Ezechiel 26 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Prorocie împotriva Tirului și Sidonului

1În anu-al unsprezecele,

Când ziua-ntâia începea

În lună, eu m-am pomenit

Cum că la mine a venit,

Atunci, Cuvântul Domnului

2Și-mi zise: „Fiu al omului,

Tirul să râdă-a cutezat,

Zicând: „Ha! Ha!” – când s-a uitat

Către Ierusalim. „Lovită

Este acum și e zdrobită

Poarta popoarelor! Apoi,

Se vor întoarce înapoi,

La mine, toți. Voi fi bogat,

Iar el, doar un pustiu, uscat!”

3De-aceea, Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

Spusese: „Tirule, pe tine,

Eu am necaz, ia seama bine!

De-aceea, Eu voi arunca

Popoare multe-asupra ta.

Le-arunc peste-ale tale maluri,

Precum aruncă marea, valuri!

4Mândrele ziduri înălțate,

Atuncea, fi-vor dărâmate,

Iar turnurile – vei vedea –

Aceeași soartă vor avea.

Chiar și țărâna răspândită

În tine fi-va răzuită,

Astfel încât – fără-ndoială –

Ajunge-vei o stâncă goală.

5Tirul va rămânea în mare,

Asemeni unui loc din care

Se întind mreji, când se dorește

Să fie prins cât mai mult pește.

Va fi, după cuvântul Meu,

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeu

Și astfel Tirul o să cadă

În mâna neamurilor, predă!

6Cetățile-n ținut aflate,

De sabie, vor fi tăiate.

Atuncea, are să se știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”

7Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Din miazănoapte aduc dar,

Peste al Tirului hotar,

Pe Nebucadențar, cel care,

În Babilon, este mai mare,

Căci el este încoronat

Peste-mpărați, ca împărat.

Cu o mulțime de popoare,

Cu călăreți, cu cai și care,

El, peste Tir, se repezește.

8Cetățile îi nimicește

Cu sabia. Șanțuri apoi,

Și-ntărituri pentru război,

În contra Tirului va face

Și-o să alunge a lui pace,

Căci scutul împăratului

Se va-nălța-mpotriva lui.

9Berbecii săi au să lovească

În ziduri, să le prăbușească,

Iar cu mașinile pe care

El – în puterea lui – le are

Și turnurile de cetate

Vor fi atuncea dărâmate.

10Numărul mare-al carelor

Stârni-va, cu roțile lor,

Praful ce-și lasă vălul lui

Pe zidurile Tirului.

De vuietele roților

Și de-ale călăreților,

Ajunge-vor cutremurate

Chiar zidurile din cetate,

Atunci când Nebucadențar

Va trece mândru-n al său car –

Prin porțile, în lături, date –

Urmat de ale lui armate.

11Cu caii, își va croi cale,

Prin toate ulițele tale

Și-al tău popor are să cadă

Tăișului sabiei, pradă.

Stâlpii care mândrie-ți sânt,

Cu toți cădea-vor la pământ.

12Averea are să ți-o ia

Și marfa de asemenea.

Casele îți vor fi surpate,

Iar zidurile, dărâmate.

Pietrele care te-au zidit,

Lemnul pe cari l-ai folosit,

Dar și țărâna din hotare,

Ți le va arunca în mare.

13Cântece n-au să se mai facă,

Iar glasul harfei o să tacă.

14Ai să ajungi – fără-ndoială –

Să fii numai o stâncă goală.

Tirul va rămânea în mare,

Asemeni unui loc din care

Se întind mreji, când se dorește

Să fie prins cât mai mult pește.

La loc, nu va mai fi zidit,

Căci Eu, Domnul, am glăsuit.

Așa va fi, cum am spus Eu,

Care sunt Domnul Dumnezeu.”

15Apoi, în ceea ce privește

Tirul, iată ce mai vorbește

Acela care, tot mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Ostroavele înspăimântate,

Atunci vor fi cutremurate

De vuietul scos peste fire

De-a ta grozavă prăbușire,

De țipătu-nfiorător

Din gurile răniților,

Precum și de măcelul care

Te macină, fără scăpare.

16Toți voievozi-aceia cari

Se dovedesc a fi mai mari,

Își lasă jilțul lui domnesc

Și straiul cel împărătesc –

Straiul care, cum e știut,

Doar la gherghef a fost cusut –

Și plini de spaimă, precum sânt,

Jos se așează, pe pământ.

Din a ta pricină-s speriați

Și sunt, de groază, clătinați.

17Cu toții au găsit cu cale

A-ți face-un cântec plin de jale

Și zic: „Ajuns-ai nimicit

Tu care fost-ai locuit

De către oamenii cei care

Știau călători pe mare!

O vai, cetate întărită,

Care pe mare-ai fost vestită,

Pentru că fost-ai cunoscută

Drept tare și foarte temută!

Vai! Iată că au nimicit-o

Cu toți cei care-au locuit-o

Și care groază răspândeau

În cei cari împrejur erau!

18În ziua-n care ai picat,

Ostroavele au tremurat,

În mare. Groaza le-a lovit,

Când au văzut al tău sfârșit.”

19Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Când peste tine am să viu

Să te prefac într-un pustiu –

Ca și cetățile lipsite

De oameni și nelocuite –

Adâncul, când îl voi sălta

Să șadă împotriva ta,

Când ape mari vor fi venit

Și te vor fi acoperit,

20Atunci în groapă te pogor,

Cu toți aceia care mor

Și te voi duce – bunăoară –

La oamenii de-odinioară.

În al adâncului pământ –

Unde singurătăți doar sânt,

Ce dăinuie o veșnicie –

Și al tău loc are să fie,

Ca să nu mai fi construită,

Să nu ajungi iar locuită

Și-astfel, nicicând să nu mai fii

În țara celor ce sunt vii.

21Iată dar, cu desăvârșire

Te nimicesc de peste fire.

Degeaba-n jur se vor uita,

Degeaba te vor căuta,

Pentru că nu vei fi aflată,

De către nimeni, niciodată.

Va fi după cuvântul Meu,

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeu.”