Fărădelegile, pe care

Le-am făptuit fără-ncetare,

În a Ta față se găsesc.

Păcatele mărturisesc

Despre călcările de lege.

La fel, a noastră făr’delege

Este cu noi, necontenit,

Și știm ce rele-am făptuit.

13Noi, vinovați, de la-nceput,

Față de Domnul, ne-am făcut.

Necredincioși ne-am dovedit,

Pentru că noi L-am părăsit

Pe-Acela care e, mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu.

Cu apăsare am vorbit

Și răzvrătire am vădit.

Numai cuvinte mincinoase,

Din al nost’ cuget, au fost scoase.

14În felu-acesta, izbăvirea

Ne-a părăsit, iar mântuirea,

Pe al nost’ plai, n-a mai venit,

Ci ne-a uitat. S-a poticnit

Și adevărul în piață,

Iar a neprihănirii față

N-am mai putut a o vedea,

Căci prea departe se găsea.

15Tot adevărul s-a făcut –

În mare grabă – nevăzut,

Iar cel ce s-a îndepărtat

De rău, e jefuit de-ndat’.

Domnu-Și apleacă, mânios,

Privirea și Se uită-n jos,

Către pământ. Pe-ntreaga fire,

Nu va vedea neprihănire.

16El, nici un om, nu mai găsește

Și nimeni nu mai mijlocește.

Atunci, cuprins e de mirare,

Dar Îl ajută brațu-I tare.

Neprihănirea Domnului

Este, atunci, sprijinul Lui.

17Neprihănirea L-a-mbrăcat,

De parcă e împlătoșat.

Din mântuire e făcut

Coiful ce-l poartă. Și-a țesut

Straiul, numai din răzbunare

Și-apoi mantaua ce o are,

Din gelozie-i însăilată.

18El va veni și o răsplată

O să îi dea, la fiecare,

După ce fel de fapte are.

Ai Săi potrivnici au să știe

Ce-nseamnă-a Domnului mânie.

Ostroavelor le e plătită

Plata ce le e cuvenită.

19Atunci, de Numele Său sfânt,

Aceia cari în apus sânt,

Au să se teamă, negreșit,

Iar cei aflați în răsărit

Se vor speria de slava Lui.

Atuncea, Duhul Domnului,

Pe fugă îi va pune-apoi

Și-l va întoarce înapoi,

Pe-al Său vrăjmaș cari, pe câmpie,

Precum un râu are să vie.

20„Vine un Răscumpărător,

Pentru Sion, în viitor,

Pentru aceia care sânt

Urmași lui Iacov, pe pământ

Și care se întorc apoi,

De la păcate, înapoi.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

21„Și iată” – zice Dumnezeu –

„Acesta-i legământul Meu,

Ce-l fac cu ei: „Al meu Duh vine

Și se-odihnește peste tine.

Cuvântul Meu, de gura ta,

Nu se va mai îndepărta

Și nici față de-ai tăi copii,

De-acum și până-n veșnicii.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”