Romani 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Orbirea lui Israel

1„Întreb dar: „Și-o fi lepădat,

Acuma, cu adevărat,

Poporul, oare, Dumnezeu?”

Nici vorbă! Iată că și eu

Mă trag, din neam Israelit,

Al lui Avram fiu, socotit,

Din Beniamin, ca seminție.

2Voiesc dar, bine să se știe,

Că Dumnezeu, cu-adevărat,

Poporul, nu și-a lepădat,

Pentru că El – luați aminte –

L-a cunoscut, mai dinainte.

Nu știți ce, în Scripturi, se scrie

Când se vorbește de Ilie?

Atuncea când se plângea El

Față de-ntregul Israel,

Lui Dumnezeu, iată ce-a zis:

3„Pe-ai tăi proroci, ei i-au ucis

Și-altarele-Ți le-au dărâmat.

Numai eu singur am scăpat

Și-acuma, Doamne, nu vezi, oare,

Cum caută să mă omoare?”

4Dar ce-i răspunde Dumnezeu?

„Și alți bărbați, Mi-am păstrat Eu.

În număr, ei sunt șapte mii

Și nu și-au îndoit – să știi –

Genunchii lor, căci, niciodat’

Lui Bal, ei nu s-au închinat.”

5La fel și-acum, din astă spiță,

Se mai găsește-o rămășiță

Care-i datoare, așadar,

Alegerii dată de har.

6Dacă prin har ea s-a făcut,

Fapte, atunci, nu s-au cerut;

Altminteri, harul dăruit,

Nu mai putea fi, „har”, numit.

Și dacă e prin fapte dar,

Atuncea, nu mai e prin har;

Altminteri fapta, niciodată,

Nu poate fi, „faptă”, chemată.

7Deci, ce urmează? Israel

Nu a primit ce-a cătat el,

În timp ce rămășița dar –

Care aleasă e, prin har –

A căpătat; ceilalți, să știți,

Însă, că fost-au împietriți,

8Așa precum fusese zis

Și cum e, în Scriptură, scris,

Că „Dumnezeu le-a dăruit

Un duh care i-a adormit;

Apoi, și ochi, El le-a mai dat,

Ca să nu vadă niciodat’;

Urechi, de-asemeni, au primit,

Cu care nu au auzit.”

9David, despre acel popor,

A zis, în urmă: „Masa lor,

În cursă, li s-a prefăcut

Și ca un laț a apărut,

Ca un prilej de poticnire,

Fiind o dreaptă răsplătire.

10Întunecimea să le cadă

Peste-ai lor ochi, să nu mai vadă;

Peste spinări, apasă-i greu

Să-i ții îngârboviți, mereu.”

Înștiințarea Neamurilor

11„S-au poticnit”, vă-ntreb acum,

„Ei, ca să cadă?” Nicidecum!

Ci prin alunecarea lor,

Drum s-a deschis, Neamurilor,

Ca mântuirea s-o primească,

Și faptu-acesta să stârnească –

Prin oamenii cari au să vie –

A lui Israel gelozie.

12Dacă a lor alunecare

E-o bogăție-atât de mare –

Și care dată e anume,

Acuma, pentru-ntreaga lume –

Iar dacă pagubele lor

Câștig le e Neamurilor,

Ce va fi-ntoarcerea-napoi,

A plinătății lor, apoi?

13Vouă vă spun, Neamurilor:

Apostol sunt, al tuturor

Popoarelor, și îmi slăvesc

Slujba pe care o-mplinesc.

14Prin tot ce fac, caut mereu,

Ca gelozie-n neamul meu,

Să pot, în urmă, să stârnesc

Și astfel, să îi mântuiesc

Pe unii, din al meu popor.

15Căci dacă lepădarea lor,

Lumi-mpăcare i-a adus,

Ce poate-atuncea, a fi spus,

De revenirea lor, apoi?

Ce va-nsemna ea, pentru noi,

Dacă nu viață dintre morți

Și-nlocuirea vechii sorți?

16Iar dacă sfinte s-au vădit

Primele roade, negreșit,

Și plămădeala-asemenea,

Trebuie sfântă-a fi și ea.

Când rădăcina – să știți voi –

E sfântă, ramurile-apoi,

De-asemenea, sfinte-s și ele.

17Dacă din ramurile-acele

Unele-au fost tăiate, iar

În locul lor, ajuns-ai dar,

Să fii, acum, tu altoit –

Tu, cel care te-ai dovedit

Că din măslin sălbatic ești,

Și-astfel părtaș, iată, că ești

Grăsimilor măslinului

Precum și-al rădăcinii lui –

18Nu te făli, față de cele

Cari fost-au prime rămurele.

