Exodul 16 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cârtirile în Sin – Prepelițele și mana. Sabatul

1Apoi, poporul a plecat,

De la Elim, și a intrat

Într-un pustiu. Sin se numea

Locul acel și se găsea

Între-al Elimului ținut

Și-ntre Sinai. Timpu-a trecut,

Și-a cinsprezecea zi venise

Din luna ‘doua – ce sosise –

De când poporul a putut –

Din al Egiptului ținut –

Să iasă, fiind izbăvit,

De Domnul, care a lovit

Egiptul și pe Faraon.

2Contra lui Moise și Aron,

Atunci, fiii lui Israel,

Cârtiră și-au vorbit astfel:

3„Dar cum de n-am murit loviți,

De Dumnezeu, când, înrobiți,

Noi, încă, în Egipt eram

Și când, în oale, noi aveam

Carne, putând ca să mâncăm

Pâine și să ne săturăm?

Căci în pustiu, ne-ați adus voi,

Ca să pierim de foame-apoi.”

4Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Pâine voi face – negreșit –

Din cer, să ploaie, în pustie.

Poporul va putea să vie,

Să strângă pâine. Fiecare,

Atât doar, cât nevoie are

Pentru o zi, pâine s-adune.

La încercare îi voi pune,

În acest fel, și voi vedea,

De merg sau nu, în legea Mea.

5A șasea zi, când au să iasă

Să strângă, vor lua acasă,

De două ori mai multă mană

Decât avut-au pentru hrană

În zilele mai dinainte.”

6Poporului, aste cuvinte –

Moise și-Aron – le-au spus apoi:

„Acum, veți înțelege voi

Și veți pricepe-n astă seară,

În ce fel fosta-ți scoși din țară,

Căci Dumnezeu a fost Acel

Care l-a scos, pe Israel,

Din a Egiptului robie.

7Când dimineața va să vie,

Vedea-veți slava Domnului –

Căci ați cârtit în contra Lui –

Iar Dumnezeu v-a auzit.

Dar ce suntem noi, de-ați cârtit,

Cu toții împotriva noastră?”

8Moise a zis: „În fața voastră,

Domnul – în astă seară chiar –

Vă va da carne multă, iar

În zori, aveți să căpătați

Și pâine, să vă săturați.

Căci Dumnezeu v-a auzit –

În contra Lui – cum ați cârtit.

Iată, vă-ntreb – acum – pe voi:

Să-mi spuneți, cine suntem noi?

Să știți dar, căci cârtirea voastră

Nu se îndreaptă-n contra noastră,

Ci împotriva Domnului.”

9Către Aron – fratele lui –

Moise, apoi, a cuvântat:

„Spune poporului, de-ndat:

„Veniți să vă apropiați

Și-n fața Domnului să stați,

Căci Dumnezeu v-a auzit

Cum împotrivă-I ați cârtit.”

10Pe când Aron vorbea astfel

Copiilor lui Israel,

Către pustiu, toți au privit.

Plin de uimire, a zărit,

Atunci, acel întreg popor,

Slava lui Dumnezeu, în nor.

11Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

12„Iată că Eu am auzit

Cârtirile lui Israel.

Tu să le spui în acest fel:

„Urmează două seri. Să știți

Că între ele-o să primiți

Carne, ca să vă săturați,

Iar dimineață, căpătați

Pâine. Atunci veți ști că Eu

Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu.

13Când înserarea a venit,

Tabăra s-a acoperit

Cu prepelițe, iar – în zori –

O rouă a căzut, din nori,

Și-n jurul taberei – pe jos –

S-a așezat, într-un strat gros.

14Atuncea când s-a risipit

Roua, a fost acoperit

Pustiul, cu ceva ce pare

A fi grăunțe mici și care,

Ca boabele de gheață sânt –

Albe – întinse pe pământ.

15Fiii lui Israel priveau

Mirați, în jur, și se-ntrebau:

„Ce e aceasta? Ce să fie?”

„Pâinea pe care, în pustie,

Domnul vi-o dă, cum v-a promis,

Pe săturate” – Moise-a zis.

16Apoi el, astfel, le-a vorbit:

„Iată ce a mai poruncit

Domnul, să faceți: „Adunați,

Mana aceasta, să mâncați.

Nu strângeți mult, ci fiecare,

Să-și ia numai pentru mâncare.

Deci fiecare-n acest fel,

Să își adune, pentru el –

Din astă mană – un omer.

Iată acum, ce vă mai cer:

Câte-un omer să adunați,

Pentru toți cei cari sunt aflați

În cortul vost’. Deci fiecare

Are-un omer, pentru mâncare.”

17Israeliții au făcut

Așa precum li s-a cerut.

Unii au strâns mai multă mană,

Iar alții mai puțină hrană.

