Matei 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

1Pe muntele Măslinilor,

Din rândul ucenicilor –

Sosind – Iisus, doi a ales

Și, înainte, i-a trimes:

„Suntem lângă Ierusalim

Și, în curând, o să sosim,

În Betfaghe. ‘Naintea noastră,

2E satul, iar menirea voastră

Este să mergeți până-n sat.

În el, găsi-veți, imediat,

O măgăriță cu-al ei pui.

Să n-aveți grija nimănui!

Voi trebuie să-i dezlegați

Și-apoi, la Mine, vă-nturnați

Cu măgărușii. De cumva,

3Vă-ntreabă cineva, ceva,

Să spuneți: „Are trebuință

Domnul, de ei”. Acea ființă

Mi-i va trimite imediat.”

4Toate, așa, s-au întâmplat,

Căci trebuia a fi-mplinit

Aceea ce a fost vestit

Prin vorbele prorocului:

5„Spuneți fiicei Sionului:

„Iată că Împăratul tău,

Călare pe măgarul Său –

Pe mânzul măgăriței – vine,

Blând, și se-apropie de tine.”

6Cei doi plecară, iar apoi,

Împlinind totul, înapoi,

Cu măgăruși-au revenit,

Precum Iisus le-a poruncit.

7I-au dus în fața Lui Iisus,

Și hainele pe ei și-au pus,

Iar El, deasupra, S-a urcat.

8Norodul L-a întâmpinat

Și mulți sunt cei care-au făcut,

Din a lor haine, așternut

În calea Lui. Alții tăiau

Ramuri, și-apoi le presărau

Pe drum, în fața Lui Iisus.

9Cei cari ‘naintea Lui s-au dus,

Precum și cei care veneau,

În urma Sa, mereu strigau:

„Osana, al lui David Fiu!

Slavă lui Dumnezeu Cel viu!

Osana, binecuvântat

E Cel ce ni s-a arătat,

Care-n Numele Domnului

Sosește-acum. Osana Lui!

Osana! Slava Celui Sfânt,

În ceruri cari prea-nalte sânt!”

Gonirea vânzătorilor din Templu

10Când, în Ierusalim, sosiră,

Fierbea cetatea. Toți voiră

A ști, cuprinși de-nfrigurare:

„Dar cine e Acesta, oare?!”

11„El e Prorocul, e Iisus

Din Nazaret!” – unii au spus.

12Apoi, în Templul Domnului,

Iisus simți-n inima Lui,

Un junghi, atunci când a pătruns

Și l-a văzut ce a ajuns.

Pe cei ce-n Templu se aflau –

Pe cei care negoț făceau –

Furios, Iisus i-a alungat.

Tarabele le-a răsturnat

Zarafilor, iar pe acei

Neguțători de porumbei,

I-a scos afară și le-a zis:

13„Adevărat e ce s-a scris:

„O casă, pentru rugăciune,

E casa Mea”, și se mai spune

Că „Voi sunteți aceia cari,

În peșteră, pentru tâlhari,

Ați prefăcut-o.” Vai, de voi!”

14Vreo câțiva orbi și șchiopi, apoi,

La El, în Templu, au intrat.

Iisus, pe toți, i-a vindecat.

15Dar preoții cei mai de seamă,

Lipsiți de cea mai mică teamă

De Dumnezeu, când au văzut

Minunile ce le-a făcut –

Și-asemeni, când au auzit

Cum că Iisus e preamărit,

Că pruncii chiar, strigau „Osana,

Fiu al lui David!” – atunci cana

Mâniei lor s-a încărcat,

Și, pe Iisus, L-au întrebat:

16„I-auzi pe-aceștia ce vorbesc?”

„Sigur că da. Ei împlinesc

Ceea ce în Scripturi s-a scris,

Acel cuvânt care a zis:

„Tu, laude, din gura lor –

A pruncilor, sugarilor –

Ți-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat

17Și în Betania-a plecat.

Cu-ai Săi, acolo, a rămas –

În noaptea ‘ceea – de au mas.

Blestemarea smochinului

18În zori, pe când se întorceau

Iar în cetate, toți erau

Înfometați. Când au zărit

19Acel smochin pipernicit,

Crescând chiar lângă drumul lor,

S-au bucurat, sperând că vor

Găsi vreo fructă, de mâncat.

Dar n-au găsit. L-a blestemat,

Atunci, pe-acel smochin, Iisus:

„În veci, să nu ai rod!” – i-a spus.

Pe loc, smochinul s-a uscat.

20Ai Săi discipoli s-au mirat:

„De necrezut e ce-am văzut!

În ce fel, oare, s-a putut

Usca smochinu-ntr-o clipită?!”

21Iisus le-a spus: „De întărită

Va fi credința voastră-n voi,

Mai mari minuni veți face-apoi,

Decât ceea ce ați văzut,

Smochinului, că i-am făcut.

Cum i-am zis eu, smochinului,

La fel și voi, când muntelui,

O să îi spuneți, cu credință

„În mare, fugi!”, cu neputință

Este să nu fiți ascultați.

Crezând, chiar munții îi mutați.

