1 Corinteni 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Pavel, chemat să fie pus

Apostol, în Hristos Iisus –

Precum voit-a Dumnezeu –

Și fratele Sosten, mereu,

2Către Biserica pe care,

Chiar în Corint, Domnul o are,

Către cei care-au fost sortiți

Să fie, în Hristos, sfințiți –

Chemați, de Dumnezeu, să vie,

Ca prin Iisus, sfințiți, să fie –

Și către cei cari, ne-ncetat –

În orice loc s-ar fi aflat –

Caută a chema, anume,

Al lui Iisus Hristos Sfânt Nume,

Cari Domn ne este tuturor –

Nouă și-asemenea, și lor:

3Pace și har, voiesc, mereu,

Să le dea Tatăl, Dumnezeu,

Și-al nostru Domn, Hristos Iisus,

Care se află-n ceruri, sus!”

Mulțumiri și îndemn la unire

4Neîncetat, lui Dumnezeu,

Doar mulțumiri, Îi aduc eu,

Pentru-al Său har, cel minunat,

Cari, prin Iisus, l-a revărsat,

Cu prisosință, peste voi,

5Fiind îmbogățiți apoi,

Cu toții, în orice privință:

Și în vorbiri și-n cunoștință.

6În felu-acesta, ne-ncetat,

Mărturisirea ce s-a dat,

Despre Hristos, este zidită

Și-n al vost’ mijloc, întărită.

7Așa că, după cum vedeți,

Voi, nici o lipsă, nu aveți,

De nici un fel de dar, când stați

Și, pe Hristos, Îl așteptați.

8Să știți că El, pân’ la sfârșit,

Vă întărește, negreșit,

Ca fără vină să fiți voi,

Când se va-ntoarce înapoi,

Din slăvile cerești – de sus –

Al nostru Domn, Hristos Iisus.

9Căci credincios este, mereu,

Al nostru Tată – Dumnezeu –

Acela care v-a chemat

La părtășie, necurmat,

Cu Fiul Său Hristos Iisus,

Al nostru Domn. Mereu v-am spus,

10Și vă îndemn, din nou anume,

Ca pentru-al lui Iisus Sfânt Nume,

S-aveți un fel doar, de vorbire.

Nu vă lăsați conduși de fire,

Și nu lăsați ca între voi

Să fie dezbinări apoi;

Ci vreau să învățați să fiți,

În gând și-n simț, mereu uniți.

11Căci, fraților, eu știu apoi,

De la ai Cloei, că la voi,

Mai multe certuri s-au iscat.

12Vă înștiințez că am aflat

Că unii au tot spus, mereu,

Că „al lui Pavel doar, sunt eu!”,

Iar alții, dintre cei de-acolo,

Pretind că sunt „ai lui Apolo!”,

Sau „ai lui Chifa!”; alți-au spus

Că sunt „ai lui Hristos Iisus!”.

13Hristos a fost oare-mpărțit?

Sau fost-a Pavel răstignit,

Cumva – vreodată – pentru voi?

Sau, botezați, ați fost apoi,

În al lui Pavel nume? Eu

14Îi mulțumesc lui Dumnezeu,

Căci m-a ferit, neîncetat,

Și astfel, nu am botezat

Pe nimenea, aflat la voi,

Ci doar pe Crisp și Gaiu-apoi.

15De-aceea, nu va mai putea

Ca să mai spună nimenea,

Precum că botezat-am eu,

Pe cineva-n numele meu.

16Da, știu că am mai botezat,

Pe toți cei care s-au aflat,

În casa lui Stefana, iar,

De alții, nu am știre dar.”

Înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu

17„Hristos nu m-a trimis la voi,

Ca eu să vă botez apoi,

Ci ca să propovăduiesc –

Deci, Evanghelia, s-o vestesc.

Și nu cu-nțelepciunea care,

Izvoare, în vorbire-și are,

Ca nu cumva, a lui Hristos

Cruce, s-ajungă – ne-ndoios –

Zadarnică. S-aveți dar, știre:

18A crucii propovăduire

Pare a fi o nebunie,

Pentru cei care au să fie,

Pe a pierzaniei cărare;

Dar pentru noi – pentru cei care

Am rupt-o cu năravul firii

Și stăm pe calea mântuirii –

Ea este și va fi mereu,

Puterea, de la Dumnezeu.

19Căci este scris: „Eu prăpădesc

Înțelepciunea ce-o vădesc

Toți înțelepții de la voi,

Și am să nimicesc apoi,

Priceperea celor știuți

Că ar fi oameni pricepuți.”

20Unde e înțeleptul dar?

Unde e cel ce-i cărturar?

Sau unde-i vorbărețul, oare,

Pe care, acest veac îl are?

Înțelepciunea dovedită

De lume, nu a fost prostită,

Necontenit – vă întreb eu –

De către Domnul Dumnezeu?

21Întrucât, lumea nu putea,

Cu-nțelepciunea ce-o avea –

Pe Dumnezeul cerului,

În toată-nțelepciunea Lui –

Să Îl cunoască, Dumnezeu

A hotărât că nu e greu

Ca să aducă mântuire,

La credincioși, printr-o vestire

A nebuniei crucii. Iată,

22Iudeii doar minuni așteaptă,

Iar Grecii caută s-adune,

Neîncetat, înțelepciune.

23Dar eu v-am propovăduit

Doar pe Hristos Cel răstignit.

Pentru Iudei, El se vădește

Prilejul care-i poticnește,

Iar pentru Neamuri, nebunie

Se dovedește ca să fie.

24Dar pentru cei ce sunt chemați –

Printre Iudei sau Greci – aflați

Că ea este – se poate spune –

Putere și înțelepciune,

Cari vine de la Dumnezeu.

25Căci nebunia Lui, mereu,

Mai înțeleaptă se arată,

Decât sunt oamenii vreodată,

Iar slăbiciunea Lui apare,

Decât toți oamenii, mai tare.

26De pildă, vreau să vă uitați,

La voi, cei care-ați fost chemați:

În rândul vostru, înțelepți –

În felul lumii deci, deștepți –

Nu sunt prea mulți; nu-s mulți nici cei

Cari sunt puternici, nici acei

Cari, din alese neamuri, sânt.

27Iată că Dumnezeu Cel Sfânt

Lucruri nebune, a ales,

Prin ele vrând, bine-nțeles,

Ca pe acele înțelepte –

Care, în lume, sunt deștepte –

El să le facă de rușine.

A mai găsit că este bine

S-aleagă, de pe-acest pământ,

Doar lucruri care slabe sânt,

Să rușineze-astfel, anume,

Pe cele tari, ce sunt în lume.

28A mai ales lucruri privite

Drept josnice, disprețuite,

Ba chiar și lucruri ce nu sânt,

Spre-a nimici, de pe pământ,

Pe cele care-s în ființă,

29Pentru a nu fi cu putință

Ca să se laude, cumva,

Față de Domnul, cineva.

30Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus,

Sunteți dar, în Hristos Iisus.

El e făcut, de Dumnezeu,

Să fie, pentru noi, mereu,

Înțelepciune și sfințire,

Să fie și neprihănire,

Și-asemeni – pentru fiecare –

Să fie și răscumpărare,

31Pentru că, după cum s-a zis

Și, în Scripturi, se află scris,

„Cel ce se laudă, să știe,

În Domnul, lauda să-i fie”.