18În urmă, ce s-a adunat,

Cu un omer s-a măsurat.

Cel ce a strâns hrană în plus,

A dat apoi, al său surplus,

La cel cari mai puțin aduse

Și astfel nimeni nu avuse

Ceva în plus, din acea mană –

Și-asemeni, nici lipsă de hrană.

19Moise a cuvântat apoi:

„Acuma, nimeni dintre voi,

Nu trebuie-a lăsa nimic,

Din ea, până în zori, vă zic.”

20Dar unii nu l-au ascultat,

Și ceva mană au lăsat,

Pe-a doua zi. Când au venit

Ai zilei zori, s-a împuțit

Mana și, viermi, ea a făcut.

Când aste lucruri le-a văzut

Moise, pe loc, s-a mâniat,

Pe cei cari nu l-au ascultat.

21Apoi, n-a mai strâns nimenea,

Mai mult decât îi trebuia,

Căci de îndată ce-a venit

Căldura, mana s-a topit.

22A șasea zi doar, fiecare,

Mană a strâns, pentru mâncare,

Întocmai cum s-a poruncit:

Doar doi omeri, deci îndoit.

Fruntașii din popor s-au dus

Până la Moise și i-au spus

Că au strâns mană și-au făcut

Așa precum li s-a cerut.

23Moise, în urmă, le-a vorbit:

„Domnul așa a poruncit:

„Mâine e ziua de odihnă,

În care toți veți sta în tihnă.

Mâine e ziua de Sabat,

Cari Domnului îi e-nchinat.

Tot ceea ce, de copt, aveți

Precum și ce să fierbeți, vreți,

Azi faceți și să terminați,

Căci mâine nu o să lucrați!

Păstrați apoi, ce vă rămâne,

Pe-a doua zi – deci, până mâne.”

24Așa cum Moise a cerut,

Întreg poporul a făcut.

În urmă, zorile-au venit,

Iar mana nu s-a împuțit

Și-asemeni, nici viermi n-a făcut,

Ci-n stare bună s-a ținut.

25Moise a zis: „Azi s-o mâncați,

Căci altă hrană nu aflați,

Pe câmp, pentru că e Sabat.

26În șase zile, ne-ncetat,

Veți strânge mană din pustie.

A șaptea zi când va să vie,

Voi, mană, n-o să mai găsiți,

Căci e Sabat – așa să știți!”

27Totuși, atunci când a venit

A șaptea zi, uni-au ieșit

Și în pustie-au căutat

Mană, din nou, dar n-au aflat.

28Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Cât va mai fi nesocotit

Cuvântul Meu?! Și până când

Mai aveți, oare, voi, de gând,

Porunca, să nu-Mi ascultați

Și legea să Mi-o încălcați?!

29Vedeți că Dumnezeu v-a dat,

Acuma, ziua de Sabat.

De-aceea, iată, ați primit,

A șasea zi, mană-ndoit.

Deci nimeni nu-și va părăsi

Locul în cari se va găsi

A șaptea zi, căutând mană,

Căci a primit destulă hrană.”

30A șaptea zi, s-a odihnit

Întreg poporul și-a găsit

31Un nume pentru acea hrană.

De-atunci, a fost numită „mană”.

Doar coriandrul, boabe, are,

Cu forme asemănătoare

Cu mana. Albă era ea,

Iar gustul pe care-l avea,

Asemeni e cu turta care –

În aluat – și miere are.

32Moise a zis poporului:

„Iată porunca Domnului:

„Să se păstreze un omer,

Umplut cu mana cea din cer,

Pentru urmași, ca ei să știe

Ce pâine v-am dat în pustie,

Ca să aveți ce să mâncați,

După ce-ați fost eliberați

Din al Egiptului ținut.”

33Moise, apoi, grije-a avut

Să-i spună lui Aron: „Să iei

Un vas, în care pune-vei,

Din mană, un omer pe care

Ai să-l așezi, pentru păstrare –

În fața Domnului – să fie

Pentru urmașii ce-au să vie.”

(Hrana aceea au numit-o

„Mană”, căci ei, când au zărit-o

Întâia dată, au strigat:

„Man hu”, care a însemnat

„Ce e aceasta?”, tălmăcit.)

34Aron, atuncea, a ieșit,

După porunca Domnului

Dată lui Moise – robul Lui –

Și, mana, el a adunat-o,

Preț de-un omer și-a așezat-o

Lângă chivot, să se păstreze

Pentru cei cari au să urmeze.

35Timpul s-a scurs necontenit,

Și-ntreg poporul s-a hrănit

Cu mană – după cum se știe –

Patru decenii, în pustie,

Până sosit-a în Canaan,

Precum avuse Domnu-n plan.

36Omerul este, ca mărime,

Din efă, numai o zecime.