22Tot ce veți cere Domnului,

Tot ce voiți din partea Lui,

De cu credință Îl rugați,

Să știți că o să căpătați!”

Puterea lui Iisus – Pilda celor doi fii

23Iisus, la Templu-apoi, S-a dus.

Bătrânii, preoții, I-au spus:

„Cu ce putere-ai săvârșit

Totul? De unde ai primit

Astă putere? Să ne spui!”

24Iisus le-a zis, la rândul Lui:

„Am să vă pun Eu, o-ntrebare,

Iar dacă o să fiți în stare

Să-Mi dați răspuns, atunci, și Eu,

Am să răspund, la rândul Meu.

25Deci iată ce am să vă cer:

Botezul lui Ioan, din cer,

Sau de la oameni, a venit?”

Ei, între ei, au șușotit:

„Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde,

Va zice: „De-ați știut de unde

Venit-a, de ce n-ați crezut?”

Acum, cu toții am văzut,

26Că gloata l-a crezut proroc

Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc,

Să spunem că botezul lui

Vine din partea omului.

27Mai bine – ca să nu greșim –

Îi vom răspunde că „nu știm!”

„Nu știți? Atunci, la rândul Meu”,

Zise Iisus, „nu spun nici Eu,

Cu ce putere, ce vedeți,

28Eu săvârșesc. Dar, ce credeți?

Era un om care avea

Doi fii, și-i spuse unuia:

„Să mergi în vie, ți-am cerut!”

29„Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut

Și-a mers în via tatălui.

30La cel de-al doilea fiu al lui,

S-a dus și-n vie l-a trimis.

„Bine, mă duc” – fiul a zis,

Însă apoi, nu s-a mai dus.

Acum dar, ce aveți de spus?

31Care, din fii, a-ndeplinit

Ce le-a spus tatăl?” „Negreșit,

Că primul” – au răspuns, în cor,

Toți cărturarii. Atunci, lor,

Iisus le zise: „Vă spun Eu,

Că merge-vor, la Dumnezeu,

Curve și vameși, înainte

De-a merge voi. Să țineți minte!

32Ioan, știți bine, a venit

La voi, umil, blând și smerit,

Urmând calea neprihănirii.

L-ați ați auzit, însă, voi – zbirii! –

Nu l-ați crezut. Cuvintele,

I le-au crezut doar curvele

Și vameșii. Chiar de-ați privit

Aceste lucruri, nu-ați voit

Să vă întoarceți înapoi,

Crezându-l pe Ioan apoi.”

Pilda vierilor

33„Vă spun o altă pildă dar.

A fost un vrednic gospodar,

Care, o vie, a sădit.

După ce locu-a-mprejmuit,

Un teasc, în mijloc, a săpat

Și-apoi, un turn a ridicat.

Sfârșind munca, iar acea vie,

Voind lucrată ca să fie,

Unor vieri a-ncredințat-o.

Deci, liniștit, el a luat-o

Spre alte țări, în treaba lui.

34Însă, la vremea rodului,

Trimise robi, să i se dea

Partea ce i se cuvenea,

Din roade. Dar, robii trimiși

35De gospodar, au fost uciși,

Când au cerut vierilor

Partea, pentru stăpânul lor.

36Apoi, stăpânu-a trimis iar,

Alți robi, vierilor săi, dar,

Au fost întâmpinați, la fel.

37Stăpânu-și zise-atunci în el:

„Ar fi mai bine – gândesc eu –

Să îl trimit pe fiul meu,

Pentru că el va fi primit,

Cu cinste.” Când l-au întâlnit,

38Vierii hotărâți erau,

Să îl omoare, căci gândeau:

„Moartea moștenitorului,

Ne-aduce moștenirea lui.”

39L-au prins pe fiu și l-au ucis.

40Acum, ce credeți că a zis

Stăpânul, sau ce a făcut,

Când aste lucruri, le-a văzut?”

41Ei au răspuns: „S-a-nfuriat:

Pe ticăloși, el i-a tăiat,

Iar via o dădu altui,

Care, la vremea rodului,

Îi va da dreptul cuvenit.”

42Iisus le-a zis: „Voi n-ați găsit

Scris, în Scriptură, niciodată,

Că „Piatra, ce-a fost lepădată

De meșterii zidari, e-adusă

Și-n capul unghiului e pusă”?

Lucrul acesta-i așezat

De Dumnezeu, și-i minunat.

43De-aceea, a Lui Dumnezeu

Împărăție – vă spun Eu –

Că, de la voi, va fi luată

Și altui neam îi va fi dată.

De-acel neam fi-va prețuită,

Căci va da roada cuvenită.

44Zdrobit e cel ce va cădea,

Pe-această piatră, chiar de ea!

Cel peste care a picat

Piatra, acela-i spulberat!”

45Când preoții au auzit –

Și Fariseii – ce-a vorbit,

Au înțeles că doar la ei

S-a referit Iisus. Acei

Vieri, din povestirea Lui,

Sunt mai marii poporului.

46Atunci, gând rău I-au pus și-u vrut

Să-L prindă, însă s-au temut

De furia noroadelor

Care-L credeau Proroc al lor.