Geneza 38 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iuda și Tamar

1În vremea ‘ceea, i-a lăsat

Iuda, pe-ai săi, și a plecat

În Adulam. Îl găzduia

Un om cari Hira se numea.

2Acolo, Iuda a văzut

O fată, care i-a plăcut.

Aceasta Șua se numea

Și tată Canaanit avea.

Iuda, cu fata, s-a-nsurat

Și-apoi cu ea s-a-mpreunat.

3Un fiu, Șua a zămislit,

Pe care Er, ea l-a numit.

4Iar a rămas însărcinată

Și-a mai născut încă o dată,

Un fiu. Pe-acesta, l-a numit

5Onan. Apoi a zămislit

Încă un fiu – nume i-a dat,

Șela. Iuda era plecat

La Czib, cu treburi ce-a avut.

6Pentru întâiul său născut,

El a luat – pe gustul său –

Nevastă, pe Tamar. Dar rău –

7De Domnul – fost-a Er văzut,

Pentru tot ceea ce-a făcut,

Iar Dumnezeu l-a omorât

Căci faptele i le-a urât.

8Către Onan, Iuda a spus:

„Acum, fiindcă Er s-a dus,

O iei tu, pe cumnata ta

Și-astfel, urmași îi vei sălta

Fratelui tău.” Onan făcuse

Așa precum i se ceruse.

9Însă pentru că a știut

Căci cei ce se vor fi născut

Nu au să-i fie urmași lui,

Ci ei vor fi ai fratelui,

Sămânța și-a împrăștiat,

Când cu nevasta s-a culcat,

Cari fost-a a fratelui său.

10Ăsta a fost un lucru rău

Văzut, în fața Domnului,

Aducând pedepsirea lui.

Astfel, Onan a fost ucis.

11Iuda, către Tamar, a zis:

„Ca văduvă – tu – locuiește

La tatăl tău, până va crește

Șela și fi-va de-nsurat.”

Vorbind așa, el a sperat

Că fiul său nu va muri.

Tamar făcu precum dori.

Păcătuirea lui Iuda cu Tamar

12Când timpul i s-a împlinit,

Soața lui Iuda a murit.

Urmară zilele de jale

Și-apoi, Iuda găsi cu cale,

Ca împreună cu Hira –

Care din Adulam era –

La Timna, la oile lui,

Să urce-n vremea tunsului.

13Tamarei, vorbă, i-au trimis

Despre-acest lucru, și i-au zis:

„Iată că socrul tău sosește

La Timna și se pregătește

Pentru a-și tunde oile.”

14Tamar și-a schimbat hainele

De văduvă. S-a învelit

Cu o maramă și-a fugit

Să se așeze la intrare

În Enaim, pe drumul care

Mergea spre Timna; a văzut

Că Șela, mare, s-a făcut,

Fără ca ea dată să-i fie –

Cum Iuda-i spuse – de soție.

15De socrul său, fiind zărită –

Având fața acoperită –

Drept curvă, ea a fost luată.

16Iuda se-apropie de fată

Și-i spuse: „Să mă culc, aș vrea,

Cu tine.” Că noră-i e ea,

O clipă doar, nu i-a trecut

Prin gând – fiindcă a crezut

Că-i curvă, de-i acoperită.

Ea îi răspunse, pregătită:

„Ce-mi dai, cu mine, să te culci?”

17„Un ied, din turmă.” „Pân’ atunci,

Poți oare, un zălog să-mi dai?”

18„Zălog?!” „Da. Lanțul care-l ai,

Inelul și toiagu-l vreau.”

Iuda îi spuse: „Ți le dau,

Până când iedu-ți dăruiesc –

Atunci eu le redobândesc.”

Cu nora-i s-a culcat o dată,

Iar ea rămase-nsărcinată.

19Apoi, femeia a plecat

Și-n văduvă s-a îmbrăcat.

20Iuda, un ied – cum a promis

Acelei curve – a trimis.

Adulamitului l-a dat,

Să-l ducă, iar ce a lăsat

Zălog femeii celeia,

Să poată, înapoi, să ia.

21Adulamitul a plecat,

Dar peste curvă n-a mai dat.

A întrebat atunci, pe cei

Cari locuiau acolo. Ei

I-au spus așa: „Noi n-am văzut,

Vreo curvă, ca să fi șezut

Pe drumul Timnei. Tu greșești!

Curve aici, n-ai să găsești.”

22Adulamitu-a revenit

Și-a zis lui Iuda: „N-am găsit

Nici o femeie. Nimenea,

Nimic, nu știe, despre ea.”

23Iuda răspunse: „Ce-a luat,

Să țină – nu-i nici un păcat.

De-un lucru doar mă tem, știi bine,

Să nu mă facă de rușine.”

24De la această întâmplare,

Trei luni trecură, după care,

Iuda, o veste, a primit:

„Să știi că nora ți-a curvit

Și-acum, însărcinată este!”

Când auzi această veste,

S-a mâniat zicând: „S-o scoateți

Afară, iar apoi, s-o ardeți!”

25Au scos-o-afară, însă ea

A vrut, de știre să se dea,

Socrului ei: „Acest inel,

Toiag și lanț, sunt de la cel

Ce m-a lăsat însărcinată.

Găsește-l, dacă poți!” Îndată –

26Când lucrurile și-a văzut –

Iuda le-a și recunoscut

Și-a zis: „Nu-i ea, mai vinovată,

Decât sunt eu, pentru că – iată –

Feciorul meu s-a înălțat,

Însă de soț, nu i l-am dat.”

El nu s-a mai culcat cu ea,

27Iar timpul i se-apropia.

În al ei pântec, a avut

Doi gemeni, iar când a născut,

28Unul din ei mâna își scoase

Afară. Moașa îi legase

Un firicel roșu de lână –

Prinzându-l iute – peste mână.

Sfârșind, ea a rostit apoi:

„Acesta-i primul.” Înapoi,

29Copilul și-a tras mâna. Cel

Ce-a ieșit primul, n-a fost el,

Ci al său frate s-a născut.

„Vai ce spărtură ai făcut!” –

I-a zis, cu mâinile la gură,

Moașa – „Vei fi „Pereț” („Spărtură”).

30Apoi în urmă, a ieșit

Fratele său, cari s-a numit

„Zerah” – („Cărămiziu”) – căci el

Avea legat un firicel,

Ce se vădea roșu, de lână,

De moașă-nfășurat, pe mână.