2 Cronici 34 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iosia, împăratul lui Iuda

1Opt ani făcuse Iosia,

Când la domnie ajungea,

Iar la Ierusalim a stat

Treizeci și unu, ca-mpărat.

2Doar binele l-a făcut el,

În fața Domnului, la fel

Ca David, care-i era tată.

El nu s-a abătut, vreodată,

La dreapta sau la stânga lui,

De pe cărarea Domnului.

3Opt ani făcuse Iosia

De când în Iuda-mpărățea,

Atuncea când s-a apucat,

Pe Domnul, de L-a căutat,

Iar când ajunse – la domnie –

De doisprezece ani să fie,

A început și-a curățit

Țara lui Iuda. A zdrobit

Toate-nălțimile aflate

În țară și-n a lui cetate.

De-asemenea, au fost zdrobite

Chipuri turnate și cioplite

Și-apoi chipul idolilor,

Ce sunt ai Astarteelor.

4La fel, altarele-nchinate

Lui Bal, ajuns-au dărâmate,

Iar stâlpii care se aflau

De-asupra lor și cari erau

În cinstea soarelui ‘nălțați,

Au fost, atuncea, retezați.

De-asemenea, au fost zdrobite

Chipuri turnate și cioplite

Și-apoi chipul idolilor

Ce sunt ai Astarteelor.

Pe toate-n urmă, el a vrut,

În praf, să le fi prefăcut,

Iar parafu-acela l-a luat

Și merse de l-a presărat

Peste mormintele celor

Care-au slujit idolilor,

Căci cinste ei le-au arătat,

Atunci când jertfe-n dar le-au dat.

5Chiar oasele preoților,

Le-a pus peste altarul lor,

Ca să le ardă, negreșit.

În acest fel, a curățit,

Țara lui Iuda și, cu ea,

A curățit de-asemenea,

Cetatea lui, Ierusalim.

6A mers apoi, în Efraim,

Neftali, Simeon, Manase,

Iar peste tot unde intrase,

7Altarele le-a dărâmat,

Chipuri cioplite a sfărmat,

Precum și al idolilor

Cari sunt ai Astarteelor.

Toți stâlpii care se aflau

Acolo și care erau

În cinstea soarelui ‘nălțați,

Au fost, atuncea, retezați,

Pentru că împăratu-a vrut,

Totul, în praf, a fi făcut,

Pentru ca-ntregul Israel,

Să fie curățat, astfel.

Către Ierusalim apoi,

Luat-a drumul, înapoi.

8Când împăratul Iosia,

Ani optsprezece, împlinea –

De când ajunse la domnie –

La sine, l-a chemat să vie

Pe fiul lui Ațalia –

Care, Ștefan, drept nume-avea –

Și pe Maseia, acel care

Peste cetate-a fost mai mare;

Și arhivarul a venit

Care, Ioah, era numit.

Ioah era acela care,

Pe Ioahaz, părinte-l are.

Acestor slujitori ai lui,

Să dreagă Casa Domnului,

Le-a dat poruncă, de îndat’.

9Slujbașii, grabnic, au plecat

Până la Hilchia – cel care

Se dovedea preotul mare –

Și tot argintul i l-au dat,

Care fusese adunat

De cetele Leviților

Ce împlineau slujbele lor

De păzitori ai pragului,

La ușa Casei Domnului.

Acest argint se adunase

Din Efraim și din Manase,

Din Beniamin și Israel

Și din Ierusalim, la fel.

10Acest argint a fost luat,

Căci trebuie să fie dat

Drept plată, meșterilor care

Primit-au ca însărcinare,

Dregerea Casei Domnului.

11Apoi, meșterii Templului,

Au dat argintul la pietrari

Și la dulgheri și la zidari,

Să cumpere pietre cioplite

Și lucrurile ce-s menite

A drege stricăciuni pe care,

Casa lui Dumnezeu le are,

Pe care le-au pricinuit

Cei care-n Iuda au domnit.

12Meșterii care au lucrat,

Mereu, cinstiți s-au arătat.

Pe meșteri îi supraveghea

Iahat și cu Obadia,

Leviți din fiii cei pe care,

Merari, drept urmași, îl are,

Și Zaharia. Lângă ei,

Era și Meșulam, din cei

Care, după familia lor,

Erau de-ai Chehatiților.

Acești Leviți s-au arătat

A fi destoinici la cântat.

13Pe lucrători, ei îi vegheau;

În slujba lor, îi ajutau

Și alți Leviți – ca veghetori –

Cu logofeți și dregători

Și cu cei cere se vădeau

Precum că, ușieri, erau.

Găsirea cărții Legii

14Atuncea când au scos afară

Argintul ce îl adunară,

Preotul Hilchia găsise

Cartea pe care Moise-o scrise,

După porunca Domnului,

În care era Legea Lui.

15Atuncea, Hilchia – cel care

Fusese preotul cel mare –

Către Ștefan, a cuvântat:

„Întâmplător, eu am aflat

O carete-n Casa Domnului.

În ea, e scrisă legea Lui.”

Ștefan, când cartea a primit-o,

Plin de uimire a citit-o.

16Apoi, la împărat s-a dus

Și-aste cuvinte i le-a spus:

„Iată că totul s-a făcut

Așa precum Tu ai cerut.

17S-a strâns argintul, negreșit,

Așa precum ai poruncit,

Și dat a fost meșterilor,

Precum și lucrătorilor

Care dreg Casa Domnului.

