Luca 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Zacheu

1Iisus, după cele-ntâmplate,

Intră-n Ierihon, în cetate.

2Un om bogat – Zacheu numit –

Care fusese învestit,

Mai mare, peste vameși, sta

3Și, un prilej bun, căuta,

Ca pe Iisus, să-L vadă; dar,

Truda-i fusese în zadar,

Căci, de statură, era mic

Și nu putea vedea nimic,

Din pricina mulțimii, care

Se adunase-n număr mare.

4Un gând, atuncea, i-a venit

Și-n mare grabă, a fugit,

Mai înainte, și-a urcat

Iute-ntr-un dud mare, aflat

Chiar lângă drumul lui Iisus,

Sperând că-L va vedea, de sus.

5Când, lângă dud, Domnu-a sosit,

Acelui vameș, i-a vorbit:

„Haide, coboară-te Zacheu,

Căci azi, la tine, voi sta Eu!”

6Zacheu, atuncea, a venit,

Lângă Iisus, și L-a primit,

Cu bucurie. Însă, cei

7Cari se aflară lângă ei –

Și-L auziră pe Iisus –

Îndată au cârtit și-au spus:

„Ceea ce face, nu-i frumos!

Stă-n gazdă, la un păcătos!”

8Zacheu, însă, a stăruit,

‘Naintea Lui, și a vorbit:

„Doamne, averea-mi împărțesc

Și jumătate, dăruiesc,

Săracilor; iar, de cumva,

Năpăstuit-am, cu ceva,

Pe orișicine, negreșit,

Îi dau ‘napoi, tot, împătrit.”

9Iisus i-a ascultat vorbirea,

Zicând apoi: „Azi, mântuirea,

În astă casă, a intrat,

Căci și-acest om, aici aflat,

Îl are, pe Avram, părinte.

10Cu toții să luați aminte,

Pentru că Fiul omului

S-a pogorât, din cerul Lui,

Să caute și să găsească,

Ce-a fost pierdut, să mântuiască.”

Pilda polilor

11Lângă Ierusalim, erau

Și – pentru că mai toți credeau

Că-mpărăția Domnului

O să se-arate omului,

Îndată – o pildă, le-a spus,

Celor ce-L însoțeau, Iisus:

12„Un om de neam, porni odată,

Către o țară-ndepărtată,

Gândind să ia o-mpărăție

Și-n urmă, înapoi, să vie.

13Chemă, pe zece robi, la sine

Și, zece poli – grecește „mine” –

Le dărui, zicând apoi:

„Iată ce vreau eu, de la voi:

Luați polii aceștia toț’

Și, până vin, faceți negoț.”

14Dar, cetățenii îl urau

Și, împărat, nu îl voiau;

De-aceea, au trimis solie,

Să-i spună: „Nu vrem ca să fie

Omu acesta-nscăunat,

Asupră-ne, ca împărat.”

15Când acel om a revenit,

După ce-ntâi a dobândit

Împărăția, a chemat,

Pe robii cărora le-a dat

Polii, să vadă, ce-au făcut

Și, ce câștig, au obținut,

Făcând negoț. Primu-a venit,

16În fața lui, și a vorbit:

„Doamne, cu polul ce mi-ai dat,

Eu încă zece-am câștigat.”

17„Bine, rob bun și credincios” –

I-a spus stăpânul, bucuros –

„Puține lucruri, ai păzit,

Dar, credincios, te-ai dovedit;

De-aceea, tu ai să primești,

Zece cetăți, să cârmuiești.”

18Al doilea rob, venind, a spus:

„Doamne, cinci poli, a mai adus

Polul, pe care mi l-ai dat.”

19„Bine. Și tu vei fi-nălțat,

În slujbă, și ai să primești,

Cinci cetățui, să cârmuiești.”

20Veni, apoi, un alt rob, dar,

Acesta zise: „În ștergar,

Polul ce mi l-ai dăruit,

Păstratu-l-am eu, învelit,

21Căci te cunosc și m-am temut.

Te știu om aspru și-am văzut

Că nu ai pus, dar ai luat,

Că seceri ce n-ai semănat.”

22Stăpânul zise-atunci: „Rob rău,

Te judec, după gândul tău!

Știai că-s aspru, că îți cer

Ceea ce n-am pus și secer

De unde nu am semănat.

23Atunci, de ce n-ai încercat,

Ca banii, la zarafi, să-i dai

Și astfel, un câștig aveai,

Iar eu, când aș fi revenit,

Cu o dobândă-aș fi primit,

Banul, ce ți l-am dat, ‘napoi?

24Tu n-ai făcut așa!” Apoi,

Către cei care-au fost aflați

Acolo, el a zis: „Luați

Polul acestui rob netrebnic,

Care s-a dovedit nevrednic,

Și dați-l aceluia care

Văzuta-ți că, zece poli, are!”