Căci n-ai de ce să te fălești –

Să știi – fiindcă nu tu ești

Cel care, rădăcina, ține,

Ci ea te ține și pe tine.

19Dar poate zici: „Au fost tăiate

Chiar ramurile-adevărate,

Și-n locul lor, m-am pomenit

Că am ajuns eu, altoit.”

20Faptul acest e-adevărat:

Primele ramuri s-au tăiat,

Căci necredință au vădit,

Iar tu acuma, negreșit,

Stai, prin credință, în picioare.

De ce să te mândrești tu, oare?

Nu te-ngâmfa, ci, tot mereu,

Teamă să ai! Căci Dumnezeu,

21Dacă n-a arătat cruțare

Față de ramurile care

Au fost firești – ia seama bine –

N-o să te cruțe nici pe tine.

22Privește bunătatea Lui,

Precum și-asprimea Domnului:

Asprime care s-a văzut

Față de cei ce au căzut,

Și bunătate, pentru tine –

Dacă în ea te vei menține.

Altminteri, fii încredințat

Că o să fii, și tu, tăiat.

23Dar chiar și ei, când dovedesc

Precum că nu mai stăruiesc

În necredința lor, să știți,

Că vor fi, iarăși, altoiți.

Deci, Dumnezeu poate-așadar,

Ca să îi altoiască, iar.

24Tu dacă – din măslinul care

Era sălbatic din născare –

Ai fost tăiat și altoit,

În cel ce bun s-a dovedit –

Cum Domnul a găsit cu cale,

Chiar împotriva firii tale –

Atuncea, nu vor fi primiți,

Să fie-n urmă altoiți,

La locul lor, și cei pe care,

Ramuri firești, măslinu-i are?”

Tot Israelul va fi mântuit

25„Nu vreau ca nu cumva să știți,

Și, singuri, să vă socotiți

Drept înțelepți; deci, fraților,

Vă spun o taină, tuturor:

O parte din Israeliți,

Acum, se află împietriți;

Iar împietrirea-i stăpânește

Până atunci când se-mplinește

Numărul dat Neamurilor –

Deci până la intrarea lor.

26Abia atuncea, negreșit,

Are să fie mântuit

Întreg poporul Israel,

Căci, în Scripturi, e scris astfel:

„Iată că din Sion pornește

Izbăvitorul, când sosește.

Nelegiuirile pe care

Iacov, în sânul lui, le are,

Vor fi, atunci, îndepărtate,

Șterse de-a pururi, și uitate.

27Acesta-i legământul Meu,

Pe cari, cu ei, am să-l fac Eu,

Atuncea când vor fi iertate

Și șterse ale lor păcate.”

28Față de Evanghelie – ei –

Vrăjmași, acum, sunt, dragii mei,

Și-aceasta-i spre al vostru bine.

Dar vreau să știe orișicine,

Că, prin alegere, ei sânt

Iubiți de Dumnezeu Cel Sfânt,

Din pricina părinților

Pe care-i are neamul lor.

29Să știți că nu Îi pare rău,

Lui Dumnezeu, de darul Său

Și-apoi, nici de acea chemare,

Făcută pentru fiecare.

30După cum nici voi, bunăoară,

N-ați ascultat, odinioară,

De Dumnezeu, și după cum,

Prin ne-ascultarea lor – acum –

Voi, îndurare-ați căpătat,

31La fel, nici ei n-au ascultat,

Ca să primească îndurare

Apoi, și ei, prin mila care,

Față de voi, s-a arătat.

32Căci Dumnezeu i-a încuiat,

Pe oameni, în neascultare,

Ca să arate îndurare,

Apoi, față de toți, mereu.

33Adâncă-i a lui Dumnezeu

Înțelepciune și știință!

Bogată-i a Lui cunoștință!

El are judecăți ascunse

Cari nu pot fi, de noi, pătrunse!

Și cât pot fi de ne-nțelese

Cărările, de El, alese!

34Într-adevăr: „cine-a știut,

Sau cine oare-a cunoscut,

Vreodată, gândul Domnului?

Sau cine-a fost sfetnicul Lui?

35Există, oare, cineva

Care I-a dat, întâi ceva,

Să poată aștepta apoi,

Ca să primească înapoi?

36Din El, prin El, și pentru El,

Sunt toate lucrurile-astfel.

Acum și-n anii care vin,

Slavă să aibă El! Amin.”