Ieremia 34 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Prorocie asupra sorții lui Ezechia

1Iată cuvântul Domnului,

Spre Ieremia, robul Lui,

Atunci când Nebucadențar,

Peste al lui Iuda hotar,

Cu mare oaste a trecut –

Pentru că sprijin a avut

Din partea împăraților,

Precum și a popoarelor

Care atunci se dovedeau

Că-n stăpânirea lui erau –

Vrând, cu Ierusalimu-apoi,

Ca să pornească un război,

Lovind cetățile pe care

Acesta-n jurul său le are:

2„Așa vorbește Domnul, Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel:

„La Zedechia – cel aflat

În Iuda, ca și împărat –

Du-te și spune-i: „Acest loc

Are să fie ars, în foc,

Căci îl dau pradă celui care,

În Babilon este mai mare.

3De-asemenea, ia seama bine,

Că te privește și pe tine!

Nici tu nu vei avea scăpare.

Vei fi luat, fără cruțare,

Și-n Babilon ai să fii dus.

Față în față vei fi pus,

Cu cel ce este așezat

În Babilon, drept împărat.

4Ia seama la acest cuvânt,

Din partea Domnului Cel Sfânt,

Tu – Zedechia – cel aflat

Pe scaunul de împărat!

Așa vorbește, despre tine,

Domnul! Să iei dar, seama, bine!

„Iată că nu vei fi tăiat,

De sabie. Vei fi lăsat

5În pace ca să te sfârșești.

Iar după cum îți amintești

Că pentru-ai tăi părinți aflați

Peste popor ca împărați,

S-au ars miresme, să știi bine,

Că tot la fel și pentru tine

Are să ardă ăst popor.

Jelit, în fața tuturor,

Tu ai să fii. Au să se-adune

Și-apoi „Vai, doamne!” îți vor spune.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

6Atunci, prorocul Ieremia,

La împăratul Zedechia –

Deci la Ierusalim – s-a dus

Și-aste cuvinte i le-a spus,

7Tocmai în vremurile-n care,

Acela cari era mai mare

În Babilon, împresura

Cetatea și-n război era

Și cu cetățile pe care

Ierusalimu-n jur le are,

Lovind cu oastea de Haldei,

Lachisul și-apoi Azechei.

Aceste două mai erau

Cetățile ce se vădeau

C-au mai rămas necucerite

Dintre cetățile-ntărite

Cari libere se mai aflară,

Atunci, în a lui Iuda țară.

Amenințări

8Iată cuvântul Domnului,

Spre Ieremia, robul Lui,

Când Zedechia a făcut

O învoială și-a cerut

Poporului ce se vădea

Că la Ierusalim ședea,

Ca să vestească, peste fire,

Atunci, o mare izbăvire

A robilor. El le-a cerut,

9Celor care robi au avut,

De-ndată să îi slobozească

Și nimeni să nu mai robească

Pe o Evreică sau Evreu,

Căci frați erau, de neam Iudeu.

10Poporul și aceia cari

Se dovedeau a fi mai mari

Au făcut astă învoială,

Legatu-s-au – fără-ndoială –

Să-și slobozească fiecare

Pe frații pe cari, robi, îi are.

Apoi, cu toții au făcut

Așa precum li s-a cerut,

Căci robii și i-au slobozit.

11În urmă, ei s-au răzgândit

Și astfel și-au adus apoi,

Robii și roabele-napoi,

Silindu-i robi ca să le fie.

12Atunci a trebuit să vie,

De sus, cuvântul Domnului,

La Ieremia, robul Lui.

Cuvântul cel venit de sus,

Aceste vorbe le-a adus:

13„Așa vorbește Domnul, Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel:

„Eu am făcut un legământ,

Cu cei care părinți vă sânt,

Când din robia lor amară –

Deci din Egipt – i-am scos afară.

Atunci când i-am eliberat,

Astă poruncă le-am lăsat:

14„Să treacă șapte ani și-apoi,

Liberi voiesc să-i lăsați voi,

Pe toți cei care vă sunt frați

Și cari la voi, robi sunt aflați.

Cel care ți se vinde ție

Și frate-ți e, liber să fie.

Și sora ta, de-asemenea,

Să fie liberă și ea.”

Ai voști’ părinți nu au urmat

Poruncile ce le-am lăsat.

15Dar am văzut, însă, că voi,

În inimi, v-ați întors ‘napoi

Și-n felu-acesta ați știut

Ce este bine de făcut

În fața Mea, căci ați vestit

O zi în cari ați slobozit

Pe-aceia ce se dovedeau

Precum că robi, la voi, erau.

În fața Mea – fără-ndoială –

Voi ați făcut o învoială,

În Casa peste cari, mereu,

Este chemat Numele Meu.

16Însă pe urmă, am văzut

Că vorbele nu v-ați ținut,

Ci în picioare le-ați călcat

Când înapoi vi le-ați luat.

Numele Meu L-ați pângărit,

Pentru că voi i-ați înrobit,

Din nou, pe cei eliberați

Cari din robie-au fost scăpați.”

17De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Pentru că nu M-ați ascultat

Și pentru că nu i-ați lăsat

Liberi, pe cei ce-au fost vestiți

Că au să fie sloboziți,

Iată că și Eu, mai apoi,

O slobozenie, peste voi,

Îngăduiesc: a sabiei,

A ciumei și a foametei.

În urmă, după al Meu plac,

De pomină am să vă fac

Printre popoarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ.

18Toți oamenii care-au călcat

Poruncile ce le-am lăsat

Și învoiala dată vouă,

Tăind dar, un vițel în două,

Trecând, în urmă, printre ele,

Printre bucățile acele –

19Și când în ăst fel vă vorbesc,

Aflați precum că Mă gândesc

La căpeteniile cari

Sunt, în Ierusalim, mai mari,

Precum și-n a lui Iuda țară,

Pentru că ei doar, când tăiară

Vițelu-n două, am văzut,

Printre bucăți, că au trecut;

Apoi, alăturea de ei,

Gândesc la preoții acei,

La dregători și la popor,

Precum și la famenii lor

Cari de asemeni am văzut,

Nestingheriți că au trecut

Printre bucățile tăiate,

Față în față, așezate –

20Pe toți cei care-au săvârșit

Lucrul acest ne-ngăduit,

Am să îngădui ca, drept paradă,

Pentru ai lor vrăjmași să cadă.

Dușmanii mâinile-și vor pune

Pe ei și-apoi, îi vor răpune,

Iar păsările cerului

Și fiarele pământului

Se vor hrăni din carnea lor.

21Pe cel care, peste popor,

Se află pus drept împărat

Și, Zedechia, e chemat –

Precum și pe aceia cari

Sunt căpitanii lui cei mari –

Îi dau celui care, pe tron

E așezat, în Babilon

Și cari s-a depărtat de voi!

22Dar poruncesc ca, înapoi,

Să se întoarcă. El va bate,

Cu oastea lui, astă cetate

Și are să îi pună foc

După aceea, ăstui loc.

Cetățile-n Iuda zidite

Vor fi, în urmă, pustiite,

Căci n-o să poată nimenea –

Apoi – în ele, să mai stea.”