25„Doamne” – au zis ei – „dar acel,

Mai are zece poli. Tot el,

Dorești, ca acest pol, să-l ia?”

26El le-a răspuns: „O să se dea,

Totul, numai celui ce are;

Iar de la cel care nu are,

Urmează, totul să se ia –

Chiar și puținul ce-l avea.

27Cât despre toți vrăjmașii mei,

Care n-au vrut, ca peste ei,

Să-mpărățesc, să îi luați

Și-n fața mea, să îi tăiați!”

28După ce astfel a vorbit,

Iisus, la drum, iar a pornit,

Să meargă – așa precum știm –

Pe calea-I spre Ierusalim.

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

29Când spre Ierusalim, mergea

Iisus și se apropia

De-ale Betaniei hotare –

Lângă Betfaghe – iar, în zare,

Se arata-naintea lor

Chiar Muntelui Măslinilor,

Doi ucenici, El a chemat,

30Și-a zis: „Veți merge, de îndat’,

În satul dinaintea noastră.

Iată care-i menirea voastră:

De cum, în sat, o să pășiți,

Îndată, o să și găsiți

Un măgăruș, care-i legat.

Pe el, nimeni n-a-ncălecat,

Până acuma. Voi îl luați,

Și-apoi, la Mine, vă-nturnați.

31Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Și-o să vă-ntrebe cineva,

„De ce-l luați?”, spre-a lui știință,

Veți spune: „Are trebuință

32Domnul, de el”. Cei doi s-au dus,

Găsind tot, cum a zis Iisus.

33Când, măgărușu-au dezlegat,

Stăpânul lui, i-a întrebat:

„Ce faceți? De ce-l dezlegați?

De ce voiți să îl luați?”

34Ei spus-au, omului acel:

„Are nevoie-acum, de el,

35Al nostru Domn.” Astfel, l-au dus,

Apoi, în fața lui Iisus

Și, hainele, și-au așezat,

Pe el. Iisus l-a-ncălecat,

36Pornind la drum. Mulți au făcut,

Din a lor haine, așternut,

În fața Lui. Încetișor,

37Din Muntele Măslinilor,

Către Ierusalim, mergea

Gloata, care Îl însoțea.

Atuncea, ucenicii Lui

Laude-adus-au, Domnului,

Pentru minunile făcute,

Chiar sub ai lor ochi, petrecute.

38Toți zis-au: „Binecuvântat

Să fie marele-mpărat,

Care-n numele Domnului,

Sosește-acuma! Slavă Lui!

Pace în cerul Său cel Sfânt!

Slavă-n locuri ce-nalte sânt!”

39Dar, Fariseii, la Iisus,

Au mers, degrabă, și I-au spus:

„Învățătorule, pe-ai Tăi

Discipoli, să-i oprești! Ceartă-i!”

40El zise, Fariseilor:

„Dacă ei tac, în locul lor,

Pietrele-acestea, de pe drum,

Începe-vor să strige-acum!”

Iisus plânge pentru cetate

41Lângă cetate, S-a oprit

Iisus și-apoi, a-nvăluit,

Cuprinsul ei, într-o privire,

Plângând, pentru acea zidire.

42El zise: „De-ai fi cunoscut!

O, azi măcar, de-ai fi știut

Acele lucruri, ce-ar putea,

Pace și liniște, să-ți dea!

Acum însă, ele-s ascunse

De ochii tăi. Sunt nepătrunse!

43Curând, veni-vor zile grele:

Vei îndura valuri de rele,

Vrăjmașii au să te-nconjoare;

Cu lanțuri au să te-mpresoare

Și-au să te strângă, ne-ncetat,

Din toate părțile, de-odat’.

44Au să te pună la pământ,

Pe tine și pe cei ce sânt

Copii ai tăi; n-o să-ți rămâie

Piatră pe piatră-n temelie,

Căci n-ai știut tu, niciodată,

Ziua când fosta-i cercetată.”

Izgonirea vânzătorilor din Templu

45În urmă-n Templu a intrat,

Iar pe cei care i-a aflat

Acolo – și negoț făcând –

I-a scos afară-ndat’, strigând:

46„E scris: „Casă de rugăciune

E Casa Mea”. Și se mai spune,

Că „Voi sunteți aceia cari,

O peșteră, pentru tâlhari,

Acuma, ați făcut, din ea.”

47În fiecare zi, mergea

Iisus, la Templu. Mulți veneau

Și-nvățătura-I ascultau,

Uimiți. Doar preoții cei mari,

Bătrânii și-ai lor cărturari,

Se sfătuiau, fără-ncetare,

Cătând vreun mijloc să-L omoare;

48Dar, ce să facă, nu știau,

Pentru că-nspăimântați erau,

De gloata ce s-a adunat

În juru-I. Când au observat

Că-I sorbeau vorba, de pe buze,

N-au știut cum să-L mai acuze.