Rut 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Naomi

1Demult, prin ai istoriei zori,

Pe când erau judecători

Peste popor, veni în țară –

Precum mai fost-a și-altă oară –

O foamete, ca un blestem.

Atunci, un om din Betleem,

Cu soața și cu fiii lui,

Luă drumul Moabului,

Acolo ca să locuiască –

Foamei să-i supraviețuiască.

2Omul acela se numea

Elimelec; soață avea,

Pe o femeie Efratită –

Naomi, ea era numită;

Primul său fiu era Mahlon,

Iar cel de-al doilea, Chilion.

Cu toții, Efratiți, erau

Și-n Betleem, casă, aveau;

Dar foametea i-a alungat

Și în Moab s-au așezat,

Pentru o vreme, de-au trăit.

3Elimelec însă-a murit

Acolo-n ani-aceia grei.

Naomi, cu feciorii ei,

Printre străini, l-au îngropat.

4Cei doi feciori s-au însurat,

Luându-și soațe Moabite –

Orpa și Rut erau numite.

În tihnă, toți au viețuit,

5Vreo zece ani; dar au murit

Și cei doi fii: întâi Mahlon,

Urmat apoi de Chilion.

Astfel, Naomi s-a trezit

Că orice sprijin i-a perit:

Soț și feciori, de-al morții glas,

Fost-au chemați; i-au mai rămas

Nurorile, însă voia,

Ca libertate să le dea.

Rut se ține de Naomi

6Dar într-o zi, când a aflat

Că Dumnezeu a cercetat

Pe-al Său popor și-a dăruit

Pâine – căci S-a milostivit

De tot norodul de Evrei –

Să se întoarcă-n țara ei,

Pe loc, Naomi a gândit

Și-apoi, mult n-a mai zăbovit:

7Nurorile și le-a luat

Și către Iuda, a plecat.

8Pe drum, a zis nurorilor:

„Iată ce-aș vrea eu, dragilor:

Gândit-am și-am găsit cu cale,

Cum că, la casa mamei sale,

Să se întoarcă, înapoi,

Azi, fiecare dintre voi.

Domnul, vreau, să vă ocrotească

Și milă să vă dăruiască,

Așa cum voi v-ați îndurat

De cei care au răposat,

Și cum v-ați îngrijit de mine.

9Dea Domnul, să vă meargă bine!

Doresc să vă căsătoriți,

Odihnă ca să dobândiți

În casele unui bărbat.”

Apoi, pe rând, le-a sărutat

Și, lăcrimând, la piept, le-a strâns.

Ele, în hohote, au plâns

10Și i-au răspuns: „Nu te lăsăm!

În țara ta, noi te urmăm!”

11Naomi-a zis: „Mă ascultați

Fetele mele! De plecați,

O să vă fie mult mai bine.

De ce vreți să veniți, cu mine?

Iată, eu nu mai am copii!

În pântece, nu mai am fii,

Pe care să îi așteptați

Să crească, să vi-i dau bărbați.

12Plecați acasă, negreșit!

Eu nu pot să mă mai mărit,

Și chiar dacă nădăjduiesc –

Chiar de, la noapte, mă găsesc,

Cu un bărbat – iar mai apoi,

Voi naște fii, așteptați voi –

13Până când, mari, vor fi-nălțați –

Și nu o să vă măritați?

Nu! Nu, fiicele mele! Eu

Sunt amărâtă. Dumnezeu

Și-a întins mâna-n contra mea.”

14Nurorile, atunci, la ea,

Au ridicat glasul și-au plâns.

Orpa, apoi, soacra și-a strâns

În brațe și s-au sărutat.

După aceea și-a luat

Adio, cu durere-n glas,

Plecând grăbită. A rămas

Naomi, singură, cu Rut,

Căci de-al ei pas, ea s-a ținut.

15Naomi-a spus: „Cumnata ta,

S-a-ntors acasă. Nu mai sta

Nici tu, ci du-te, la ai tăi!

Vezi? Orpa s-a dus la ai săi,

La dumnezeii ce-i avea!

Deci fă și tu, asemenea!”

16Rut a răspuns: „‘Geaba vorbești

Și stărui, căci nu reușești

Ca să mă-ndepărtezi, pe mine!

Eu vreau ca să rămân cu tine!

Unde vei merge, te urmez,

Unde vei sta, și eu m-așez!

Poporul tău va fi și-al meu,

Iar Cel ce-ți este Dumnezeu,

Și mie Domn are să-mi fie!

17Acolo unde o să-ți vie

Moartea – unde te-or îngropa –

Mormânt, și eu îmi voi săpa!

Să-mi facă Domnul, ce dorește:

De tine, nu mă despărțește

Nimeni, doar moartea va putea!”

18Naomi-atunci, privind la ea,

A înțeles că hotărârea

O să i-o schimbe doar pieirea.

19Astfel, nu a mai stăruit,

Ci împreună au pornit,

Spre Betleem. Când au ajuns

Și în cetate au pătruns,

Prezența lor a provocat

Un freamăt ce a tulburat

Cetate și locuitori.

Toți le priveau, întrebători,

Și-ntre femei, se șușotea:

„Oare, femeia aceea,

Nu e Naomi?” – se-ntrebau

Și lung, în urma ei, priveau.

„Naomi” – tălmăcit, „Plăcută” –

Era-n cetate, cunoscută,

De toți locuitorii ei.

20Ea a vorbit, către femei:

„Naomi”, nu mă mai numiți!

Spuneți-mi „Mara”, căci să știți

Că Dumnezeu m-a apăsat

Și cu tristețe m-a-ncărcat,

Încât, cuvinte n-am a spune” –

„Mara” înseamnă „Amărăciune” –

21„Aici, cât încă mai eram,

Un trai îmbelșugat aveam;

Și-acuma, iată: înapoi,

M-aduce Dumnezeu, la voi,

Cu mâna goală. N-am nimic!

Am pierdut tot. De-aceea zic:

„Naomi”, nu mă mai numiți,

Când Cel Puternic – precum știți –

Atât de mult, m-a întristat.”

22În acest fel, s-a așezat

Naomi, în al ei ținut,

Având-o pe-a ei noră, Rut.

Timpul în care a sosit

La Betleem, s-a potrivit

Cu strânsul roadei câmpului –

La secerișul orzului.