18În fața împăratului,

O carete am adus eu. Iat-o!

Preotul Hilchia mi-a dat-o.”

Ștefan, apoi, în fața lui,

Citit-a legea Domnului.

19Când împăratu-a auzit

Cuvântul legii, s-a-ngrozit

Și hainele și-a sfâșiat.

20Apoi, la sine, i-a chemat

Pe Hilchia – preotul mare –

Pe Ahicam, acela care

Era al lui Ștefan fecior;

Se mai alăturară lor,

Atunci, Abdon – acela care

Pe Mica, drept părinte-l are –

Și cu Asaia, cari – se știe –

Era slujbaș la-mpărăție.

21Când toți, la curte, au venit,

Iosia astfel le-a vorbit:

„Vă poruncesc ca să plecați,

De grabă, să Îl întrebați

Pe Domnul, ce are să fie

Cu a lui Iuda-mpărăție,

Cu Israel și neamul meu,

Pentru că a lui Dumnezeu

Mare mânie s-a aprins

Și-asupra noastră s-a întins,

Căci nici părinții noști’ și-apoi –

În vremea de acum – nici noi,

Iată că nu am împlinit

Ceea ce El ne-a poruncit.

N-am făcut voia Domnului,

Precum e scris în cartea Lui.”

22Hilchia, grabnic, a plecat

Cu cei trimiși de împărat,

La Hulda. E știut căci ea

Era nevasta ce-o avea

Șalum – fiul lui Tochehat,

Și Hasra – care, la-mpărat,

Fusese supraveghetor

Al tuturor veșmintelor.

Ea, prorociță, se vădea

Și la Ierusalim ședea.

23Când solii de la împărat

Sfârșiră, ea a cuvântat:

„Mergeți la cel ce v-a trimis

Și-i spuneți ceea ce a zis,

Prin mine, Domnul Cel pe care,

Poporul Israel Îl are.

Deci ascultați cuvântul meu:

24Așa vorbește Dumnezeu:

„Asupra oamenilor lui,

Precum și-asupra locului

Acestuia, să știți dar voi,

Că voi trimete mai apoi,

Nenorocirile prezise,

Așa după cum au fost scrise

În cartea pe cari a primit-o –

Carete pe care a citit-o –

Cel care este-nscăunat

În Iuda, ca și împărat.

25Oamenii care-au locuit

În acest loc, M-au părăsit.

Astfel, tămâie-au adus ei,

Spre cinstea altor dumnezei.

Lucrările mâinilor lor,

Nu mi-au plăcut. Acest popor,

Prin tot ce-a făcut înadins,

A Mea mânie a aprins,

Iar focul ei îl va încinge,

Pentru că ea nu se va stinge.”

26Mai spuneți-i acelui care

Este, în Iuda, cel mai mare

Și cari, la mine, v-a trimis:

„Iată că Domnul a mai zis:

27„Văd că smerit te-ai arătat,

Iar inima ți s-a mișcat

Atuncea când ai auzit

Cuvintele ce le-am rostit

Eu, împotriva locului,

Precum și-a oamenilor lui.

Ai plâns și Mi te-ai închinat,

Iar straiul ți l-ai sfâșiat.

Tot ceea ce tu ai făcut,

Sigur să fii că, am văzut.

28De-aceea, nu-i fac nici un rău

Acestui loc, în timpul tău.

În pace, tu vei fi lăsat

Și la ai tăi, adăugat,

Fără ca vreo nenorocire

Să se abată peste fire.”

Solii s-au dus la împărat,

Să-i spună tot ce au aflat.

Înnoirea legământului

29Când astă veste a primit,

Iosia-ndată s-a grăbit

Ca să îi cheme la palat,

Pe cei bătrâni cari s-au aflat

În toată țara cea pe care

Iuda în stăpânire-o are.

Cei ce-n Ierusalim au stat,

Au mers și ei, la împărat.

30De tot poporul însoțit,

Iosia-n urmă s-a suit

Până la Casa Domnului.

Toți preoții norodului

Și cei care Leviți erau,

Pe împărat îl însoțeau.

S-a strâns la astă adunare

Poporul, de la mic la mare.

Acolo-a pus a fi citită

Cartea care a fost găsită

Atunci, în Casa Domnului,

În care, legământul Lui

Fusese scris, pentru popor.

31Pe scaunul de domnitor

Șezuse Iosia atunci,

Iar ale Domnului porunci,

Cu-atenție, le-a ascultat.

Un legământ a încheiat

Apoi, în fața Domnului –

Și el și tot poporul lui –

Prin care toți s-au obligat

Ca să păzească ne-ncetat,

Învățăturile primite

Și legile ce-au fost citite.

32El a făcut ca-n legământ

Să intre toți cei care sânt

Chiar în Ierusalim aflați,

Cât și cei care-s așezați

În Beniamin. Toți au făcut

Așa precum li s-a cerut,

Ținând legile Domnului

Precum și legământul Lui,

Așa cum au obișnuit

Părinții lor, când au trăit.

33Iosia-apoi a-ndepărtat

Toți idolii ce i-a aflat,

De prin ținuturile cele care

Poporul Israel le are,

Făcând ca tot poporul lui

Să Îi slujească Domnului.

Atâta timp cât a trăit,

Pe Dumnezeu el L-a slujit.